Actualitate

NATO în alertă după anunțul lui Putin. Jens Stoltenberg: Acesta este un comportament iresponsabil

Ioana Oprean

Publicat

în

NATO în alertă după anunțul lui Putin. Jens Stoltenberg: Acesta este un comportament iresponsabil

În urma deciziei preşedintelui rus Vladimir Putin de a pune în alertă „forţele de descurajare” ale armatei ruse, care pot include şi o componentă nucleară, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat alarmat de mesajul lui Putin, transmite dpa.

Petrecerea Divorțaților

Într-un interviu acordat duminică postului BBC, Stoltenberg a apreciat că anunţul făcut de Putin dovedeşte cât de „gravă” este confruntarea pe tema invadării Ucrainei de către Rusia, informează Agerpres.

Într-o intervenţie separată la postul de televiziune CNN, Stoltenberg a denunţat „o retorică periculoasă” şi un „comportament iresponsabil”.

„Aceasta este o retorică periculoasă. Acesta este un comportament iresponsabil. Şi, desigur, când combini această retorică cu ceea ce face (Rusia) pe teren în Ucraina – poartă un război împotriva unei naţiuni independente, suverane, declanşează o invazie masivă asupra Ucrainei – situaţia devine şi mai gravă”, a apreciat Stoltenberg la programul „State of the Union” de pe CNN, citat de Reuters.

Agenţia dpa aminteşte că Putin a ordonat duminică punerea în alertă a „forţelor de descurajare” ale armatei ruse, potrivit unei înregistrări video distribuite de Kremlin. Putin s-a referit la „arme de descurajare”, dar nu a menţionat explicit armele nucleare, notează dpa.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Evaluarea Națională și Bacalaureat 2027: Au fost publicate modelele de subiecte. Când sunt programate probele scrise

Bogdan Ilea

Publicat

în

Evaluarea Națională și Bacalaureat 2027: Au fost publicate modelele de subiecte. Când sunt programate probele scrise Ministerul Educației a anunțat publicarea modelelor de subiecte pentru Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat din 2027, elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare. Modelele sunt disponibile pe subiecte.edu.ro. „Modele de subiecte pentru evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei […]

Citește mai mult

Actualitate

Taloanele de pensie devin mov: În ce județe vor ajunge primele documente în noul format

Ioana Oprean

Publicat

în

Taloanele de pensie devin mov: În ce județe vor ajunge primele documente în noul format Casa Națională de Pensii Publice introduce, începând din luna noiembrie 2026, un nou model de talon de pensie, care va avea culoarea mov. Citește și: Care este sporul care poate conta în 2026 la stabilirea punctajului pentru pensie. Primele și […]

Citește mai mult

Actualitate

2-4 noiembrie 2026 | Ploi de până la 50 l/mp, ninsori la munte și rafale de vânt de 80 km/h în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Ploi de până la 50 l/mp, ninsori la munte și rafale de vânt de 80 km/h în România România este în continuare sub incidența unui episod de vreme instabilă, cu ploi moderate în sudul și sud-estul țării, ninsori și depunerea unui strat de zăpadă la altitudini de peste 1.700 de metri. Meteorologii avertizează și asupra […]

Citește mai mult