Ştirea zilei

Nebuloasa de la DPL Alba. De noaptea minții sau a administrației?

Ioana Oprean

Publicat

în

Drumuri și Poduri Locale Alba, societate la care unic acționar este statul prin Consiliul Județean Alba, tocmai a fost resuscitată de către proprietarul său prin încredințarea direcță a unui contract de aproximativ 5 milioane de euro pentru lucrările de deszăpezire din următorii cinci ani, „realizare„ care a fost anunțată din biroul său de pe Facebook, de către vicepreședintele CJ Florin Roman, persoana care coordonează activitatea DPL Alba.

Bucuroși probabil că au primit o gură de oxigen și că au salariile asigurate pe următorii 5 ani, membrii Consiliului de Administrație al DPL Alba s-au încurcat în știință: din declarațiile pe care ni le-au dat, se pare că în cursul zilei de ieri au votat un profesor de franceză specializat ca tehnician auto pe un post de conducere care nu există în organigramă. După ce au realizat că ceea ce au făcut are un ”ușor” iz ilegal, mirosit și de presă, au dat-o la întors și, loviți brusc de amnezie, astăzi aceleași persoane (SIC) declară că nimic nu s-a întâmplat și că n-ar fi existat pe ordinea de zi nicio hotărâre prin care să fie votat cineva într-un post de conducere.

Concret: așa cum anunțam duminică seara, PNL-istul Daniel Zdrânc urma să fie votat, luni dimineața, pe funcția de director adjunct al DPL Alba. Din informațiile noastre proiectul de hotărâre pregătită dinainte (vezi FOTO – presupusul proiect de hotărâre) a avut un singur vot împotrivă. Problema este că în organigrama DPL nu există postul de director adjunct ci doar de director tehnic – unde condiția este specializarea de inginer. Solicitările noastre făcute atât către CJ Alba  cât și la DPL Alba, de a ne înmâna copii după procesul-verbal de ședință și după hotărârile adoptate în cadrul acesteia au rămas, evident, fără răspuns. Mai mult, unul dintre membrii consiliului de administrație, care ne-a declarat ieri, în prezența unor martori, că ședința a decurs normal și că noul director adjunct a fost votat, astăzi a susținut că el nu a declarat așa ceva și că în respectiva ședință nu a fost votat domnul Zdrânc. (SIC) Pe de altă parte, un alt membru al consiliului de administrație declară că a votat împotrivă și că are și argumente puternice pentru decizia sa. Totuși acesta recunoaște că nu știe dacă în final s-a întocmit și o hotărâr de numire a lui Daniel Zdrânc pe funcție.

În fine, ”rezistența” pe care am întâmpinat-o atât din partea CJ Alba care are nevoie de 10 zile ”legale” pentru a furniza copia unor documente aflate ”sub nasul lor” ne-a pus pe gânduri, la fel cum ne-a ”băgat în ceață” și promisiunea celor de la DPL de a ne elibera în cursul zilei de azi copiile solicitate – lucru care bineînțeles nu s-a întâmplat. Singura explicație ar fi că cineva s-a grăbit și a pus carul înaintea boilor, însă manevra nu a reușit.

În concluzie, am putea chiar să facem un pariu că în prima ședință a Consiliului Județean Alba, pe ordinea de zi, se va afla o hotărâre prin care se schimbă organigrama DPL iar postul de director tehnic se va transforma într-unul de director adjunct care nu necesită studii de specialitate.

Povestea în sine este una clasică, de amplasare a unei persoane (față de care, probabil, un partid are o datorie morală), într-un post ”călduț” și bine plătit. Nu este nici primul și nici ultimul caz de acest fel din România. Premieră este însă faptul că presa a ajuns foarte aproape de detaliile ”tehnice” ale unei astfel de manevre – de unde și bâlbâielile nefirești ale celor implicați, în încercarea de a ne convinge că suspiciunile noastre nu sunt întemeiate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Cei mai căutați 4 infractori din Alba: Condamnați pentru fapte grave, dar încă nu au fost prinși

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cei mai căutați 4 infractori din Alba: Condamnați pentru fapte grave, dar încă nu au fost prinși Mai mulți infractori din județul Alba, condamnați pentru fapte grave sau căutați în baza unor mandate de executare a pedepsei ori de arestare preventivă, figurează pe lista persoanelor urmărite la nivel național de Poliția Română. Jurnaliștii de la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Policlinica din Ocna Mureș, modernizată printr-o investiție de 5 milioane de lei, prin PNRR

Bogdan Ilea

Publicat

în

Policlinica din Ocna Mureș, modernizată printr-o investiție de 5 milioane de lei, prin PNRR Primăria Ocna Mureș a finalizat lucrările de modernizare și eficientizare energetică a policlinicii din oraș, în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR. Investiția, în valoare de aproximativ 5 milioane de lei, a vizat reabilitarea completă a clădirii și modernizarea instalațiilor. Silviu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

5 ani și 4 luni de închisoare pentru exploatarea sexuală a unei minore: Tribunalul Alba a demontat, probă cu probă, mecanismul din spatele „afacerii”

Ioana Oprean

Publicat

în

5 ani și 4 luni de închisoare pentru exploatarea sexuală a unei minore: Tribunalul Alba a demontat, probă cu probă, mecanismul din spatele „afacerii” O relație de concubinaj, apartamente schimbate frecvent, anunțuri sexuale pe internet, telefoane folosite în comun, curse cu taxi și Bolt și bani cheltuiți la jocuri de noroc și pe droguri. Este […]

Citește mai mult