O categorie de salariați români vor putea ieși la pensie cu 15 ani mai devreme: Legea, adoptată în Parlament
O categorie de salariați români vor putea ieși la pensie cu 15 ani mai devreme: Legea, adoptată în Parlament
Proiectul de lege prevede care prevede reducerea cu 15 ani a vârstei de pensionare pentru avocații cu handicap grav a fost adoptat la a doua încercare. Documentul a fost primit votul final al Parlamentului. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie semnat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial.
„Persoanele cu handicap grav care au realizat, în profesia de avocat, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap grav beneficiază de reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr.1”, se precizează în forma adoptată la deputați a proiectului de lege, aflat pentru a doua oară în Parlament.
La prima formă adoptată, CCR a spus că e neconstituțională condiția preexistenței handicapului dobândirii calității de asigurat în baza Legii nr. 72/2016.
Proiectul de lege ”corectat” vizează modificarea Legii nr. 72/2016, document ce stabilește, de acum cinci ani, cadrul legal al sistemului de pensii şi al altor drepturi de asigurări sociale pentru avocaţi.
Potrivit Legii 72/2016, pentru perioada septembrie 2021 – decembrie 2021, vârsta standard de pensionare a avocaților este, în cazul femeilor, de 61 de ani și opt luni, în timp ce, în cazul bărbaților, aceasta este de 65 de ani. Începând din ianuarie 2035, vârsta standard de pensionare va fi aceeași, respectiv 65 de ani, indiferent dacă vorbim despre femei sau bărbați.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2027: Când vor afla pensionarii procentul indexării și ce se întâmplă cu taxele
Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2027: Când vor afla pensionarii procentul indexării și ce se întâmplă cu taxele Pensionarii ar putea primi pensii mai mari de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care indexarea a fost suspendată. Procentul exact al majorării va fi stabilit în perioada următoare, odată cu elaborarea […]
Economistul Radu Georgescu avertizează: ,,România are o problemă economică imensă. În august 2026 datoria externă a României este de 238 de miliarde de euro”
Economistul Radu Georgescu avertizează: ,,România are o problemă economică imensă. În august 2026 datoria externă a României este de 238 de miliarde de euro” Economistul Radu Georgescu avertizează, printr-o postare publicată astăzi pe o rețea de socializare, asupra riscurilor economice cu care se confruntă România, susținând că deficitul de cont curent, finanțat în mare parte […]
Palatul Principilor Transilvaniei, din Alba Iulia: Cum va fi întreținut și folosit Corpul B al edificiului după finalizarea lucrărilor. Servicii de elaborare de studii în curs de contractare
Palatul Principilor Transilvaniei, din Alba Iulia: Cum va fi întreținut și folosit Corpul B al edificiului după finalizarea lucrărilor. Servicii de elaborare de studii în curs de contractare Primăria Alba Iulia caută un prestator care să stabilească, în detaliu, cum va fi întreținut și folosit Corpul B al Palatului Principilor Transilvaniei după finalizarea lucrărilor. Caietul […]
