Actualitate

Noi medicamente gratuite și compensate pentru români, de la 1 mai: Lista completă a tratamentelor care vor fi decontate de CNAS

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi medicamente gratuite și compensate pentru români, de la 1 mai: Lista completă a tratamentelor care vor fi decontate de CNAS

Ministerul Sănătății a anunțat pe data de 23 aprilie că vor fi introduse medicamente gratuite și compensate pentru mai multe categorii de pacienți. Prin intermediul unei hotărâri de la Guvernul României, de la data de 1 mai, vor fi introduse 22 de molecule noi și încă 6 pentru alte indicații decât cele pentru care sunt listate.

Citește și: Poliţia municipiului Alba Iulia se va muta în clădirea vechii policlinici

Medicamentele noi vor fi destinate pacienților care suferă de:

-hepatite cronice (B, C, D);
-ciroză hepatică;
-boala Parkinson și alte afecțiuni neurologice;
-colagenoze majore (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poli/dermatomiozită, vasculite sistemice);
-poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, psoriazis cronic sever şi artrita juvenilă;
-boli endocrine şi metabolice;
-boala cronică de rinichi – faza predializă;
-boli degenerative ale ochiului (glaucom şi boli maculare);
-boala cronică inflamatorie intestinală şi sindrom de intestin scurt;
-poliartrita reumatoidă;
-artropatia psoriazică;
-spondiloartrita axială;
-psoriazis cronic sever.

„Ministerul Sănătăţii creşte accesul pacienţilor cronici, cu afecţiuni grave, la medicamente de ultimă generaţie, prin extinderea listei de medicamente compensate şi gratuite. La solicitarea MS, Guvernul României a aprobat Hotărârea de Guvern care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative, din care 22 de molecule noi, nelistate până în prezent şi alte 6 molecule (Isavuconazolum, Adalimumabum, Dapagliflozinum, Rituximabum, Upadacitinibum si Apremilastum) introduse pentru alte indicaţii decât cele pentru care sunt listate în HG 720/2008”, se arată într-un comunicat de presă.

Ministerul Sănătății introduce medicamente noi pentru pacienții cu cancer

În comunicatul emis de Ministerul Sănătății se arată că vor fi introduse 6 noi molecule, de ultimă generație, pentru pacienții care suferă ce boli oncologice:

-Lipegfilgrastimum DCI;
-Tucatinibum DCI;
-Sacituzumab Govitecan DCI;
-Asciminibum DCI;
-Imunoglobulină anti-limfocite DCI;
-Mosunetuzumabum DCI.

Ministrul Rafila și-a transmis, cu ocazia anunțului noilor compensații, recunoștința pentru buna colaborare cu CNAS și organizațiile de pacienți.

„Accesul pacienţilor la medicamente inovative care salvează vieţi este o preocupare constantă a Ministerului Sănătăţii în ultimii doi ani. Numărul mare de molecule nou introduse în lista de medicamente compensate şi gratuite în perioada 2022-2023 este cea mai bună dovadă a responsabilităţii faţă de pacienţi.

Buna colaborare cu CNAS şi Organizaţiile de pacienţi fac posibile aceste progrese pentru care este nevoie de sprijinul Ministerului Finanţelor. Pacienţii cu boli oncologice, neurologice şi hepatite cronice au acces la noi molecule, iar acest lucru trebuie realizat fără a afecta în vreun fel accesul la medicamente generice care reprezintă resursa terapeutică pentru 80% din pacienţii români. Oamenii au nevoie de atenţie şi de empatie, deopotrivă din partea medicilor şi a autorităţilor. Împreună lucrăm pentru asta!”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, în acest context.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Călin Georgescu, reținut și dus în arest: Ce documente au fost găsite și ridicate de procurori la percheziții. Anunțul oficial al DIICOT

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, reținut și dus în arest: Ce documente au fost găsite și ridicate de procurori la percheziții. Anunțul oficial al DIICOT Procurorii DIICOT au efectuat luni, 21 septembrie 2026, percheziții la locuința lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, județul Ilfov. Este vorba despre un dosar în care este anchetată o înșelăciune cu un prejudiciu de […]

Citește mai mult

Actualitate

Stare de urgență în Republica Moldova, în sectorul energetic și hidrologic. Maia Sandu: „Nu avem nici petrol, nici gaze!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stare de urgență în Republica Moldova, în sectorul energetic și hidrologic. Maia Sandu: „Nu avem nici petrol, nici gaze!” Starea de urgență va fi introdusă în Republica Moldova, în sectorul energetic și hidrologic, a declarat luni, 21 septembrie 2026, președinta Maia Sandu, în urma unei ședințe a Consiliului Național de Securitate (NSC). Criză în Republica […]

Citește mai mult

Actualitate

„Procurorul pistolar” Radu Bucurică, internat într-o unitate medicală specializată: Măsura arestării preventive, revocată de Curtea de Apel Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

„Procurorul pistolar” Radu Bucurică, internat într-o unitate medicală specializată: Măsura arestării preventive, revocată de Curtea de Apel Alba Iulia „Procurorul pistolar” Radu Bucurică va fi internat într-o unitate medicală specializată, iar măsura arestării preventive a fost revocată luni, 21 septembrie 2026, de Curtea de Apel Alba Iulia. ,,Cu privire la același inculpat, pentru care Curtea […]

Citește mai mult