O româncă a devenit simbol național în lupta anti-COVID-19 în Marea Britanie: ”Nu sunt nici un erou, doar mi-am făcut munca mea. Sunt un om obișnuit”

O româncă a devenit simbol național în lupta anti-COVID-19 în Marea Britanie: „Nu sunt nici un erou, doar mi-am făcut munca mea. Sunt un om obișnuit”

În 2013, Claudia Anghel, o româncă de 38 de ani la acea vreme, dintre care 19 i-a lucrat ca moașă la Spitalul Municipal din Călărași, a decis să părăsească România în căutarea unui viitor mai bun pentru copilul ei. După 7 ani de la emigrarea din România, unde munca și profesionalismul nu i-au fost apreciate cum trebuie, Claudia a devenit simbol național în lupta împotriva coronavirusului în Marea Britanie.

„Claudia Anghel, care lucrează la Spitalele Universitare Coventry și Warwickshire (UHCW), va fi prezentată pe panouri publicitare și în stațiile de autobuz din întreaga țară după ce a fost una dintre cele trei persoane alese în Midlands pentru proiectul puternic care marchează 72 de ani de la înființarea NHS (Sistemul Național de Sănătate din Marea Britanie – n.r.)”, anunță ziarul britanic Coventry Telegraph.

„În timpul răspunsului NHS la pandemia de coronavirus, Claudia, coordonator al Muncii la UHCW, a fost esențială pentru punerea în aplicare de măsuri vitale noi în secțiile de maternitate pentru a oferi îngrijiri în siguranță mamelor, bebelușilor și familiilor acestora, într-o perioadă care a fost în același timp stresantă și lipsită de certitudini. Șefii ei o descriu ca fiind «un exemplu strălucitor»”, mai scrie sursa citată.

Când a plecat din România nu vorbea limba engleză fluent, ci doar puțină franceză și mai multă rusă pe care a învățat-o la școală. Astfel, când avea 38 de ani, Claudia și-a pregătit două genți mici cu câteva haine pentru orice sezon și a pornit spre Anglia, în speranța că va putea să-i ofere fiului ei un viitor mai bun.

„Am zburat la Luton și m-am trezit singură în aeroport, la 7 dimineața, ca într-un film. Mi se părea că sunt la televizor. Cineva îmi spusese să ies din aeroport și să mă duc să iau un autobuz, că sigur găsesc, că au un sistem foarte bine pus la punct. Eu, cu engleza mea, mă luptam să-i înțeleg pe britanici. Am luat autobuzul și -am ajuns după-masă la Birmingham, unde vorbisem să stau în chirie. Ori n-am înțeles eu bine înainte să ajung, ori nu știu ce s-a întâmplat, dar doamna la care m-am dus să mă cazez mi-a zis că se eliberează camera doar de la data de 1, luna viitoare. Era 9 martie 2013 când am ajuns la cazare”, a povestit Claudia într-un interviu exclusiv pentru G4MEDIA.

„Și ce fac acum?”, și-a spus Claudia. „Femeia la care mă dusesem a început să dea ea singură telefoane, să mă ajute. A găsit un loc la o mansardă, o cameră cu 200 de lire cu un pat. A fost foarte de treabă, m-a și luat cu mașina și m-a dus să mă cazeze. Nu mă cunoștea, eram doar o străină într-o țară străină, încercând să-și facă o viață nouă la 38 de ani.” Patul însă n-avea nici pernă sau cearceafuri măcar. În prima noaptea s-a învelit doar cu o geacă, iar a doua zi și-a cumpărat o pernă și o pătură.

Ajunsă la spitalul unde urma să lucreze, s-a lovit de primul obstacol, când i s-a cerut permisul de muncă.

„Poftim? Nu știam ce înseamnă asta. Credeam că merg acolo și gata, angajatorul mă ia și-am terminat povestea. Nici vorbă”, își amintește Claudia.

Pentru a putea lucra în spital, ca moașă, românca noastră a fost trimisă la Universitatea din Birmingham să urmeze un curs de moașe recunoscut la nivel internațional.

„M-am trezit și studentă la 38 de ani. Cursul începuse încă din ianuarie și-a trebuit să recuperez primele luni. N-a fost nici o problemă, era meseria mea.”

În timpul cursului și-a îmbunătățit și cunoștințele de limba engleză, apoi a urmat și niște cursuri de perfecționare, dar întâmpina în continuare probleme cu locul de muncă fiindcă actele nu-i soseau.

„Eram frustrată, a fost o perioadă dificilă. Familia mă chema acasă, îți dai seama. Întoarce-te, nu mai sta!, îmi spuneau. N-am renunțat. Aveam ceva bănuți strânși, dar mâncam pâine cu lapte, fiindcă eram supărată și-mi spuneam că nu merit altceva, fiindcă nu am un serviciu. Pâine cu lapte. Plăteam chiria, mergeam la cursuri și umblam tot pe jos. Ore. Peste tot mergeam doar pe jos și-mi doream să muncesc așa cum știu eu s-o fac. Mi-aș fi dorit să pot munci în perioada aceea orice, inclusiv să spăl mese într-un restaurant, orice, doar să-mi vină actele”, mai povestește Claudia pentru G4MEDIA.

Într-un final, după câteva luni de așteptare, i-a sosit permisul de muncă și a început să lucreze. Inițial lucra doar 18 ore pe săptămână, ca ajutor de moașă, fiindcă doar atât îi permitea legislația britanică. Dar apoi i-a crescut norma de ore și, ulterior, a obținut chiar și un loc mai bun de muncă la Spitalul Universitar din Coventry, iar în cele din urmă l-a luat și pe fiul ei în Anglia.

„Copilul meu, care azi e adult, are 23 de ani, era adolescent atunci și-l lăsasem cu mama și cu tata în România și cu sora mea care l-a răsfățat, a avut multă grijă de el. Am făcut tot ce-am putut să-l aduc și pe el. Dar l-am întreabat înainte, mereu i-am oferit această posibilitate de a alege, fiindcă așa cred eu că este normal. A ales să vină și el și iată, ne-am reîntregit”, povestește Claudia.

Cu timpul, românca noastră a devenit una dintre cele mai apreciate angajate din spital, unde într-o lună și-a depășit norma cu 65 de ore lucrate în plus și a ajuns astfel să conducă secția spitalului. Mai mult, a devenit mentorul unei generații și a câștigat diferite premii acordate în serviciul public de sănătate, precum Extra Mile Award for „Outstanndig Care.”

În timpul pandemiei, la fel, Claudia a fost un model pentru toți colegii ei și nu și-a luat nici măcar zi liberă, fiind mereu în prima linie.

„Femeile nasc, ce să facem, să le părăsim? Ce-ar însemna asta? Mi-am pus masca, echipamentul de protecție și acolo am fost zi de zi la fel ca întotdeauna.”

Așa a ajuns Claudia Anghel să fie aleasă aleasă ca unică reprezentantă din rândul moașelor într-o campanie națională care marchează 72 de ani de a înființarea Sistemului de Asistență Medicală de Stat din Regatul Unit.

„Să fac eu poze, să apar eu undeva? Nu prea vreau. Ajută la ceva?”, și-a întrebat nedumirită colegii din spital atunci când cei din conducere i-au spus că va fi simbolul NHS.

„Da, ești a noastră, ești mândria noastră și trebuie să apari. Vei face niște fotografii, atât”, i-au răspuns colegii.

Alături de Claudia, din întreg sistemul public de sănătate din UK au fost aleși încă 11 angajați, între care un paramedic, un dispecer de la serviciul de urgență, o asistentă de pe ATI, un medic specialist ATI, oameni aflați toți în prima linie în lupta anti-Covid.

Sursa: jurnalemigrant.com

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI