Oamenii de afaceri susțin că devansarea creşterii salariului minim pe economie este o măsură populistă, care va afecta mediul privat
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a transmis luni că îşi păstrează neschimbată poziţia cu privire la efectele negative înregistrate în economie în urma adoptării unor măsuri administrative discreţionare, şi consideră că devansarea creşterii salariului minim pe economie începând cu 1 noiembrie este o măsură populistă, care va afecta mediul privat.
Asociaţia avertizează şi asupra încetinirii creşterii economice din acest an.
”AOAR atrage atenţia asupra încetinirii creşterii economice în anul 2018, de circa 4,4% în prezent, fată de nivelul de 5,3% menţinut ca premisă chiar la aprobarea primei rectificări bugetare din acest an. În astfel de condiţii, anunţarea devansării creşterii salariului minim pe economie începând cu 1 noiembrie 2018, fată de 1 ianuarie 2019, reprezintă o măsură populistă, arbitrară, afectând negativ sectorul privat, cu deosebire industria prelucrătoare”, se arată în comunicat.
AOAR consideră că un avans salariilor în administraţia publică, fără aplicarea unor criterii de performantă, nu a dus la o îmbunătătire a acestor servicii pentru firme şi cetăţeni.
Totodată, AOAR dezaprobă lipsa de vointă politică în ceea ce priveşte informatizarea serviciilor publice, contrar declaraţiilor şi angajamentelor exprese, repetate de către toţi decidenţii politici.
Asociaţia avertizează că o consecinţă a lipsei informatizării administraţiei publice şi a celei locale este accentuarea presiunilor vizând creşterea numărului de angajaţi, peste 15.000 de noi angajaţi în sistemul public în anul 2017, motivată de gradul mare de incărcare.
”AOAR constată, cu regret, că prevederile din programul de guvernare privind îmbunătătirea relaţiei Guvern-mediul de afaceri răman simple declaraţii politice, de natură electorală. Toate măsurile adoptate de guvernele ce s-au succedat de la 1 ianuarie 2017 au pus la grea încercare companiile, afectând semnificativ încrederea şi performanţă mediului socio-economic”, se arată în comunicat.
AOAR avertizează că pericolul ignorării de către decidenţii politici a cererilor fundamentate venite dinspre mediul de afaceri constă în reducerea semnificativă a investiţiilor, amplificarea tensiunilor pe piaţa muncii şi o mai accentuată încetinire a creşterii economice.
Sursa News.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Românii, anunțați prin SMS sau e-mail cu 30 de zile înainte să le expire actele. Proiect, adoptat de Senat
Românii, anunțați prin SMS sau e-mail cu 30 de zile înainte să le expire actele. Proiect, adoptat de Senat Senatul României a adoptat miercuri, 14 ocotmbrie 2026, în plen, o propunere legislativă care instituie obligația pentru autoritățile și instituțiile publice de a notifica contribuabilii să își reînnoiască actele administrative cu durată de valabilitate limitată cu […]
Avans considerabil pe șantierul autostrăzii A1, sectorul Margina – Holdea: Progresul fizic pentru structuri a ajuns la aproximativ 70%
Avans considerabil pe șantierul autostrăzii A1, sectorul Margina – Holdea: Progresul fizic pentru structuri a ajuns la aproximativ 70% Lucrările pe sectorul Margina–Holdea al autostrăzii A1 au avansat considerabil în ultima perioadă, progresul fizic pentru structuri (pasaje și viaducte) al șantierului ajungând la aproximativ 70%, potrivit DRDP Timișoara. Pe mai multe dintre structurile importante ale […]
Nicolaie Moldovan: „Alba Iulia este prima carte de vizită, locul în care acum 104 ani au fost încoronați Regele Ferdinand și Regina Maria ca suverani ai României Mari”
Nicolaie Moldovan: „Alba Iulia este prima carte de vizită, locul în care acum 104 ani au fost încoronați Regele Ferdinand și Regina Maria ca suverani ai României Mari” Nicolaie Moldovan, fost city manager al municipiului Alba Iulia, în prezent expert în fonduri internaționale și finanțări europene, a transmis un mesaj special cu ocazia împlinirii a […]
