OFICIAL: Alte patru noi cazuri de infectare cu COVID-19 în județul Alba. Sunt pacienți ai Spitalului Județean Un bărbat a fost declarat VINDECAT
Potrivit unui comunicat emis de Spitalul Județean de Urgență Alba, patru pacienți ai unității medicale au fost confrmați pozitiv cu COVID-19. De asemenea, un bărbat din județul nostru a fost declarat vindecat.
Patru pacienți ai Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia au fost confirmați cu COVID-19 în cursul zilei de 02.04.2020 în urma analizelor efectuate în cadrul Laboratorului Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba.
Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 85 și 40 de ani, respectiv de două femei, în vârstă de 63 și 49 de ani.
Toți se află sub atenta supraveghere a cadrelor medicale, fiind internați în cadrul secției de boli infecțioase, special amenajată pentru cazurile COVID-19.
Un bărbat, din județul Alba, diagnosticat cu COVID-19, boală cauzată de infectarea cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), a fost declarat vindecat.
Pacientul, în vârstă de 60 de ani, a fost internat în cadrul secției de Anestezie și Terapie Intensivă, și va fi externat în cursul zilei de astăzi, după ce rezultatele a două teste consecutive, examinate în 1 și 2 aprilie, au fost negative.
Pacientul a urmat tratamentul de specialitate administrat de personalul SJU Alba Iulia timp de de 6 zile, având o evoluție favorabilă.
Acesta a fost al doilea pacient confirmat cu COVID-19, internat la SJU Alba Iulia, și declarat vindecat. Primul caz vindecat de COVID-19 a fost o femeie în vârstă de 36 de ani.
Pentru siguranță, bărbatul va mai urma o perioadă de autoizolare la domiciliu și va fi monitorizat de către specialiștii DSP Alba.
În prezent, cadrele medicale de la SJU Alba Iulia acordă îngrijiri de specialitate la 7 pacienți infectați cu noul coronavirus (trei fiind confirmați zilele trecute).
Facem precizarea că primii doi pacienți internați la SJU Alba Iulia au fost declarați vindecați.
Pentru prevenirea contaminării și răspândirii îmbolnăvirilor, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia transmite tuturor locuitorilor județului Alba să respecte, cu strictețe, toate indicațiile autorităților de sănătate publică și autorităților implicate în combaterea pandemiei.
Transmitem locuitorilor județului Alba să respecte cu strictețe toate măsurile impuse de autoritățile publice implicate în prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor și combaterea pandemiei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 13 septembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 13 septembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
Update Video | Accident grav în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD
Accident în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru descarcerare și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, inainte de podul de la Mureș, a anunțat ISU Alba sâmbătă, 12 septembrie 2026, la ora 20.29. […]
VIDEO | Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă
Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă La marginea unui drum din Tăuți, județul Alba, într-o locuință improvizată din PVC și folie, își duce traiul […]