Noile REGULI privind vârsta de pensionare vor intra în vigoare începând din 1 iulie. Ce schimbări vor fi
Noile REGULI privind vârsta de pensionare vor intra în vigoare începând din 1 iulie. Ce schimbări vor fi
CNAS spune că, atât în cazul bărbaților, cât și în cazul femeilor, se stabilește pensia pentru limita de vârstă în condițiile unui stagiu de cotizare de minimum 15 ani.
Noile reguli privind vârsta de pensionare vor intra în vigoare începând din 1 iulie. Vârsta standard de pensionare în cazul femeilor, care acum e de 59 de ani, va crește treptat până la 63 de ani, până în 2028. Stagiul de cotizare, care e de 32 de ani în momentul de față, va ajunge la 34 de ani, transmite Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS).
În ceea ce-i privește pe bărbați, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani, iar stagiul de cotizare de 34 de ani.
Femeile care au născut și au educat până la vârsta de opt ani cinci și mai mulți copii pot beneficia de reduceri ale vârstei standard de pensionare. Se pot pensiona cu trei ani înainte de vârsta standard.
De asemenea, sunt vizați de excepții și cei care au lucrat în condiții deosebite de muncă. Aceștia pot ieși mai devreme la pensie, mai mult detalii pe acest subiect fiind găsite pe site-ul CNAS, la rubrica Pensii.
În sistemul public de pensii, cuantumul pensiei pentru limită de vârstă este calculat pe baza stagiului de cotizare realizat pe parcursul activității de muncă a solicitantului şi veniturilor care au constituit baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale.
Potrivit CNAS, la stabilirea pensiei nu se mai prezintă certificatele de salariu de la activitățile realizate până pe 1 ianuarie 1999, pensia calculându-se doar în baza venitului asigurat realizat după data respectivă, reflectat în contul personal de asigurări sociale al persoanei asigurate din Registrul de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale. Se ia în considerare stagiul de cotizare realizat în perioada de activitate trecută pe carnetul de muncă.
Cei care vor să beneficieze de pensie, trebuie să depună cererea și actele necesare la Casa Teritorială de Asigurări Sociale de la locul de domiciliu în termen de 30 de zile de la atingerea vârstei de pensionare. Dacă cererea e depusă după cele 30 de zile, pensia pentru limită de vârstă se va acorda de la data prezentării ultimului act necesar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
A fost lansat portalul eSănătateaMea: Românii își pot vedea online istoricul medical, rețetele și decontările
A fost lansat portalul eSănătateaMea: Românii își pot vedea online istoricul medical, rețetele și decontările Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat la data de 1 septembrie 2026 portalul eSănătatea Mea, un nou punct digital de acces la servicii și informații medicale. Portalul, disponibil la adresa https://portal.esanatateamea.ro, se adresează tuturor categoriilor de utilizatori – […]
Adio examenului paralel la liceu? Senatul face primul pas spre eliminarea admiterii suplimentare
Adio examenului paralel la liceu? Senatul face primul pas spre eliminarea admiterii suplimentare Comisia pentru învățământ a Senatului a decis, miercuri, 2 septembrie 2026 eliminarea prevederii care permite liceelor să organizeze un examen suplimentar de admitere în clasa a IX-a. Proiectul de modificare a legii urmează să fie dezbătut în plenul Senatului, care are rol […]
Dronă, găsită de un cioban pe un câmp din Vaslui, la 30 de km de granița cu Republica Moldova: ,,Nu văzusem în viața mea. Țiuia și se aprindeau becurile. Am scos firele și s-a oprit”
Dronă, găsită de un cioban pe un câmp din Vaslui, la 30 de km de granița cu Republica Moldova: ,,Nu văzusem în viața mea. Țiuia și se aprindeau becurile. Am scos firele și s-a oprit” O dronă avariată a fost descoperită marți, 1 septembrie 2026, pe un câmp din județul Vaslui. Un cioban a fost […]