Nu acceptăm să ni se calce în picioare demnitatea de moţi!
Organizaţia PSD Câmpeni cunoaşte starea de spirit a locuitorilor Ţării Moţilor, este solidară cu ei şi îşi exprimă profunda mâhnire faţă de manifestărilor extremiste ungureşti, tot mai evidente în ultima vreme. Trebuie însă să ne asumăm şi noi, românii, o parte de vină. În spiritul unui europenism prost înţeles, am manifestat multă toleranţă faţă de aplicarea „paşilor mărunţi” de către politicienii maghiari şi am acceptat cu uşurinţă până şi predarea istoriei şi a geografiei în limba maghiară, cu manuale de la Budapesta, scrise de istorici şovini… Cum se poate ca acum, în secolul XXI, Avram Iancu şi moţii să fie etichetaţi drept criminali în Revoluţia de la 1848? Când adevărul istoric este evident că ei au fost cei care şi-au apărat libertatea împotriva invadatorilor veniţi de aiurea, pentru a domina românii majoritari în Ardeal. Oare conducătorii noştri nu văd că s-a întins prea mult coarda şi îngenunchează, legaţi la ochi, asemenea unor vasali medievali în faţa suzeranilor… ? Nu înţelegem gestul unui criminal – Csibi Barna, e o blasfemie de neadmis, o jignire la adresa eroului naţional şi a moţilor. Demonstraţia a avut girul autorităţilor administrative şi politice din „autonoma” Miercurea Ciuc, de Ziua Maghiarilor!? Până şi explicaţiile „diplomatice” pe care le dau, acum după ce ne-au „tatonat rezistenţa românească”, sunt batjocoritoare, iar moţii nu le pot tolera cu uşurinţa cu care le „înghit” guvernanţii. Adevărata istorie arată că în 1849 moţii ar fi putut distruge complet armatele ungureşti care ne-au călcat cu gând rău pragul. Generalul Iancu a fost un adevărat revoluţionar democrat. La început a salutat revoluţia maghiară, considerând-o ca aducătoare de libertate pentru toţi iobagii. Într-o scrisoare către Ioszef Smonffi, Craiul Munţilor scria: „Fraţilor maghiari, Libertate, Egalitate, Frăţie!… Ascultaţi cuvintele purcese din adâncul sufletului unui român sincer. Fraţilor! Credeţi-ne nouă că noi prea luminat vedem şi credem, că în aceste două patrii surori, maghiarul de azi şi viitor nu poate vorbi fără român, nici românul fără maghiar”. Oare de ce nu se înţelege acest adevăr rostit de marele nostru vizionar? Într-o scrisoare din 21 decembrie 1848, Iancu dădea instrucţiuni prefecţilor şi tribunilor săi pentru „…rezolvarea dreaptă a pricinilor judecătoreşti în Munţii Apuseni şi tratarea umană a prizonierilor maghiari..”. Am mai putea cita multe asemenea dovezi ale adevărului istoric. Ne întrebăm ce trebuie să facem? Nu putem fi mai prejos faţă de înaintaşi. De ce ni se calcă în picioare DEMNITATEA NOASTRĂ DE MOŢI!? Să luptăm cu armele democraţiei pentru redresarea României hărţuită şi batjocorită sub privirile îngăduitoare ale unor conducători incompetenţi, trădători şi vânzători de ţară. Unde-s regulile curate ale diplomaţiei? În ţara noastră se arborează în primul rând drapele străine şi se intonează un imn străin!? Moţii, toţi locuitorii Apusenilor sunt indignaţi şi îngrijoraţi de atmosfera creată de reprezentanţi ai hungarismului şovin. Ei sunt în măsură să ierte şi de această dată dacă vor observa o recunoaştere sinceră şi nu cu argumente false a adevărului. Aşteptăm!
Mihail TRIFA,
preşedinte PSD Câmpeni
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]
Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii
Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]