Rămâi conectat
Festivalul Roman Apulum - 2022

Politică Administrație

Numele lui Victor Ponta și Adrian Năstase apar în ”Dosarul miniștrilor”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Zilele Municipiului Sebeș - 2022

Numele fostului premier Adrian Năstase, dar și al actualului premier Victor Ponta apar în Dosarul licențelor IT.

Premierul Victor Ponta este menţionat în dosarul Microsoft, relatează Realitatea TV. Potrivit procurorilor, în 2004, Claudiu Florică s-a întâlnit cu Victor Ponta care avea la acea vreme funcţia de şef al Corpului de Control al premierului Adrian Năstase şi a încercat să-l determine pe Victor Ponta să demareze o anchetă a Corpului de Control la sediul Ministerului Educaţiei şi prin această presiune să oblige practic, firma Siveco să reintroducă firmele protejate de Claudiu Florică în cele două extensii de contract, una în valoare de 20 milioane de dolari şi cealaltă de 96 milioane de dolari, semnate în timpul guvernării PSD. În schimbul acestei susţineri din partea lui Victor Ponta, Fujitsu Siemens Computers a dotat sediul Tineretului Social Democrat cu calculatoare Fujitsu Siemens în baza unei donaţii făcută prin partenerii Fujitsu Siemens Computers, de la acea data, conform spuselor unui martor din dosar.

1. În sarcina lui Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, procurorii DNA rețin următoarele fapte:

Elit - Gustul Desăvârșit

– a iniţiat şi contrasemnat HG nr.460 din 15 aprilie 2009 pentru atribuirea competenţei MCSI de a desfăşura procedura de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă sau negociere cu publicare prealabilă a unui anunţ de participare, după caz, în vederea încheierii unui acord-cadru ce are ca obiect achiziţia dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare şi a încheiat Acordul cadru cu Asocierea CON.NET (lider), D-CON.NET GmbH, COMSOFT DIRECT AG, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ, DOM SOFT SRL în condiţiile în care documentaţia de achiziţie a inclus criterii restrictive de natură a favoriza Asocierea mai sus menţionată şi fără a avea în vedere preţurile practicate de aceasta raportat la cele practicate de Microsoft în relaţia cu SC DIM SOFT SRL şi ulterior de SC DIM SOFT SRL în relaţia cu D-CON.NET GmbH.

– a pretins de la avocatul Boştină Doru suma de 1.800.000 de euro pentru a asigura derularea în continuare a contractului de licenţiere Microsoft;

– a pretins şi primit de la Florică Claudiu, prin intermediul lui Pescariu Dinu, suma de 3.000.000 de euro, bani ce i-au fost viraţi într-o societate de tip off – shore, pentru a asigura înlesni Asocierii D-CON.NET (lider), D-CON.NET GmbH, COMSOFT DIRECT AG, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ, DOM SOFT SRL, încheierea acordului cadru pentru 2009-2012 pentru achiziţia dreptului de utilizare produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare,

Potrivit procurorilor DNA, aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de  abuz în serviciu prev. de art. 297 C pen. rap. la art. 309 C pen.,  luare de mită prev. de art. 7 din Legea 78/2000 rap. la art.  289 C pen. şi trafic de influenţă prev. de  art. 7 din Legea 78/2000 rap. la art. 291 C pen., cu aplicarea art. 35 şi art. 38 C pen. şi cu aplic. art. 5 C pen.

2. În sarcina lui Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada  2009 – 2012, procurorii DNA rețin următoarele fapte:

– a semnat şi promovat spre aprobare „Nota privind licenţele Microsoft utilizate de către MECTS în şcoli”, în care Se atesta, contrar dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice şi a clauzelor contractuale din Acordul cadru nr.32 din 12 august 2009 (încheiat în baza HG nr.460/2009) că acesta „permite încheierea unui contract subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe MECTS, pentru şcoli”, toate acestea  în condiţiile în care HG nr.460/2009 nu a  reglementat situaţia licenţelor destinate unităţilor de învăţământ. Consecinţa a fost încheierea contractului de furnizare produse nr.108 din 17 august 2011 în baza căruia MCSI a efectuat plăţi totale de 8.825.673,50 euro.

-a comandat MCSI închirierea unui număr de 179.259 licenţe pentru pachete de tip ProDesktop şi 6.828 licenţe pentru sistemele de operare Windows Server (în condiţiile în care necesarul de licenţe a fost stabilit fără a ţine seama de configuraţia harware a computerelor, fiind luate în calcul toate staţiile de lucru  şi serverele achiziţionate în perioada 2001-2008 prin programele SEI1 – SEI5 şi rural).

– în data de 17 august 2011 a încheiat contractul de furnizare produse nr.108, în baza căruia MCSI s-a obligat să plătească preţul aferent numărului total de 179.259 licenţe mai mare cu 72.990 faţă de numărul de licenţe utilizabile în sistemul educaţional în raport cu numărul de computere compatibile cu noile produse software, având drept consecinţă crearea unei noi obligaţii de plată a unui preţ cu aproximativ 5,4 milioane euro mai mare decât preţul pentru închirierea licenţelor efectiv utilizabile,

Conform procurorilor DNA, acestea sunt fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de  abuz în serviciu prev. de art. 297 C pen. rap. la art. 309 C pen.

3. În sarcina lui Alexandru Athanasiu, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003 – 2005, procurorii DNA rețin următoarele fapte:

– a procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; a iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă.

Conform procurorilor DNA, acestea sunt fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de  abuz în serviciu prev. de art. 297 C pen. rap. la art. 309 C pen. luare de mită prev. de art. 7 din Legea 78/2000 rap. la art.  289 C pen. şi trafic de influenţă prev. de  art. 7 din Legea 78/2000 rap. la art. 291 C pen., cu aplicarea art. 35 şi art. 38 C pen. şi cu aplic. art. 5 C pen.

4. În sarcina lui Nicolae Tănăsescu, ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 -2004, procurorii DNA rețin următoarele fapte:

– a procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; a iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora (Memorandumul din data de 31.08.2001, Memorandumul cu privire la începere a „PROIECTULUI NAŢIONAL DE IMPLEMENTARE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ALTERNATIV DE EDUCAŢIE ASISTATĂ PE CALCULATOR” încheiat între MEC, SIVECO, HP, IBM. (din data de 07.09.2001), HG nr. 828/31 iulie 2002, HG nr. 1220/07.11.2002, HG nr. 1108/2003, HG nr. 684/2003, HG nr. 1352/2003, HG 1473/2003, HG nr. 470/2004), faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă.

–  în perioada iunie 2003 – noiembrie 2004,  a pretins şi primit sume de bani provenind din încasările firmei Fujitsu Siemens Computers CA urmare a derulării contractului de licenţiere Microsoft.

Astfel,  în luna iulie 2004, în contul personal al lui Tănăsescu-Ienciu Şerban Mihai, a fost transferată suma de 82.000 euro, din contul din Liechtenstein, sub justificarea „inv directe ale nerezidenţilor in Romania – alte capitaluri – sectorul nebancar”  fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de  abuz în serviciu prev. de art. 297 C pen. rap. la art. 309 C pen.,  luare de mită prev. de art. 7 din Legea 78/2000 rap. la art.  289 C pen. şi trafic de influenţă prev. de  art. 7 din Legea 78/2000 rap. la art. 291 C pen., cu aplicarea art. 35 şi art. 38 C pen. şi cu aplic. art. 5 C pen.

5. În sarcina Adrianei Țicău, ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004, procurorii DNA rețin următoarele fapte:

– a procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; a iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora (Memorandumul din data de 31.08.2001, Memorandumul cu privire la începere a „Proiectului naţional de implementare a învăţământului alternativ de educaţie asistată pe calculator” încheiat între MEC, SIVECO, HP, IBM. (din data de 07.09.2001), HG nr. 828/31 iulie 2002, HG nr. 1220/07.11.2002, HG nr. 1108/2003, HG nr. 684/2003, HG nr. 1352/2003, hg 1473/2003, HG nr. 470/2004, HG nr. 460/2009 ş.a), faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă.

Conform procurorilor, acestea sunt fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de  abuz în serviciu prev. de art. 297 C pen. rap. la art. 309 C pen.,  luare de mită prev. de art. 7 din Legea 78/2000 rap. la art.  289 C pen. şi trafic de influenţă prev. de  art. 7 din Legea 78/2000 rap. la art. 291 C pen., cu aplicarea art. 35 şi art. 38 C pen. şi cu aplic. art. 5 C pen.

Sursa Stiripesurse.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Politică Administrație

FOTO| Sicoe Mihai, noul președinte interimar al TSD Alba. Tinerii social-democrați și-au ales noul președinte și un nou birou de conducere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Zilele Municipiului Sebeș - 2022

FOTO| Sicoe Mihai, noul președinte interimar al TSD Alba. Tinerii social-democrați și-au ales noul președinte și un nou birou de conducere

În cursul zilei de joi, 11 august, tinerii social-democrați și-au ales noul președinte, în persoana lui Sicoe Mihai și un nou birou de conducere. Noua structura de conducere trebuie validata în Consiliul Politic Județean.

„La sediul PSD Alba am participat, alături de secretarul executiv, Corneliu Muresan, fost președinte al TSD Alba, la o nouă întâlnire cu tinerii social-democrați, care doresc să se implice în politică și să lase în urma lor lucruri bune, pozitive, pentru cei din jur.

Noua structura de conducere trebuie validata în Consiliul Politic Județean. Îmi doresc ca în noua echipa a tinerilor social-democrați sa facă parte și membrii noștri de la tineret care sunt în partid de mai mulți ani.

Elit - Gustul Desăvârșit

Tinerii trebuie să aibă o șansă în politică. Cei cu care m-am întâlnit astăzi sunt muncitori, au succes pe plan profesional și sunt convins că pot aduce plusvaloare comunităților din care fac parte!

În următoarea perioadă, vom organiza mai multe întâlniri și ne vom implica în diverse activități benefice oamenilor, așa cum am mai făcut! Mult succes tinerilor noștri! Mult succes noului președinte și echipei sale!”, a transmis deputatul Radu Tuhuț.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă| Beniamin Todosiu, deputat USR: Guvernul PNL-PSD–UDMR TAXEAZĂ din nou românii. În curând vor pune o taxă și pe aerul respirat.

Ziarul Unirea

Publicat

în

Zilele Municipiului Sebeș - 2022

Comunicat de presă| Beniamin Todosiu, deputat USR: Guvernul PNL-PSD–UDMR TAXEAZĂ din nou românii. În curând vor pune o taxă și pe aerul respirat.

Prin noua ordonanță de creștere a taxelor, Guvernul ne taxează și pensiile pentru care contribuim la Pilonul II. Prevederea intră în vigoare din 2023 și sunt impozitate și dividendele încasate de fondurile de pensii.

Pe lângă faptul că măsura este imorală, este și neconstituțională, pentru că presupune practic o dublă impozitare. În majoritatea țărilor europene cu sisteme de pensii private, au fost implementate prin legislațiile naționale exceptarea de la plata impozitului pe câștigurile din investiții în perioada de acumulare a pensiilor private.

Deși nu a fost dezbătută, măsura este un prim pas spre naționalizarea Pilonului II de pensii. Coaliția PSD-PNL vrea să pună mâna pe banii românilor din Pilonul II, iar noul plan este în lucru în ministerul condus de Adrian Câciu. Spre deosebire de epoca Dragnea, când s-a mai încercat naționalizarea pilonului II, planul este acum mult mai perfid și este susținut de PNL și de președintele Klaus Iohannis.

Elit - Gustul Desăvârșit

Planul este să gonească administratorii de fonduri din România, ca apoi să preia activele noastre administrate de aceștia, și, evident, contribuția lunară. Din această cauză au început să taxeze dividendele, astfel încât să poată arăta apoi că rentabilitatea fondurilor de pensii private e tot mai scăzută. În final, Coaliția Sărăciei PSD-PNL-UDMR va fura banii pe care românii i-au cotizat la fondurile de pensii private.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă| PSD susține Cupru Min Abrud! 43 de milioane de lei pentru investiții și susținerea producției!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Zilele Municipiului Sebeș - 2022

Comunicat de presă| PSD susține Cupru Min Abrud! 43 de milioane de lei pentru investiții și susținerea producției!

În ședința de astăzi, Guvernul a aprobat Memorandumul inițiat de Ministerul Economiei, prin care Cupru Min Abrud să beneficieze de un procent de 50% vărsăminte la bugetul de stat, reprezentând dividende din profitul realizat în anul 2021, pentru a asigura sursa proprie de finanţare a investiţiilor şi de susţinere a producţiei. Astfel, 43 de milioane de lei vor fi alocate pentru optimizarea proceselor de producție și pentru obținerea unui concentrat de cupru de calitate mai bună.

Ministrul Economiei, social-democratul Florin Spătaru, se ține de cuvânt și așa cum a promis a promovat Memorandumul pentru repartizarea a 50% din profitul Cupru Min pentru susținerea producției și a investițiilor de care are nevoie compania.

În calitate de parlamentar al județului Alba voi susține solicitările și necesitățile oamenilor de aici și voi fi mereu alături de ei. La ambele vizite ale ministrului PSD, Florin Spătaru, am promis că vom fi alături de angajați, de companie și de comunitățile locale.

Elit - Gustul Desăvârșit

Prin promovarea Memorandumului a fost aprobată o derogare de la OG nr. 64/2001 care prevede ca societățile și companiile cu capital majoritar sau integral de stat să verse 90% din profitul pe 2021 la bugetul de stat. Prin prezentul act normativ, Guvernul a aprobat ca Societatea Cupru Min SA să verse un procent mai mic de 90%, dar nu mai puțin de 50% din profitul companiei către bugetul de stat.

Ministerul Economiei a anunțat că Planul de management al Cupru Min prevede o serie de proiecte de investiții, precum lucrări de supraînălțare baraj iaz decantare Valea Șesei de la cota 705 mdM la cota 710 mdM, proiectarea, achiziția, montajul și punerea în funcțiune a unei linii noi de flotație care să prelucreze o cantitate de cca 500-600 t/h, cu o eficiență tehnologică de minim 82% și achiziție de utilaje de mare capacitate pentru exploatarea carierei de cupru.

Deputat PSD Alba, Tuhuț Radu-Marcel


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea