Modernizarea drumului județean DJ 142N, între Căpâlna de Jos și Sânmiclăuș: Licitația de aproape 3 milioane de lei, lansate în SEAP
Modernizarea drumului județean DJ 142N, între Căpâlna de Jos și Sânmiclăuș: Licitația de aproape 3 milioane de lei, lansate în SEAP
Primăria Municipiului Blaj a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru lucrări de construcții, în cadrul proiectului „Modernizare drum județean DJ 142 N, Căpâlna de Jos – Sânmiclăuș”. Valoarea totală a investiției este de 2.905.158,38 de lei, fără TVA.
Drumul judeţean DJ 142N: DJ 107 – Căpâlna de Jos – Sânmiclăuş – (DJ 107 V) este cuprins în Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Judeţului Alba. Acesta traversează localităţile Căpâlna de Jos şi Sânmiclăuş, asigurând legătura cu drumul judeţean DJ 107V şi drumul judeţean DJ 107.
Beneficiile anticipate
Proiectul îşi propune creşterea gradului de confort şi siguranţă a circulaţiei auto în zonă şi implicit duce la îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor din judeţul Alba.
Surse de finanţare
Bugetul local al judeţului Alba şi finanţarea prin Programul National de Investiţii „Anghel Saligny”.
Starea tehnică
Drumul este asfaltat pe toată lungimea, cu excepţia unui tronson de pământ care face obiectul prezentei investiţii.
Tronsonul de drum supus modernizării face legătura între satele Căpâlna de Jos, comuna Jidvei şi Sânmiclăuş, comuna Şona. în prezent, acesta este nemodemizat, întregul tronson de drum fiind din pământ, suprafaţa carosabilă prezentând gropi, făgaşe, denivelări ce împiedică desfăşurarea normală a circulaţiei şi conduc la stagnarea apei şi infiltrarea acesteia în corpul drumului.
Scurgerea apelor nu este asigurată din cauza şanţurilor neconforme sau inexistente, cu multe discontinuităţi, acceselor neomogene şi a podeţelor de descărcare inexistente. Din cauza lipsei întreţinerii acostamentelor, depunerile de material de pe acostament îngreunează scurgerea apelor meteorice de pe carosabil.
Intersecţiile cu drumurile de interes local şi drumurile agricole sunt în general pietruite sau de pământ şi nu sunt prevăzute cu indicatoare. Accesele nu sunt amenajate, în cea mai mare parte fiind la nivel cu drumul, fără dispozitive de asigurare a continuităţii scurgerii apelor. Datorită structurii existente, nu există marcaje rutiere.
Structura rutieră
La dimensionare s-a ţinut cont de normele TEM (Trans European Motorway) şi normele tehnice româneşti. Durata de viaţă calculată a sistemului rutier cu straturi asfaltice este de 15 ani, încărcarea pe osie fiind 115 kN ai cărei parametri sunt:
- sarcina pe roţile duble 57,5 kN,
- presiunea de contact 0,625 Mpa,
- raza suprafeţei circulare echivalente suprafeţei de contact pneu – drum 0,17lm.
- stabilite conform stării tehnice actuale a drumului şi în funcţie de zestrea existentă.
Structura rutieră va trebui să fie întreţinuţă ulterior, conform prevederilor Normativului AND 554.
Aceste structuri corespund clasei de trafic uşor, clasa în care se apreciază că se va încadra drumul analizat pe o perioadă de perspectivă de 15 ani.
Structura rutieră proiectată a fost verificata la acţiunea îngheţ-dezgheţului conform (STAS 1709-1/90, STAS 1709/2-90 si STAS 1709/3-90).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]
Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă
Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]

