Munca, o pasiune: Gestul unui controlor de tren a devenit celebru pe internet
Un controlor de tren a devenit celebru în mediul virtual, după ce a făcut un gest ce a stârnit admirația celor prezenți. Bărbatul l-a întrebat pe unul dintre pasageri dacă se simte confortabil în timpul călătoriei.
Tânărul abordat de controlor a fost atât de impresionat de gestul acestuia, încât a relatat totul pe contul de socializare, iar povestea lui i-a impresionat pe internauți, care au trimis sute de mesaje. „Prieteni, faceți cunoștință cu dl. Dan Tat. Este singurul conductor care m-a întrebat vreodată, dacă totul este în regulă în timpul călătoriei cu trenul. Nu doar o dată, ci din când în când intra în compartiment și ne întreba dacă sunt probleme dacă este cald sau frig.
Primul gând a fost că sunt probleme în compartimentul în care stăteam, dar când am ieșit pe culoar, am observant că făcea același lucru cu călătorii. Când s-a întors, l-am oprit pentru o clipă și nu am putut să nu îi spus faptul că este singurul conductor care m-a întrebat de sănătate în timpul călătoriei. Răspunsul lui a fost fabulous: ‘Mulțumesc, dar este ceva normal. Cum să nu am eu grijă de călătorii mei!? ‘ Acest om cu atât de mult bun simț, modestie și grijă față de călătorii săi, merită toată aprecierea noastră”, a scris Florin BT pe un grup de Facebookm, potrivit Mediafax.
Controlorul era cunoscut și de alte persoane Mesajele au curs lanț, iar oamenii au fost impresionați de gestul bărbatului. Unii îl cunoșteau deja pe bărbat. „Respect! Îi cunosc și este foarte adevărat. Cu toți se comport în același mod, în ciuda faptului că CFR este așa cum știm cu toții”, este mesajul unei internaute, , „Un personaj dintr-o generație ce în curând va dispărea”, a fost un alt mesaj lăsat pe contul de socializare.
sursa: libertatea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor
Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis intensificarea informării credincioșilor cu privire la grupările schismatice și eretice care se prezintă drept ortodoxe. Reprezentanții centrelor eparhiale vor atrage atenția asupra riscurilor participării la activitățile acestora și vor sublinia importanța păstrării […]
Cât costă o locuință în România și unde au crescut cel mai mult prețurile în 2026 Prețurile locuințelor din România continuă să crească, iar achiziția unui apartament sau a unei case presupune un buget tot mai mare. Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro și citate de Agerpres, un apartament costă, în medie, 114.900 de euro, […]
Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme
Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme Călătorii care folosesc ruta Cluj-Napoca – Ocna Mureș trebuie să țină cont de o modificare importantă a programului de seară. Începând de luni, 2 noiembrie 2026, ultima cursă dinspre Cluj va pleca la ora 16:00, față de […]
