Ştirea zilei

Numărătoare inversă pentru MEGAINVESTIȚIA de la Decea unde se va construi cel mai mare terminal logistic din judeţ

Unirea Ziarul

Publicat

în

Numărătoare inversă pentru MEGAINVESTIȚIA de la Decea unde se va construi cel mai mare terminal logistic din judeţ

A început numărătoarea inversă pentru megainvestiția de la Decea, comuna Mirăslău. Reprezentanții administrației publice din comuna Mirăslău ne-au informat că există toate condițiile pentru ca în această toamnă lucrările de construcție și amenajare a celui mai mare terminal logistic din județ să înceapă. „Din cele discutate cu partenerii noștri belgieni de la Industrial and Logistics Developments NV, aceștia au obținut absolut toate avizele și autorizațiile necesare pentru demararea investiției lor de la Decea (Mirăslău). La această oră așteptăm ca firma belgiană să depună actele necesare pentru ca autoritatea locală să elibereze autorizația de construcție, astfel încât învestitorul să poată demara construcţia parcului logistic”, ne-a declarat Liviu Alexandru Gigel, primarul comunei.

Petrecerea Divorțaților

Prin edificarea acestei investiții de la Decea (Mirăslău), constând dintr-un imens terminal logistic conectat la infrastructura feroviară publică în următorii ani, în zonă vor fi create peste 400 de locuri de muncă.

Primarul Liviu Alexandru Gigel ne-a informat că numai suprafața de teren necesară dezvoltării sistemului de cale ferată care va deservi parcul logistic este de 18.600 mp și că societatea belgiană Industrial and Logistics Developments NV derulează proiectul de investiții pe circa 27 de hectare concesionată de la Primăria Mirăslău, în baza unui contract încheiat la finele anului 2018. Totodată, investitorul aşteaptă ca transportatorul de gaz să facă devierea conductei magistrale de gaze, urmând ca apoi să demareze construcția.

„Am reușit în acest mod să transformăm o banală pajiște de aproximativ 27 de hectare, situată în localitatea Decea, într-un obiectiv economic care va crea peste 400 de locuri de muncă. Considerăm că această investiție este una care va schimba cu adevărat soarta comunei noastre, dar și cea a întregii zone, inclusiv a municipiului Aiud, aflat în imediata apropiere”, ne-a mai declarat Liviu Alexandru Gigel.

Potrivit acestuia, odată cu concesionarea pajiștei investitorului străin, se va aduce în bugetul Primăriei Mirăslău un spor de 60.000 de euro pe an, adică 5.000 de euro lunar, la care se adaugă veniturile obținute prin impozitarea salariilor celor peste 400 de angajați.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a

Ioana Oprean

Publicat

în

Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a Vineri, 6 noiembrie 2026, au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina. Cetatea din Alba Iulia reprezintă unul dintre cele mai importante ansambluri de arhitectură militară de tip Vauban din […]

Citește mai mult