OPORTUNITATE pentru tinerii programatori români – Contract de muncă pe 3 ani, în Japonia, printr-un program de recrutare în IT
Absolvenţii de IT din România au ocazia să muncească trei ani în Japonia în cadrul unui parteneriat încheiat de Wise Finance Solutions, companie de consultanță în atragerea fondurilor europene și a ajutoarelor de stat şi Human Resocia, un mare grup japonez de dezvoltare a resurselor umane.
Parteneriatul reprezintă o inițiativă de pregătire a absolvenților de IT atât din România, cât și din întreaga Europă, pentru recrutarea pe piața muncii din Japonia. Mai precis, Human Resocia va organiza seminare dedicate limbii și culturii nipone în cadrul facultăților de IT partenere și va oferi contracte de muncă absolvenților din IT cu durata de până la trei ani.
Proiectul debutează în România, urmând să acopere întregul continent, iar țara noastră va funcționa drept centru de operațiuni. Mai mult, companiile japoneze înrolate în program vor onora contribuțiile aferente contractelor de muncă atât în Japonia, cât și în România, pentru fiecare angajat în parte.
Alegerea României drept centru de operațiuni pentru Europa vine în contextul unei excelente relații diplomatice între cele două țări, a ritmului accelerat de creștere economică înregistrat de țara noastră, precum și a potențialului pe zona de IT. Programul aduce beneficii IT-iștilor europeni prin prisma tehnologiilor de ultimă oră la care vor avea acces și a proiectelor complexe în care vor fi implicați, dar și Japoniei, susținând obiectivul de acoperire a deficitului de forță de muncă din această industrie.
Wise Finance Solutions va funcționa în cadrul programului drept companie de consultanță care cunoaște diferențele de limbă, cultură și convenții dintre cele două țări, oferind suport activ pe partea de organizare a centrelor de predare, de selecție și îndrumare a aplicanților. De asemenea, compania va funcționa ca un liant între Human Resocia și mediul academic autohton, acest rol urmând să fie extrapolat în restul țărilor care vor adera la program.
„Este o oportunitate deosebită pentru România și pentru tânăra generație din țara noastră. Absolvenții din IT nu doar că vor avea ocazia de a se forma profesional în Japonia, având acces la cele mai noi tehnologii din domeniu ci, mai mult, vor avea oportunitatea de a își pune o amprentă solidă în industria locală și, de ce nu, chiar în societate”, declară Bogdan Hossu, fondator Wise Finance Solutions.
Human Resocia este o companie fondată în 1988, în Japonia, și oferă servicii de recrutare și outsourcing. Compania are o rețea de peste 28 de centre în Japonia, dar a început să recruteze forță de muncă și de la nivel global. Pe lângă serviciile oferite companiilor în vederea pregătirii și recrutării forței de muncă, Human Resocia le oferă în același timp suport și angajaților din portofoliu.
Human Resocia este parte a grupului Human Holdings Co., Ltd., fondată în 1985 în Tokyo, care oferă servicii și consultanță în dezvoltarea resurselor umane din Japonia, cu activități în mai multe domenii de activitate.
Wise Finance Solutions oferă servicii de consultanță specializată în domeniul finanțărilor nerambursabile, având o vastă experiență în accesarea fondurilor europene, a fondurilor guvernamentale și a altor tipuri de finanțări nerambursabile precum și în managementul proiectelor de investiții finanțate din fonduri nerambursabile.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Actualitate
Europa, lovită de un șoc termic la final de iulie 2026: Aerul rece pune capăt valului de caniculă
Europa, lovită de un șoc termic la final de iulie 2026: Aerul rece pune capăt valului de caniculă Europa se pregătește pentru o schimbare importantă de vreme la sfârșitul lunii iulie 2026, după săptămâni dominate de temperaturi foarte ridicate și episoade de caniculă severă. Modelele meteorologice indică pătrunderea unei mase de aer mai rece din […]
Rabla 2026: Înscrierea deținătorilor de cărți electronice de identitate, posibilă / „Dacă datele sunt completate corect”
Rabla 2026: Înscrierea deținătorilor de cărți electronice de identitate, posibilă / „Dacă datele sunt completate corect” Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a dezmințit, luni, 20 iulie 2026 informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora deținătorii cărților electronice de identitate nu s-ar putea înscrie în Programul Rabla Auto 2026. Instituția precizează că aplicația informatică acceptă fără […]
Foto | Bărbat dispărut din Orlat (Sibiu) depistat în Alba: Nu a fost victima vreunei infracțiuni
Bărbat dispărut din Orlat (Sibiu) depistat în Alba: Nu a fost victima vreunei infracțiuni Polițiștii sibieni au desfășurat în ultimele zile căutări pentru găsirea unei persoane care a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. Este vorba despre un bărbat de 43 de ani, din Orlat. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) […]







