Ştirea zilei

Municipiul Blaj are cea mai frumoasă sală de spectacole din judeţ

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Acest lucru îl văd în primul rând blăjenii care au călcat de curând pragul Centrului Cultural „Iacob Mureşianu” condus de Ovidiu Băcioiu, imobil recent renovat. Am crezut că localnicii se laudă din patriotism local, dar am constatat că spusele primarului Gheorghe Rotar se adeveresc, renumele privind aspectul acestei săli depăşind graniţele „Micii Rome”. Frumuseţea sălii de spectacole a fost remarcată de preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel, despre care oricine este sincer poate spune că a văzut cam toate lăcaşele de cultură din judeţ, având în vedere, în primul rând, că s-a deplasat în tot judeţul şi, în al doilea rând, pentru că el însuşi a susţinut actul cultural. Lucrările de reabilitare a Centrului Cultural „Iacob Mureşianu” Blaj au început în anul 2009, valoarea totală a lucrărilor executate pe parcursul a doi ani fiind de peste 170.000 de euro. Mai întâi au fost modernizate foaierul şi intrarea, iar anul trecut au fost reabilitate sala de spectacole, scena, anexele, pardoseala, fotoliile, luminile şi instalaţia de sunet, s-au montat geamuri termopan, a fost reparat acoperişul şi s-a izolat clădirea la exterior. După înlocuirea vechilor scaune, sala a pierdut circa 40 de locuri din capacitatea iniţială, dar a câştigat… peste 300 de spectatori. De altfel, la reprezentaţia inaugurală, sala a fost arhiplină, peste 300 de iubitori de teatru, în frunte cu primarul Gheorghe Rotar, consilierii locali şi preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, venind să vadă piesa „Domnişoara Nastasia”, de George Mihail-Zamfirescu, pusă în scenă de Teatrul Naţional Târgu Mureş.
Totodată, punerea în valoare a clădirii s-a făcut prin iluminat ornamental, iar în scuarul din faţa aşezământului cultural s-a montat mobilier urban şi au fost amenajate fântâni arteziene, conferind spaţiului aspectul unui loc de relaxare, cu motive rustice. Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Tragedie pe DN 15: Doi morţi şi patru răniţi, între care un minor, în urma unui accident rutier teribil

Ioana Oprean

Publicat

în

Tragedie pe DN 15: Doi morţi şi patru răniţi, între care un minor, în urma unui accident rutier teribil Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, duminică, 13 septembrie 2026 în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în localitatea Gornești, județul Mureș. În accident au fost implicate două autoturisme. „Pompierii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Șofer de 58 de ani din Sebeș, reținut după ce, cu 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, a lovit cu mașina o femeie pe trotuar

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer de 58 de ani din Sebeș, reținut după ce, cu 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, a lovit cu mașina o femeie pe trotuar Sâmbătă, 12 septembrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 58 de ani, […]

Citește mai mult