Oana Badea: ”În Alba, banii pentru naveta elevilor au fost repartizați discreționarși netransparent”
Fostul secretar de stat în Ministerul Educației, Oana Badea, a semnalat astăzi, într-o conferință de presă desfășurată la sediul PDL Alba, că în județ există încă mari restanțe la plata navetei elevilor. Din cauză că restanțele nu sunt uniforme aceasta consideră că banii publici au fost repartizați discreționar, netransparent, fără a fi cunoscute criteriile pentru care unui liceu i s-a decontat mai mult decât altuia.
”Vorbim foarte tranșant despre încălcarea legii, despre discriminare între același tip de beneficiari în raport cu un drept prevăzut echitabil. Astfel sunt situații în care unor elevi li s-au decontat doar 2 luni din acest an școlar, în timp ce altora decontul s-a li s-a asigurat integral. Fiind vorba despre bani publici, prevederile legale încălcate dispun cu siguranță sancțiuni pe măsură, sancțiuni pe care le cerem a fi aplicate celor vinovați. Cerem astfel prefectului să se autosesizeze și în cel mai scurt timp să lămurească opinia publică cu privire la această discriminare grosolană practicată de ISJ Alba”, a declarat Oana Badea.
Mai mult, democrat-liberala din Alba prognozează că din toamnă nu se va mai deconta integral naveta elevilor și că prin modificarea Legii Educației Naționale se propune în în fapt discriminarea elevilor în funcție de mediul de proveniență.
”În contextul crizei create prin nedecontarea navetei elevilor, Remus Pricopie a declarat că Legea educaţiei „a fost scrisă cu generozitate”, neavând o plafonare a tarifelor. Părea chiar trist că prin lege ministerul este obligat să deconteze aceste tarife. De aceea, va modifica legea, decontările urmând să se facă prin metodologie aprobată de Guvern. Altfel spus vă dăm mai puțini bani numai să știți că noi vă dăm”, spune Oana Badea.
Aceasta consideră că art. 85 alin. (2) – „Statul subvenţionează toate costurile aferente frecventării liceului pentru elevii provenind din mediul rural sau din grupuri socioeconomice dezavantajate, precum şi pentru cei care frecventează şcolile profesionale. Modalitatea de subvenţionare şi criteriile de acordare a subvenţiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului” trebuie să se modifice deoarece: ”Nu e suficient să enunți principii trebuie să prevezi mecanismul și să finanțezi punerea lui în practică. Limitarea accesului la educație pentru o categorie de elevi din România este automat neconstituțională. USL este darnic la enunțatul principiilor și zgârcit când vine vremea să dea banii”.
În ceea ce privește restanțele la plata navetei elevilor, Oana Badea a recunoscut că și în timpul guvernării PDL au existat întârzieri, dar doar de maxim 2-3 luni (nu 7-8 luni câte sunt în prezent), dovadă fiind faptul că ministerul nu s-a confruntat cu proteste.
Potrivit inspectorului general al ISJ Alba, Dorin Sandea, toate unitățile de învățământ din Alba au primit bani în același procent, proporțional cu necesarul transmis.
”Toate instituțiile de învățământ unde elevii navetiști beneficiază de decontarea transportului au primit în același procent din necesarul pe care îl au. Majoritatea cred că au acoperit integral sau aproape integral, în funcție de numărul de navetiști, necesarul pentru anul 2012. Nu au existat unități privilegiate din acest punct de vedere. Din procentul general, necesar județului, defalcat, fiecare instituție cu cei peste 5.000 de elevi navetiști au primit bani în același procent și, sigur, fiecare elev navetist a primit banii în același procent. A fost o tranșă importantă dar vor urma și alți bani, așteptăm să-i primim după rectificări. Toți elevii au carduri deci chiar dacă este vacanță vor putea accesa banii în orice moment”, a declarat Dorin Sandea precizând că este greu de spus când se vor acoperi restanțele integral și că se caută în permanență resurse pentru ca această problemă să fie rezolvată cât mai repede.
Șeful ISJ Alba a mai spus că fiecărei unități de învățământ i s-a recomandat să impartă banii egal tuturor copiilor.
”Dacă doamna Oana Badea cunoaște cazuri în care această recomandare nu s-a respectat, să ne dea nume, vom face acolo o verificare și vom vedea despre ce este vorba. Ca procedură, ca mod de lucru de la nivelul județului aceste sume au plecat în același procent și cu recomandare unitară pentru toate unitățile de învățământ, tpocmai pentru a nu fi privilegiați unii copii din diverse motive”, a mai spus Sandea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.
Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, fost candidat al partidului la Primăria Cugir a fost numit administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Numirea a fost făcută prin ordin […]
Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță
Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță Orașul Câmpeni se pregătește pentru una dintre cele mai ample investiții din ultimii ani în infrastructura de iluminat public. Întregul sistem de iluminat stradal […]
Video | Conducte de utilități vechi și de 70 de ani, înlocuite în Uioara de Sus. Primarul Silviu Vințeler: „După săpături, asfaltăm tot!”
Conducte de utilități vechi și de 70 de ani, înlocuite în Uioara de Sus. Primarul Silviu Vințeler: „După săpături, asfaltăm tot!” Administrația locală din Ocna Mureș, în parteneriat cu E.ON și APA CTTA, a început înlocuirea rețelelor de gaz și apă de pe strada Lungă din Uioara de Sus. Conductele actuale, unele vechi și de […]