Noi măsuri privind condițiile de intrare în Ungaria: Cum vor putea intra cetățenii români în țara vecină
Ministerul de Externe a anunțat faptul că Ungaria a decis ca începând de miercuri, 15 iulie, să se modifice regulile de acces la granițe.
România a fost încadrată pe lista țărilor cu restricții ”Cod galben”, ceea ce înseamnă că vor fi testați la
intrarea în Ungaria și în cazul în care sunt pozitivi nu vor putea intra. De asemenea, dacă nu prezintă simptome vor intra în carantină pentru 14 zile.
”Ministerul Afacerilor Externe precizează că în cursul zilei de astăzi autoritățile ungare au anunţat noile măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Ungariei, măsuri care vor intra în vigoare miercuri, 15 iulie 2020, de la ora 00.00.
Condițiile de intrare vizează clasificarea statelor de proveniență a persoanelor care doresc să intre în Ungaria pe trei categorii: zona verde – fără restricții, zona galbenă – cu restricții şi zona roșie – nu este permisă intrarea.
Astfel, conform informațiilor comunicate public de către autoritățile ungare, România a fost inclusă pe lista statelor galbene. În consecință, cetățenilor care intră în Ungaria din România le sunt aplicabile următoarele dispoziții:
– la intrarea în Ungaria vor fi supuși examinării medicale, iar în cazul în care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19, nu li se va permite accesul în Ungaria;
– în situaţia în care nu prezintă simptome, aceștia vor fi obligați să intre în carantină pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 14 zile (instituţionalizată sau prin izolare la domiciliu), fiind luaţi în evidenţele autorităților sanitare ungare.
Cu toate acestea, intrarea pe teritoriul Ungariei va fi permisă, fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, cetățenilor care vin din România și care prezintă la punctul de frontieră două teste moleculare negative pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuate în ultimele cinci zile. Cele două teste trebuie efectuate la o diferență de 48 de ore unul de celălalt, iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.
Totodată, MAE precizează că autoritățile ungare pot permite accesul, pentru o perioadă de maximum 24 ore, pentru cetățenii anumitor state vecine cu Ungaria, pe o rază de maximum 30 de kilometri de la frontieră.
Lucrătorii sezonieri din România pot, de asemenea, intra pe teritoriul Ungariei, cu condiția ca angajatorul ungar să transmită poliției ungare un formular electronic cu datele de identificare ale acestora. Punctele de trecere a frontierei în acest scop vor fi stabilite de conducerea poliției ungare.
Cu privire la tranzit, autoritățile ungare au precizat că acesta este permis, în următoarele condiții:
• durata tranzitului să nu depășească 24 de ore;
• persoanele nu prezintă simptome specifice infecției cu COVID-19, pot demonstra scopul călătoriei, respectiv dreptul de intrare în țara de destinație, eventual de tranzit.
Tranzitul se va efectua doar pe traseele desemnate şi publicate pe pagina web a poliţiei ungare, fiind indicate în mod explicit locurile de oprire/odihnă.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Budapesta: 0036 13 847 689, al Consulatului General al României la Szeged: 0036 62 424 431 sau al Consulatului General al României la Gyula: 0036 66 464 579, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al misiunii diplomatice 0036 30 535 69 12 sau ale oficiilor consulare: 0036 30 6777 980 – Consulatul General al României la Szeged și 0036 30 6357181 – Consulatul General al României la Gyula.”, arată Ministerul de Externe.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Adrian Veștea se întâlnește cu George Simion pentru a discuta despre noul Guvern: „Sunt un om al dialogului”
Adrian Veștea se întâlnește cu George Simion pentru a discuta despre noul Guvern: „Sunt un om al dialogului” Premierul desemnat, Adrian Veștea, a transmis luni, 22 iunie 2026, că urmează să aibă o întâlnire cu liderul AUR, George Simion. El a spus că este ,,un om al dialogului și al consensului” și că este vorba […]
Indexare pensii 2027 | Cabinetul Veștea dorește majorarea pensiilor și digitalizarea totală a serviciilor pentru pensionari
Cabinetul Veștea dorește majorarea pensiilor și digitalizarea totală a serviciilor pentru pensionari Indexarea pensiilor din 2027, digitalizarea completă a serviciilor pentru pensionari și extinderea rețelei de servicii sociale în mediul rural se numără printre principalele măsuri incluse de Cabinetul Veștea în programul de guvernare pentru domeniul muncii și protecției sociale. Citește și: Când se dau pensiile […]
22-23 iunie 2026 | Cod galben de inundații în Alba și alte județe: Cursurile de apă vizate
22-23 iunie 2026 | Cod galben de inundații în Alba și alte județe: Cursurile de apă vizate Luni, 22 iunie 2026 a fost emisă o Atenționare Hidrologică de Cod galben, valabilă în intervalul 22 iunie, ora 12:00 – 23 iunie, ora 09:00, ca urmare a precipitațiilor prognozate și propagării. Atenționarea vizează scurgeri importante pe versanți, […]









