Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

OFICIAL| 2.226 de cazuri noi de COVID-19 și 39 de decese, în România, în ultimele 24 de ore. 523 de oameni internați la ATI

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Joi, 9 septembrie 2021, Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității noul bilanț al pandemiei de COVID-19 în România.

Până astăzi, 9 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.113.381 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.062.366 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.226 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 34.871 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 08.09.2021 (10:00) – 09.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 79 de decese (42 bărbați și 37 femei), dintre care 40 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Ialomița, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Vâlcea și Municipiul București.
VEZI AICI RAPORTUL COMPLET

Dintre cele 79 decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 la categoria de vârstă peste 80 ani.

72 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sunt raportate 40 de decese anterioare intervalului de referință, 1 produs din luna octombrie 2020, 6 din noiembrie 2020, 14 din decembrie 2020, 6 din ianuarie 2021, 1 din februarie 2021, 2 din martie 2021, 5 din aprilie 2021, 3 din mai 2021 și 2 din iunie 2021, din București și județul Ilfov. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 39 de decese.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.985. Dintre acestea, 523 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 99 sunt minori, 91 fiind internați în secții și 8 la ATI

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.227.747 de teste RT-PCR și 2.614.073 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.261 de teste RT-PCR (6.721 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.540 la cerere) și 23.967 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 13.939 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.647 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.291 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 86 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.650 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 479 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 8 septembrie, 685 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 228.400 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.709 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.913 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franța, 3.124 în Germania, 95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 21 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 2 în Croația și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Polonia și Kuweit. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 193 de cetățeni români aflați în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc! Tudor Limbean, cunoscut ca și Micul Patriot din județul Alba, nu putea lipsi de cel mai mare eveniment dedicat diasporei românești din Belgia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea