Rămâi conectat

Actualitate

Multe dintre firmele din România ignoră pericolul COVID-19. Avertisment al experților în economie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Pericolul generat de coronavirusul COVID – 19 este ignorat sau tratat cu superficialitate de multe dintre firmele din România. Astfel s-a ajuns ca numărul companiilor cu cazuri de îmbolnăvire se crească semnificativ, iar pericolul, dincolo de cel sanitar, este ca business-urile să intre în blocaj, cu consecințe majore pe lanțurile economice, arată o analiză realizată de Frames & Hygienium.

Înmulțirea numărului cazurilor de coronavirus din județe precum Prahova, Brașov, Timiș și Galați este cauzată de apariția unor focare de COVID la o serie de companii, cele mai multe din sectorul IMM-urilor. În unele dintre cazuri, de vină pentru creșterea numărului îmbolnăvirilor sunt chiar managerii acestor firme, care au ignorat cu bună știință măsurile de prevenire.

Potrivit experților de la Frames, în multe firme, în special în zona de IMM-uri, respectarea regulilor de protecție este, din păcate, facultativă.

,,Sunt companii unde angajații nu poartă măști sau le poartă greșit, iar recipienții cu dezinfectanți sunt prezenți doar pentru a preîntâmpina controalele autorităților, folosirea lor fiind facultativă. În spațiile comune, distanța dintre birouri, dintre zonele de lucru, nu a fost mărită, iar la întâlnirile dintre angajați sau la cele cu clienții și partenerii nu sunt purtate măști și nu se respectă distanțare socială. Aceasta este realitatea’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Dincolo de faptul că nu se poartă măști sanitare decât în situații punctuale, în multe companii sunt probleme și cu asigurarea măsurilor de dezinfecție și protecție a spațiilor în care se desfășoară activitățile economice.

,,Există, din păcate, multe afaceri unde dezinfectanții sunt prezenți doar din prisma respectării condițiilor legale, fără să fie folosiți după un program bine stabilit, în concordanță cu fluxul de lucru. Dincolo de câteva companii mari, din zona multinaționalelor, unde există protocoale bine definite privind coronavirusul, în zona intreprinderilor mici și mijlocii asigurarea dezinfectanților este realizată, în multe situații, doar pe un singur criteriu – prețul cel mai mic’’, spune Constantin Danciu, director de dezvoltare Grande Gloria Production, compania care produce, în România, dezinfectanții Hygienium.

Așa s-a ajuns ca, în magazine, în retail în general dar și în companii mari inclusiv din zona de producție și logistică, angajații să folosească o serie de produse dezinfectante cu o proveniență discutabilă.

,,De la geluri dezinfectante pentru mâini la soluții dezinfectante pentru spațiile de lucru, se folosesc soluții epirice, ineficiente din punct de vedere al preîntâmpinării pericolului de infectare. Mai mult, au apărut inclusiv produse falsificate pe piață, iar în unele magazine am întâlnit flacoane de produse dezinfectante autorizate de Ministerul Sănătății umplute cu soluții pe bază de clor sau alcool, fără nicio legătură cu produsul original’’, a declarat expertul.

Dincolo de nerespectarea măsurilor de protecție și de prezența, pe piață, a unor dezinfectanți neautorizați, o mare problemă în economia românească, mai ales în sectorul de HORECA, o reprezintă absența unor reguli clare privind asigurarea protecției anti-covid.

Potrivit experților de la Frames, dincolo de măsurile dispuse de autorități, nu există în acest moment un set de reguli clare, concrete, asumate la nivel instituțional, în privința prevenirii infecțiilor cu COVID.

,,Multe dintre firmele din HORECA acționează așa cum pot, în condițiile unei legislații ambigue. Își igienizează spațiile de lucru, camerele de hotel, terasele etc. fără însă a avea garanția că măsurile implementate sunt de natură să evite contaminarea cu coronavirusul COVID-19. Aceeași situație este prezentă, de exemplu, și în sectorul de retail’’, spune Adrian Negrescu, managerul Frames.

Atunci când vin în control, autoritățile verifică, în principal, actele societăților, condițiile generale de igienă și cele specifice, prevăzute în legislație, însă n-au niciun fel de modalitate de control asupra modului în care sunt respectate condițiile sanitare, din prisma pericolului infectării cu COVID.

,,Organele de control nu pot verifica ce se află în recipienții de dezinfectanți, ce soluții se folosesc și cu ce frecvență, care sunt concentrațiile de substanțe active, cât de eficiente sunt etc. Este nevoie de o reglementare specifică în acest segment’’, afirmă expertul Constantin Danciu.

Hygienium, împreună cu o serie de companii de consultanță din sectorul industrial și HORECA, a demarat un proiect de susținere a mediului de afaceri în scopul asigurării unor măsuri de protecție eficientă.

,,Trebuie să găsim numitorul comun, regulile, măsurile de protecție, certificarea care să le ofere clienților, consumatorilor, garanția că, de exemplu, se pot caza la un hotel sigur din punct de vedere sanitar, în care sunt implementate măsuri eficiente de preîntâmpinare a contaminării cu COVID’’, a declarat omul de afaceri.

PERICOLUL COVID ÎN ECONOMIE

Fără o reglementare concretă și o implementare optimă a măsurilor de protecție, multe companii riscă să se confrunte cu stoparea producției și închiderea activității, situații care pot duce foarte rapid la insolvență și faliment.

,,Este de ajuns ca 1-2 angajați să se contamineze pentru ca întreg personalul să intre în izolare. Această situație poate determina închiderea activității, cu consecințe directe în sănătatea financiară a companiei. Dincolo de efortul salutar al Guvernului, care asigură plata parțială a salariilor pentru angajații afectați, firmele riscă să ajungă rapid în blocaj financiar’’, spun experții de la Frames.

Cum peste 80% dintre firmele românești sunt slab capitalizate și nu dispun de fonduri pentru situații de criză, pericolul de contagiune economică este major.

,,Dependența între companii a crescut în 2020, astfel că, de exemplu, dacă o firmă intră în criză financiară, va trage după sine mare parte din furnizori. Vedem acum, în pandemie, cât de nociv este, din această perspectivă, creditul comercial (furnizor). La noi, volumul creditului furnizor este de trei ori mai mare decât cel al creditului bancar, mai exact 383 de miliarde de lei (credit comercial) față de 117 miliarde lei (credit bancar)’’, arată analiza Frames.

Potrivit experților, pe fondul crizei economice cauzată de pandemia de coronavirusul, termenul mediu de plată al facturilor în România a trecut de 120 de zile, față de 115 zile în 2019. Nivelul este dublu față de media europeană și față de nivelul înregistrat în urmă cu 10 ani.

,,Dincolo de perspectiva sanitară, asigurarea măsurilor de prevenire a cazurilor de COVID, din punct de vedere economic, poate să facă diferența între supraviețuire și faliment’’, afirmă Constantin Danciu.

Potrivit experților, după perioada de concedii din această vară, în toamnă, atunci când multe companii vor reveni la o activitate normală, cu toți angajații prezenți la locul de muncă, este nevoie mai mult ca oricând de asigurarea unui mediu de lucru sigur, atât din prisma materialelor folosite (măști și mănuși de protecție, dezinfectanți autorizați de Ministerul Sănătății) cât și a fluxurilor de producție și desfășurare a activității (amenajarea spațiilor, distanțarea socială etc.).

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prognoza METEO de 1 Mai și de Paște 2024. Când se va încălzi vremea?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Prognoza METEO de 1 Mai și de Paște 2024. Când se va încălzi vremea? ANM anunță momentul în care se va încălzi vremea: prognoza detaliată de Paște și 1 Mai 2024 Alina Șerban, meteorolog ANM, a explicat că, începând din acest weekend vremea va intra într-un proces de încălzire, iar temperaturile maxime vor ajunge în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea