O universitate din Transilvania acordă cazare gratuită și burse pentru studenții care se vaccinează: Ce se întâmplă cu cei care nu vor să se imunizeze
O universitate din Transilvania acordă cazare gratuită și burse pentru studenții care se vaccinează: Ce se întâmplă cu cei care nu vor să se imunizeze
Pentru a stimula studenții să se vaccineze anti-Covid-19, Universitatea Transilvania Braşov (UniTBv) a decis o serie de măsuri, a declarat rectorul instituţiei de învăţământ superior, dr. Vasile Abrudan.
„În septembrie, am decis ca toţi cei care se vaccinau până la sfârşitul lunii să beneficieze de cazare gratuită în luna octombrie, iar după începerea anului universitar, am decis, Consiliul de Administraţie şi Senatul UniTBv, că toţi studenţii care se vor vaccina până la sfârşitul lunii octombrie vor beneficia de o bursă specială, ocazională – legea ne permite – de 250 de lei”, a anunţat rectorul UniTBv.
Potrivit acestuia, nicio universitate nu poate furniza în acest moment cifre precise în privinţa procentului de vaccinare a studenţilor, fiind necesară în acest sens o colaborare a asociaţiilor de studenţi cu conducerile instituţiilor de învăţământ superior în privinţa culegerii unor date bazate pe dovezi.
Citește și: DSP Prahova, depășit de situație. Caută voluntari pentru anchetele epidemiologice
„În majoritatea universităţilor din România, studenţii au început cursurile de abia o săptămână şi suntem în curs de a evalua, pe bază de dovezi, acest procent. Doar pentru cei care locuiesc în căminele UniTBv, cifrele ne arătau un procent de 40% vaccinaţi. Un sondaj, făcut pe bază de estimări, arată că acest procent ar varia între 30 şi 80% în universităţile româneşti”, a precizat Abrudan.
El a arătat că, duminică, potrivit datelor comunicate de DSP Braşov, erau 76 de studenţi şi 9 cadre didactice cu COVID-19, dintr-un total de 20.000 studenţi şi circa 1.350 de angajaţi.
Referitor la studenţii care nu vor să se vaccineze, rectorul a subliniat că „principiul după care este organizat acest an universitar este acela de reîntoarcere la normalitate”, menţionând că studii din România şi din străinătate au relevat calitatea slabă a învăţământului online din ultima perioadă.
„Este opţiunea lor, nici nu sunt adeptul obligativităţii vaccinării în cazul persoanelor care au recomandări de la medic să nu se vaccineze, dar vă spun, şi în calitate de părinte, că şi copiii mei, de 18 şi respectiv 16 ani, sunt vaccinaţi. (…) Să nu uităm că şi înainte de pandemie (…) se recuperau orele. (…) Nu vom trece activitatea în online pentru un an întreg sau pentru una, două, trei grupe pentru că un student este infectat. Vom da posibilitatea acelui student să recupereze orele. (…) Principiul după care lucrăm este că ne întoarcem la viaţa normală”, a punctat Abrudan, adăugând că, inclusiv pentru formele de studiu la zi, prezenţa la ore nu este obligatorie.
În acest an universitar, în UniTBv, toate activităţile se desfăşoară cu prezenţă fizică, conform deciziei Senatului instituţiei de învăţământ superior.
Sursa: newsweek.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când începe, când se încheie și în ce zile este permis peștele
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când începe, când se încheie și în ce zile este permis peștele Postul Nașterii Domnului, cunoscut în tradiția populară drept Postul Crăciunului, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați […]
Video | Roșia Montană își recuperează patrimoniul: O casă de secol XIX a fost redeschisă, iar o capelă salvată cu ajutorul voluntarilor
Roșia Montană își recuperează patrimoniul: O casă de secol XIX a fost redeschisă, iar o capelă salvată cu ajutorul voluntarilor O casă istorică transformată într-un spațiu deschis vizitatorilor, o capelă consolidată prin munca studenților și voluntarilor și 45 de monumente romane puse la adăpost. Sunt câteva dintre poveștile care arată cum poate fi salvat patrimoniul […]
Rețelele sociale ar putea fi interzise copiilor sub 15 ani în România: Platformele de socializare, obligate să verifice vârsta utilizatorilor și să împiedice accesul minorilor
Rețelele sociale ar putea fi interzise copiilor sub 15 ani în România: Platformele de socializare, obligate să verifice vârsta utilizatorilor și să împiedice accesul minorilor Copiii sub 15 ani din România riscă să nu mai aibă acces la rețelele sociale. Un proiect de lege inițiat de parlamentari USR a trecut tacit de Senat și urmează […]
