Actualitate

Noul buletin biometric: Datele de pe cip pot fi citite doar prin acces fizic la respectivul document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cărțile de identitate biometrice care vor fi eliberate începând cu data de 1 iulie 2013 au fost propuse de Ministerul Afacerilor Interne pentru a fi în pas cu standardele din Uniunea Europeană. Pe site-ul ministerului se oferă toate detaliile despre cum vor arăta acestea dar şi care va fi procedura de recoltare a amprentelor.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, „datele biometrice incluse în documentele electronice sunt imaginea facială în format digital şi imaginile impresiunilor papilare a două degete, în format digital” se arată în documentul oficial. „Acestea se vor realiza numai în prezenţa titularului”.

Ce condiţii trebuie îndeplinite de solicitant:
– solicitantul nu trebuie sa aibă capul acoperit şi ochii inchisi,
– expresia feţei acestuia trebuie sa reprezinte o stare comuna.
– exista şi o exceptie în cazul acoperirii capului pentru persoanele care invocă motive religioase.
– ochelarii sunt acceptaţi în fotografii numai dacă lentilele nu sunt colorate, nu reflecta lumina, nu provoaca umbre şi nu au portiuni care sa ascunda ochii. Rama ochelarilor nu trebuie sa acopere nicio porţiune a ochilor.

Cum se vor lua amprentele?
– Impresiunile papilare se preiau sub forma unei amprente plane a degetului arătător de la ambele mâini.
– Amprentele si poza sunt incluse în mediul de stocare electronică (cipul) al cărţii de identitate şi se stochează în baza de date a Sistemului Naţional Informatic de evidenţă a persoanelor şi în bazele de date de producţie.

Pot fi furate datele de pe buletinul electronic?
Documentul de identitate electronic poate fi citit de la o distanță de maximum 30 de centimetri folosind un cititor RFID obişnuit sau o aplicaţie de telefon instalată pe un smartphone care are integrată tehnologie NFC. Cu toate acestea, datele de pe cip pot fi accesate doar după introducerea unei chei care e tipărită în zona de jos a documentului (MRZ – machine-readable zone). Cu alte cuvinte, doar o persoană care are acces fizic la document poate efectua o citire wireless. Nu pot fi scanate documente care se află în port-documente, în genţi sau în alte locuri unde zona de jos a documentului nu e vizibilă, după cum explică specialiștii.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | Sibiul intră în atmosfera sărbătorilor: A început decorarea orașului, iar localnicii sunt invitați să participe la concursul „Sibiu, Oraș de Poveste”

Ioana Oprean

Publicat

în

Sibiul intră în atmosfera sărbătorilor: A început decorarea orașului, iar localnicii sunt invitați să participe la concursul „Sibiu, Oraș de Poveste” Primăria Sibiu lansează o nouă ediție a concursului „Sibiu, Oraș de Poveste”, prin care îi invită pe locuitori și pe reprezentanții firmelor să contribuie la atmosfera sărbătorilor de iarnă, decorând clădirile și spațiile pe […]

Citește mai mult

Actualitate

Facturi la curent mai mici pentru consumatorii vulnerabili: Guvernul ia în calcul reducerea TVA la energia electrică 

Ioana Oprean

Publicat

în

Facturi la curent mai mici pentru consumatorii vulnerabili: Guvernul ia în calcul reducerea TVA la energia electrică Noul Guvern discută posibilitatea diminuării TVA la energia electrică pentru consumatorii vulnerabili, într-un moment în care România se confruntă cu prețuri foarte ridicate la curent. Potrivit surselor citate de Antena 3 CNN, măsura ar putea fi aplicată în […]

Citește mai mult

Actualitate

,,Abuzuri în avalanșă și încălcări ale drepturilor fundamentale”: Cristela Georgescu, acuzații după decizia de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu

Ioana Oprean

Publicat

în

,,Abuzuri în avalanșă și încălcări ale drepturilor fundamentale”: Cristela Georgescu, acuzații după decizia de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu Cristela Georgescu a reacționat public după ce instanța a decis prelungirea, cu încă 30 de zile, a arestului în cazul lui Călin Georgescu, cercetat într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu […]

Citește mai mult