Noi reglementări de cooperare privind protecția consumatorului. Care sunt acestea și ce presupun
Noi reglementări de cooperare privind protecția consumatorului. Care sunt acestea și ce presupun
Începând din data de 17 ianuarie, se vor aplica noi norme privind protecția consumatorului. Acestea vor fi aplicate în întreaga Uniune Europeană, pe baza actualului mecanism de cooperare privind protecția consumatorilor.
Noile reglementări au scopul de a îmbunătăți modul în care Comisia și autoritățile statelor membre pot colabora pentru a pune capăt practicilor necorespunzătoare împotriva consumatorilor, de a le permite autorităților să detecteze neregulile și să ia măsuri.
La 8 noiembrie 2019, Uniunea Europeană a adoptat „ Directiva de modernizare a dreptului consumatorilor”. Această directivă face parte din așa-numita „New Deal for Consumer”, un pachet de reforme legislative menite să revizuiască legile existente ale consumatorilor din UE. Principalul obiectiv al acestor reforme este de a adapta legislația UE privind protecția consumatorilor la realitățile erei digitale, precum și de a încuraja transparența și de a asigura aplicarea efectivă a legilor privind protecția consumatorilor.
Odată cu punerea în aplicare a prevederilor din New Deal for Consumers, sancțiunile ar putea atinge cel puțin 4% din cifra de afaceri derulată de un comerciant/antreprenor în statele membre în cauză.
Din pliantul pus în circulație cu această ocazie de către Comisia Europeană, aflăm că circa 120.000 de cereri au fost trimise către Centrele Europene ale Consumatorilor, majoritatea referindu-se la cumpărăturile online, și aproximativ 40% dintre consumatori au fost nemulțumiți de modul în care comercianții le-au soluționat plângerile.
Noul regulament va spori prerogativele autorităților naționale relevante, printre ele regăsindu-se competența de achiziționa produse în vederea testării, de a folosi metoda „mistery shopping”, precum şi de a investiga fluxurile financiare pentru a descoperi comercianții necinstiți şi frauda online și cine se află în spatele site-urilor care au comportament incorect și abuziv față de consumatori.
Rețeaua CPC – Cooperarea privind Protecția Consumatorilor (ConsumerProtection Cooperation), s-a ocupat deja de mai multe probleme reclamate de consumatorii din cadrul Uniunii Europene. Ca urmare deja s-au înregistrat succese:
- Booking.com s-a angajat să aducă modificări cu privire la modul în care prezintă oferte, reduceri și prețuri pentru consumatori.
- Airbnb s-a îmbunătățit și a clarificat complet modul de afișare si prezentare a ofertelor de cazare pentru consumatori, de exemplu, pentru a furniza informații adecvate și complete despre prețuri (inclusiv toate taxele și taxele obligatorii).
- Clauzele și condițiile incorecte din termenii rețelelor de social media: Facebook, Twitter și Google+ și-au actualizat condițiile și au implementat o procedură dedicată pentru autoritățile de protecție a consumatorilor, ca să poată fi semnalat conținutul problematic.
Sute de site-uri web sunt verificate în mod regulat(„sweeps”) în toată UE cu privire la gradul de conformare al acestoracu privire la drepturile consumatorilor din Uniunea Europeană, iar după verificare, fiecare site web în care s-a depistat vreo problemă trebuie să facă corecții.
Aceasta urmărește creșterea nivelului de conformare la un nivel superior.
Procesul poate fi lung, dar, în general, într-un an, se estimează că nivelul de adaptare la cerințele legii devine satisfăcător.
Totodată, noile norme îi vor permite Comisiei să alerteze cu mai multă ușurință autoritățile naționale și să le coordoneze acțiunile de soluționare a problemelor în materie de consum atunci când se depistează nereguli care afectează majoritatea consumatorilor europeni.
Datorită unui nou sistem informatic susținut de Sistemul de informare al pieței interne (IMI – Internal Market Information System) al Comisiei, Centrele Europene pentru Consumatori, organizațiile de consumatori și organizațiile profesionale vor putea să transmită oficial alerte cu privire la noile amenințări apărute pe piață. Aceste informații vor putea fi utilizate direct de către autoritățile cu atribuții de aplicare a legislației privind protecția consumatorilor.
Sursa: Hotnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ajutoare de urgență pentru 479 de familii și persoane singure din Alba și alte județe: Peste 2,1 milioane de lei acordați pentru cei afectați de incendii, accidente, fenomene meteo periculoase sau probleme grave de sănătate
Ajutoare de urgență pentru 479 de familii și persoane singure din Alba și alte județe: Peste 2,1 milioane de lei acordați pentru cei afectați de incendii, accidente, fenomene meteo periculoase sau probleme grave de sănătate 479 de familii și persoane singure din Alba și alte județe din țară, afectate de incendii, accidente, fenomene meteo periculoase […]
Localnici terorizaţi de lupi, într-un sat din județul vecin. Primar: ,,Nu există o procedură rapidă ca la urs, legea ne obligă doar la acţiuni de alungare”
Localnici terorizaţi de lupi, într-un sat din județul vecin. Primar: ,,Nu există o procedură rapidă ca la urs, legea ne obligă doar la acţiuni de alungare” Localnicii din satul Cimpa, care aparține de orașul Petrila, județul Hunedoara, se plâng că, de mai bine de o lună, sunt terorizați de lupi care pătrund în gospodării și […]
Cum va fi iarna 2026-2027: Temperaturi peste medie și precipitații mai abundente anunțate de meteorologi
Cum va fi iarna 2026-2027: Temperaturi peste medie și precipitații mai abundente anunțate de meteorologi Iarna acestui an ar putea avea temperaturi peste valorile normale, ceea ce înseamnă că în zonele de câmpie și la altitudini joase ploile ar putea fi mai frecvente decât ninsorile. Potrivit iMeteo, perspectivele climatologice actuale pentru toamnă și iarnă indică […]