Nume grele de la FRF, sâmbătă, la alegerea noii și vechii conduceri a AJF Alba
Gabriel Bodescu, secretarul general-adjunct al Federației Române de Fotbal, împreună cu brașoveanul Octavian Goga, vicepreședinte al FRF din partea fotbalului amator, dar și președinți ale AJF-urilor din zonă (Cluj, Hunedoara, Caraș-Severin, Arad, Timiș, Olt, Sibiu și Mureș), vor fi prezenți sâmbătă, la Vila “Elisabeta” din Alba Iulia, cu prilejul Adunării Generale Ordinare de alegeri a Asociației Județene de Fotbal Alba, eveniment ce va debuta la ora 11.00.
Există și varianta ca în Cetatea Marii Unrii să ajungă și Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, un răspuns final așteptându-se în cursul acestei zile.
Nu vor fi emoții în privința conducerii forului ce patronează activitatea fotbalului amator din Alba, la fel ca în 2019, când președintele Cristian Petropulos și cei doi vicepreședinți, Mihai Dăscălescu și Ovidiu Hulea, nu au avut contracandidați. În prezent în componența Biroului Executiv sunt Cristian Petropulos – președinte AJF Alba, Ovidiu Hulea și Mihai Dăscălescu – vicepreședinți, Iosif Iancu (reprezentantul Ligii 4, ales în 2019 în detrimentul lui Ioan Demeter), Daniel Popa (reprezentantul Ligii 5), Adrian Bicheși (reprezentantul echipelor de copii și juniori) – care vor fi aleși. 
La propunerea președintelui AJF Alba, vor fi aleși în componență – președintele Comisiei Județene a Arbitrilor (actualmente Alexandru Vodă), trezorierul (Maria Ioana Marin), cenzorul (Cosmin Chirilă) și secretarul general (Mihai Țîra). Cristian Petropulos va bifa a treia rundă de alegeri în funcția de președinte, după cele din 2015 (după Sorin Corpodean, care își dăduse demisia, al cărui mandat ajunsese la aproximativ 16 ani) și 2019, și în urma scrutinului de sâmbătă ar urma să depășească un deceniu în fruntea AJF Alba. (2015-2027).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, înfrângere cu NC Chania, în primul meci din Conference Cup, grupă găzduită de Bazinul Olimpic
CSM Unirea Alba Iulia, înfrângere cu NC Chania, în primul meci din Conference Cup, grupă găzduită de Bazinul Olimpic în acest weekend Campioana CSM Unirea Alba Iulia a pierdut primul meci, cu NC Chania (Grecia), scor 7-12 În Bazinul Olimpic din Alba Iulia se dispută o grupă de Conference Cup, în 6-8 noiembrie. În primul […]
Video: CS Universitar Alba Iulia – Nera Bogodinți 3-0 (0-0) | Studenții, prima victorie stagională și succes după 174 de zile!
CS Universitar Alba Iulia a câștigat duelul suferinței, 3-0 (0-0), cu Nera Bogodinți, meci contând pentru etapa a 12-a a Seriei 7 din eșalonul terț, prima din retur. Tânăra formație universitară a spart gheața în stagiunea curentă, fiind primul succes din acest campionat, la al doilea joc sub comanda lui Mihai Manea. 174 de zile […]
Selecționata Under 12 a județului Alba, la Turneul Selecționatelor AJF, Regiunea 5 Vest la Arad | 18 jucători, de la 9 cluburi, cei mai mulți de la Școala de Fotbal „Ioan Suciu” Blaj
Selecționata Under 12 a județului Alba, prezentă la Turneul Selecționatelor AJF, Regiunea 5 Vest la Arad | 18 jucători, de la 9 cluburi, cei mai mulți de la Școala de Fotbal „Ioan Suciu” Blaj Selecționata Under 12 a județului Alba participă, la Arad, la Turneul Selecționatelor AJF, Regiunea 5 Vest, alături de reprezentantele altor 7 […]
