Actualitate

Modificări noi la indemnizația de creștere a copilului. Guvernanții își propun să ia măsuri pentru încurajarea natalității în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernanții își propun să ia măsuri pentru încurajarea natalității în România, așadar vor să schime anumite aspecte în ce privește condițiile indemnizației de creștere a copilului. 

Petrecerea Divorțaților

Una dintre corecțiile pe care le vizează aceștia sunt acordarea unei indemnizații mai mari persoanelor care, la mai puțin de 12 luni de la revenirea la muncă din concediu de materitate, intră din nou în concediu pentru creșterea copilului (CCC), așa cum se întâmplă în prezent.

Astfel că, pentru a remedia această situație, recent a fost pusă în discuția senatorilor o propunere legislativă care ar putea să permită acestor persoane să beneficieze de o indemnizație mai mare.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor conține o serie de schimbări privind concediile de creștere a copilului și indemnizația aferentă. Această propunere a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere, iar pentru a fi și pusă în aplicare, este nevoie de aprobarea parlamentarilor, urmată de publicarea actului în Monitorul Oficial.

Mai exact, dacă o persoană solicită un nou concediu de creștere a copilului, în mai puțin de 12 luni de la finalizarea anteriorului concediu, iar în această perioadă obține venituri impozabile din care rezultă o indemnizație mai mică decât cea anterioară, i se va acorda persoanei în cauză indemnizația stabilită pentru concediul anterior.

Această modificare este propusă deoarece, indemnizația lunară calculată pe o perioadă mai scurtă de 12 luni este, de obicei, mai mică, iar acest proiect ar putea duce astfel la majorarea concediului de maternitate.

Cuantumul indemnizației lunare reprezintă ” 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului”.

Potrivit legislatiamuncii.manager.ro, indemnizația de creștere a copilului a urcat la 1.250 lei, începând cu 1 ianuarie 2018.

Un salariat poate beneficia de concediu pentru creșterea copilului:

  •  până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului;
  •  până la împlinirea vârstei de 3 ani în cazul copilului cu handicap.
  •  Pentru copilul cu dizabilitate care a împlinit vârstă de 3 ani, salariații pot beneficia de concediu pentru îngrijirea copilului până la vârstă de 7 ani.

Sursa: a1.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte 

Ioana Oprean

Publicat

în

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte Gigantul rutier care va lega două autostrăzi, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură rutieră din România, începe să prindă contur în apropiere de Sibiu. Constructorii […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus O decizie de pensionare nu trebuie acceptată fără verificări. Chiar dacă documentul emis de Casa de Pensii pare corect, suma înscrisă în el poate ascunde erori privind vechimea în muncă, veniturile realizate, sporurile, perioadele asimilate sau punctajul acumulat de-a lungul anilor. Pentru pensionari, […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult