Actualitate

O mamă și fiul acesteia, prinși drogați, la volan, în aceeași seară. S-au ales cu câte un dosar penal

BONTEA Alexandru

Publicat

în

O mamă și fiul acesteia, prinși drogați, la volan, în aceeași seară. S-au ales cu câte un dosar penal

O mamă și fiul acesteia au fost prinși drogați la volan, în Craiova. După ce tânărul ar fi fost prins drogat, acesta și-ar fi chemat mama să discute cu polițiștii, iar femeia a ajuns drogată, cu mașina.

Petrecerea Divorțaților

În noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii din Craiova au depistat, pe strada Dealul Spirei, un tânăr de 20 de ani în timp ce conducea un autoturism drogat cu canabis.

În aceeași noapte, polițiștii din Craiova au prins o femeie de 37 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism deși se afla sub influența substanței psihoactive Amphetamine.

Cei doi au fost duși la spital pentru recoltatea de probe biologice, iar poliţiştii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Conform unor surse din anchetă, femeia și tânărul sunt mamă și fiu, potrivit Mediafax.

Potrivit editie.ro, tânărul a devenit recalcitrant când a fost oprit de Poliție, motiv pentru care a fost testa și a reieșit că a consumat canabis. Acesta și-a sunat mama să îl ajute, iar femeia, ajunsă la locul indicat cu mașina, s-a dovedit a fi și ea drogată.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu din România a ajuns la 12.003 în luna septembrie, cu opt persoane mai mult față de luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceștia, 7.934 […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații

Ioana Oprean

Publicat

în

Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații Prof. univ. dr. Ioan Bocșa a adus la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj frumusețea și profunzimea colindului tradițional românesc, într-un workshop dedicat rădăcinilor identității noastre culturale. Evenimentul, desfășurat vineri, 23 octombrie 2026, în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă Proprietarii de terenuri extravilane din România trebuie să verifice regimul urbanistic al parcelei înainte să înceapă proiectarea unei locuințe. Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, la 25 august 2026, schimbă cadrul legislativ, dar […]

Citește mai mult