OPINIE| Începutul anului școlar 2022-2023: Sub semnul altor experiențe pe seama copiilor, luni aceștia se vor întoarce în bănci
Începutul anului școlar 2022-2023: Sub semnul altor experiențe pe seama copiilor, luni aceștia se vor întoarce în bănci
Fiecare ministru dintre zecile care s-au perindat la conducerea Ministerului Educației din 1990 încoace a vrut să-și pună, mai mult sau mai puțin, amprenta pe sistemul de învățământ românesc, indiferent de prețul plătit de generațiile de elevi, profesori și oameni ai școlii, precum și de părinți care au fost obligate să aplice așa-zisele măsuri de reformă.
Luni, 5 septembrie, va începe un nou an școlar, 2022 – 2023, sub semnul altor experiențe pe seama copiilor, pe care ministrul Sorin Cîmpeanu vrea să le implementeze încă din această toamnă.
Așadar, anul școlar nu va mai avea nici semestrele preluate din facultăți, nici trimestrele asimilate erei comuniste (deși se pare că au fost cele mai eficiente), ci vor fi introduse 5 module (perioade de învățare), care vor alterna cu vacanțe.
Așadar, cursurile anului şcolar 2022—2023 încep la data de 5 septembrie. Anul școlar va avea 36 de săptămâni, cu unele excepții, astel: a) pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 2 iunie 2023; b) pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 9 iunie 2023; c) pentru clasele din învăţământul liceal — filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învăţământul postliceal, cu excepţia calificărilor din domeniul sănătate şi asistenţă pedagogică, şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 23 iunie 2023; d) pentru clasele din învăţământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate şi asistenţă pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.
Cele 5 module de cursuri au fost stabilite astfel: M1: 5 septembrie – 21 octombrie; M2: 31 octombrie – 22 decembrie; M3: 9 ianuarie – 3, 10 sau 17 februarie 2023, la decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba; M4: 13, 20, 27 februarie – 6 aprilie, la decizia IȘJ Alba, M5: 19 aprilie – 16 iunie. Vacanțele sunt repartizate astfel: V1: 22 – 30 octombrie, V2: 23 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023, V3, o săptămână, la decizia IȘJ Alba, între 6 – 26 februarie, V4: 7 – 18 aprilie; V5: 17 iunie – 3 septembrie.
În 5 octombrie 2022, „Ziua Internaţională a Educaţiei” şi în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri. Pogramul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în 5 zile lucrătoare consecutive din perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în module de învăţare diferite, excepție făcând clasele din învăţământul liceal — filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, care în perioadele respective vor derula activități de instruire practică.
Elevii nu vor mai fi obligați să susțină tezele și nu vor mai avea medii semestriale, ci doar media anuală. Totodată, elevii nu mai pot fi exmatriculați decât de la nivelul învățământului postliceal, care nu mai este obligatoriu.
De asemenea, în baza unui proiect de lege care ar urma să modifice legislația actuală, dacă va intra în vigoare de vara viitoare, repartizarea computerizată a elevilor în licee se va face exclusiv pe baza mediilor ce vor fi fost obținute la evaluarea națională de la finalul clasei a VIII-a, în calculul mediei de admitere nemaintrând mediile generale din clasele gimnaziale, care în acest an au avut o pondere de 20%.
Dar până la finalul anului școlar ce stă să înceapă nu se știe cine ce mai visează…
Succes tuturor copiilor în noul an școlar, nervi tari părinților, multă răbdare, tact și performanțe cadrelor didactice și tuturor oamenilor școlii în anul 2022 – 2023!
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Domnic Fritz a pierdut procesul cu ANI: Decizia definitivă a ICCJ Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a pierdut definitiv procesul intentat Agenției Naționale de Integritate (ANI), după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins contestația formulată de acesta. ICCJ a menținut decizia din prima instanță în procesul lui Frtiz cu ANI, prin care […]
CFR Călători introduce bilete electronice pentru rutele către Germania: Cum se pot cumpăra
CFR Călători introduce bilete electronice pentru rutele către Germania: Cum se pot cumpăra Potrivit CFR Călători, începând din această lună, pasagerii pot achiziționa online bilete electronice pentru călătoriile dintre România și Germania, prin intermediul butonului „Cumpără bilete de tren online” din secțiunea Trafic Internațional a site-ului CFR Călători. Biletele pot fi folosite direct de pe […]
Premierul desemnat Adrian Veștea și-a anunțat candidatura la președinția PNL: ,,Este nevoie de o schimbare profundă de optică la vârful partidului”
Premierul desemnat Adrian Veștea și-a anunțat candidatura la președinția PNL: ,,Este nevoie de o schimbare profundă de optică la vârful partidului” Premierul desemnat Adrian Veștea și-a anunțat candidatura la președinția PNL, joi, 18 iunie 2026, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare. Acesta spune că România are nevoie de un Guvern ,,echilibrat și stabil”, […]