Simone Albani: O singură şansă pentru Alba Iulia,locuri de muncă sau oraşul moare!
Viaţa unei ţări sau a unui oraş se simte pentru oamenii săi în câteva lucruri simple şi profunde. Locurile de muncă sunt unul dintre ele. Atunci când locurile de muncă dispar şi altele întârzie să mai apară acea ţară sau acel oraş se stinge, sărăceşte. Tot atunci e un semn că ceva nu merge în conducerea acelei ţări sau a acelui oraş.
Dincolo de politici de stânga sau de dreapta, de un partid sau altul, România pare acum să se stingă, în nervi şi agonie. Şi tocmai pentru că lipseşte undeva, cumva, acel motor care să producă locurile de muncă. „Ţesătura” de firme private, de circulaţie sănătoasă şi productivă a banilor, a fost destrămată. Degeaba urmărim fanatic indicatori „macroeconomici” – reduceri bugetare, echilibre ale deficitului – dacă în jurul acestor indicatori se usucă şi se stârpeşte orice urmă de iniţiativă privată, orice investiţie, orice urmă de viaţă economică. La ce bun orice astfel de constrângeri dacă un guvern ca cel al României falimentează pas cu pas zone întregi ale economiei? La ce bun dacă 3-4 miliarde de euro datorate de stat firmelor, adică celor care produc locurile de muncă, nu sunt plătite de vreo 2 ani de zile? În ce fel pot ajuta impozite tot mai mari şi mai mari acel puţin capital care mai circulă în economie, acei bani curaţi şi munciţi cu sudoare? Aceşti bani curaţi şi munciţi sunt vânaţi iar statul încearcă permanent să hăituiască portofelele firmelor şi nu îi lasă pe oamenii de afaceri să se extindă, să deschidă noi locuri de muncă. Singurii care trăiesc în aceste vremuri grele sunt rechinii care s-au „înţeles” cu acest stat, cu politicienii lui învechiţi. Sunt cei care au învăţat „reţeta” de parvenire din contracte „uşoare” cu agenţii şi ministere, cei care aranjează licitaţii şi acum. Ei îşi primesc banii la timp şi spre deosebire de funcţionarii care primesc bani de la stat tăiaţi cu 25%, aceşti rechini primesc bonusuri la contractele lor, majorări, probabil tot de 25%. Ce se ia de la oamenii oneşti dintr-un buzunar, se bagă în celălalt buznar burduşit al lichelelor. La fel se întâmplă şi în Alba Iulia. Atât doar că aici lucrurile sunt într-o cădere permanentă de cel puţin 10 ani. Nici vremurile mai bune ale economiei anilor 2005-2008 nu s-au văzut la noi. Locurile de muncă sunt o raritate în Alba Iulia. Vechile fabrici s-au stins, oamenii au rămas pe drumuri sau au plecat prin alte ţări la muncă, lăsând familii în urmă. Alte locuri de muncă noi nu sunt. Tinerii pleacă. Cei care mai au câte o afacere şi câţiva angajaţi se străduie să ţină cu dinţii de banii pe care îi mai au. Nici mari angajatori nu sunt. În Alba Iulia statul e cel care are cei mai mulţi angajaţi (spitalul, primăria, şcolile ş.a.m.d.). Firme mari nu sunt. Ele au ocolit oraşul nostru. Este rezultatul modului în care e condus oraşul de către un primar învechit. Alba Iulia este acelaşi de ani de zile: nu sunt locuri de muncă, oamenii sărăcesc şi lichelele „locale” se lăfăie pe banii noştri, puţini şi ăia. Primăria face tot felul de contracte găunoase cu firme din alte judeţe, cu angajaţi din alte judeţe – pentru Cetate, pentru asfaltare, pentru dezinsecţie – în timp ce albaiulienii fac foamea şi oraşul moare.
Alba Iulia, ca şi România, are nevoie de o conducere care să FACĂ locuri de muncă. Pur şi simplu! Nu direct din bani publici, nu la stat, nu să dea de pomană. Să facă lucrurile de bun simţ pentru oameni simpli şi viaţa lor: să nu îi strângă de gât cu impozite, să facă lunar discuţii cu cei care vor să deschidă afaceri şi să facă locuri de muncă – să afle CE au nevoie şi să nu îi mai omoare cu hârţogăraia şi cozile la ghişee. Politica unui stat nu e pentru buget, bancheri şi „echilibre macroeconomice”, e pentru oameni.
Simone ALBANI, vicepreşedinte PNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
În cât timp trebuie să răspundă Casa de Pensii la o cerere de recalculare în 2026: Ce faci dacă recalcularea este greșită
În cât timp trebuie să răspundă Casa de Pensii la o cerere de recalculare în 2026: Ce faci dacă recalcularea este greșită Pensionarii care au venituri, perioade de cotizare sau documente care nu au fost luate în calcul la stabilirea pensiei, pot cere recalcularea drepturilor. După depunerea cererii apare însă o altă întrebare importantă: cât […]
Școlile și firmele de catering, luate la control de ANSVSA: Amenzi usturătoare și activitatea suspendată pentru nereguli grave
Școlile și firmele de catering, luate la control de ANSVSA: Amenzi usturătoare și activitatea suspendată pentru nereguli grave ANSVSA declanșează o amplă campanie națională de controale în creșe, grădinițe și școli, dar și la firmele de catering care asigură masa copiilor. Inspectorii verifică de la igiena blocurilor alimentare și proveniența produselor până la respectarea temperaturilor […]
România, pe buza prăpastiei: PIB-ul scade, consumul se prăbușește Economia României a scăzut cu 0,7% în primul semestru din 2026, iar semnalele din interiorul datelor sunt și mai îngrijorătoare: consumul populației s-a redus, industria și comerțul au pierdut teren, în timp ce construcțiile și investițiile au rămas principalele motoare ale creșterii. Produsul Intern Brut al […]