Actualitate

Oamenii inteligenţi sunt dezordonaţi, adorm târziu şi înjură mult – concluzia experților

Ioana Oprean

Publicat

în

Dacă toată copilăria ţi s-a reproşat că eşti o persoană dezordonată şi întotdeauna te-ai confruntat cu părinţii pentru că te trimiteau prea devreme la culcare, trebuie să ştii că nu tu erai problema în toată povestea asta. Experţii, se pare, au ajuns la concluzia că astfel de persoane sunt foarte inteligente.

Petrecerea Divorțaților

Persoanele inteligente folosesc uneori un limbaj nepotrivit.

Deşi se spune că doar oamenii săraci şi lipsiţi de educaţie folosesc un limbaj nepotrivit pentru că au un vocabular limitat, se pare că cei care nu înjură sunt cei care, de fapt, au un vocabular limitat.

Câteva academii din America au decis să facă un experiment:  le-au cerut câtorva persoane  să spună cât mai multe înjurături, iar rezultatul a fost unul surprinzător. Se pare că, cei care şi-au amintit un număr cât mai mare de cuvinte neadecvate erau cei cu un IQ foarte ridicat.

Oricum, oamenii inteligenţi sunt caracterizaţi şi de abilitatea de a folosi cuvintele potrivite în funcţie de situaţie şi, pe lângă asta, ştiu şi când să-şi păstreze calmul şi să tacă.

Persoanele inteligente adorm foarte târziu.

De foarte mult timp, experţii au studiat oameni cu talente impresionante, ajungând la concluzia că cei care stau până noaptea târziu, au un nivel ridicat de inteligenţă. Aşa că, dacă te numeri printre persoanele care adorm foarte târziu, se pare că faci parte din aceeaşi categorie cu Charles Darwin, Winston Churchill şi Elvis Presley.

Dezordinea şi inteligenţa merg mână-n mână.

Cercetătorii de la Universitatea din Minnesota au ajuns la concluzia că haosul din biroul unor persoane indică faptul că sunt concentraţi asupra lucrurilor care sunt într-adevăr importante, nu că sunt dezordonaţi. Mai mult, psihologii spun că un mediu haotic este un mod perfect pentru a ne stimula creativitatea şi pentru a ne ajuta să dezvoltăm noi idei.

Sursă: Brightside.me


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte 

Ioana Oprean

Publicat

în

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte Gigantul rutier care va lega două autostrăzi, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură rutieră din România, începe să prindă contur în apropiere de Sibiu. Constructorii […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus O decizie de pensionare nu trebuie acceptată fără verificări. Chiar dacă documentul emis de Casa de Pensii pare corect, suma înscrisă în el poate ascunde erori privind vechimea în muncă, veniturile realizate, sporurile, perioadele asimilate sau punctajul acumulat de-a lungul anilor. Pentru pensionari, […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult