MOTIVAREA unei sentințe de DOAR 4 ani pentru OMOR: Aurel Ruginosu și-a ucis soția în bătaie pentru că era alcoolică și nu se ocupa de treburile gospodăreşti
Aurel Ruginosu, un bărbat din satul Reciu, comuna Gîrbova, care trăia greu cu soția sa din cauză că aceasta era alcoolică, în loc să divorțeze, a omorât-o în bătaie într-un moment de furie. Fapta nu este una neobișnuită pentru realitatea satelor din România, însă pedeapsa primită de bărbatul care și-a omorât nevasta în bătaie și apoi a pus-o în sicriu pentru a o înmormânta grabnic este surprinzătoare: 4 ani, 4 luni și 10 de zile de închisoare.
Pedeapsa a fost pronunțată de judecătorii de la Tribunalul Alba și nu este definitivă. Dacă sentința va fi menținută și la Curtea de Apel Alba Iulia, bărbatul mai are de stat mai puțin de 3 ani după gratii, el fiind arestat în octombrie 2016, imediat după comiterea faptei. Aurel Ruginosu a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de violență în familie raportat la infracțiunea de omor.
Potrivit motivării sentinței, în stabilirea pedepsei neobișnuit de blânde pentru o astfel de faptă magistrații au ținut cont de caracterizările primite de inculpat de la apropiați și cunoscuți, dar și de faptul că victima sa ar fi fost mare consumatoare de alcool și ar fi provocat mereu situații conflictuale în sânul familiei. De asemenea, s-a ținut cont de faptul că bărbatul avea serviciu, nu mai făcuse fapte antisociale, iar cei doi copii ai săi i-au luat partea și au refuzat să se constituie părți civile în cauză.
Magistrații au considerat că snopirea în bătaie a nevestei alcoolice a reprezentat doar o izbucnire de moment, soldată cu decesul victimei. ”Instanţa va reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C.pen. cu referire la împrejurările în care inculpatul a comis fapta, respectiv la faptul că elementul declanşator al acţiunii sale a fost frustrarea şi furia inculpatului acumulate de-a lungul căsniciei cu o persoană care, dincolo de faptul că era o mare consumatoare de alcool, nu se ocupa de treburile gospodăreşti. Departe de a oferi o scuză inculpatului pentru comportamentul său, instanţa apreciază că fapta acestuia nu-l caracterizează pe inculpat ca pe o persoană lipsită de respect pentru valoarea supremă în ierarhia drepturilor omului, care este dreptul la viaţă”, se arată în motivarea instanței.
*A bătut-o până a lăsat-o fără suflare, apoi a pus-o în coșciug ca s-o îngroape
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii de la Parchetul Tribunalului Alba, în data de 14 octombrie 2016, în jurul orei 17.00, inculpatul Aurel Ruginosu s-a întors de la serviciu şi a constatat că soţia sa, care consuma în mod excesiv alcool, neglijând activităţile gospodăreşti, nu preparase nimic de mâncare. Inculpatul a început să o lovească pe victimă în mod repetat cu obiecte contondente, provocându-i acesteia multiple leziuni traumatice care i-au provocat hemoragii interne şi externe ce au dus la deces. Ulterior inculpatul a încercat să ascundă urmele infracţiunii prin îmbrăcarea cadavrului, aşezarea acestuia într-un sicriu şi pregătirea grabnică a celor necesare înmormântării.
Dincolo de constatările procurilor și ale medicului legist, mărturiile unuia dintre polițiștii care a ajuns la locul faptei pentru cercetări este cutremurătoare: ”A bătut-o zdravăn cu pumnii în curte (lucru confirmat de vecinii care au auzit-o strigând), după care văzând că nu mai poate sta în picioare, a dus-o în pat și acolo a bătut-o cu cârligul de la sobă până și-a vărsat năduful. Apoi a lăsat-o acolo și a plecat în cealaltă cameră. Noaptea, în urma loviturilor a decedat. Când a văzut dimineață că a murit, l-a sunat pe fiul lor și i-a spus că a murit mamă-sa și trebuie să meargă sa cumpere sicriu, lucru pe care l-au și făcut. Apoi a sunat la medicul de familie să-i dea certificat de deces. Medicul nu a vrut și a sunat la Poliție că i s-a părut ceva suspect”.
*Cum s-a ajuns la o pedeapsă de 4 ani, 4 luni și 10 zile închisoare
Infracțiunea pentru care a fost judecat Aurel Ruginosu se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani, însă inculpatul a beneficiat de mai multe reduceri ale pedepsei și de circumstanțe atenuante, rezultând astfel o pedeapsă de 4 ani, 4 luni și 10 zile de închisoare.
Potrivit motivării Tribunalului Alba, judecata a avut loc numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, situație în care limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii s-au redus cu o treime. ”La determinarea duratei pedepsei principale stabilite inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C.pen. luând în considerare minimul special prevăzut de lege (10 ani închisoare). De asemenea, instanţa va reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C.pen. cu referire la împrejurările în care inculpatul a comis fapta. (…) Potrivit art. 76 pedeapsa va fi redusă cu o treime. Totodată, instanţa va face aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen. şi va mai reduce cu o treime pedeapsa stabilită. (…) În baza art. 72 alin. (1) C.pen. din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului se va scădea durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 18 octombrie 2016, la zi”, se mai arată în motivarea Tribunalului Alba.
Rămâne de văzut dacă judecătorii de la Curtea de Apel vor menține sentința pronunțată la fond, dosarul aflându-se momentan în faza de apel.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun