Misterele alegerilor locale: Un candidat fără niciun vot la secția la care a votat. Nu sunt înscrise nici voturile familiei la aceeași secție
Sandu Crăciun, candidatul USR PLUS la Piatra Olt, nu și-a regăsit nici măcar propriul vot pe procesul verbal al secției de votare la care și-a exprimat opțiunea. Acesta a fost la urne împreună cu soția și copiii, însă nici votul acestora nu este prezent pe procesul verbal. Candidatul a semnalat această eroare pe pagina lui de Facebook. Acesta a postat câteva fotografii în care se observă că la alegerile locale care au avut loc în weekend nu a primit niciun vot.
Sandu Crăciun a spus miercuri dimineață pentru Digi24 că ce s-a întâmplat acolo este „inexplicabil”. „Probabil că organele competente vor desluși această enigmă”, a completat el.
Candidatul USR-PLUS a fost arondat la secția 101 din județul Olt, la care au votat și membrii familiei sale. „Sunt în jur de 1.000 de voturi, din care nu am luat niciunul”, a spus el.
„Cu toate că având prieteni mulți, neamuri, rude, familie, sunt în stare unii să jure pe Biblie că m-au votat, nu apare nimeni. Nici membrii familiei, copiii mei s-au deplasat din București ca să mă susțină, și-au făcut viza de flotant, m-au votat și nu apar nici ei. Practic, nici zero, că pe procesul verbal încheiat e tras o liniuță în dreptul rubricii Alianța USR-PLUS pentru care am candidat”, a mai spus Sandu Crăciun.
El a spus că nu se poate gândi să-i acuze pe membrii familiei că l-au trădat: „Păi făceau drumul de la București, 200 de kilometri, ca să ce? Să voteze un contracandidat?”
„Nu cred că e o eroare umană, cred că e o fraudă, pentru că luni dimineață am luat legătura cu reprezentanta noastră în secția respectivă și mi-a spus clar: noi am fost puși pe grupuri, noi am desfăcut niște buletine, iar buletinele pentru primar și consilieri locali au fost desfăcute de către președintele de comisie și alți membri”, a precizat Sandu Crăciun.
El a spus că va depune astăzi o plângere, deoarece primarul care a fost ales a câștigat „cu peste o mie de voturi deasupra PNL, care stătea foarte bine aici”.
„Toată tărășenia ține de moralitate, vreau ce pe viitor să nu se mai întâmple așa ceva. Că e un vot, că-s 100, că-s 1.000… să fie concretizate în procesul verbal”, a mai spus Sandu Crăciun.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu avertizează: ,,România are o problemă economică imensă. În august 2026 datoria externă a României este de 238 de miliarde de euro”
Economistul Radu Georgescu avertizează: ,,România are o problemă economică imensă. În august 2026 datoria externă a României este de 238 de miliarde de euro” Economistul Radu Georgescu avertizează, printr-o postare publicată astăzi pe o rețea de socializare, asupra riscurilor economice cu care se confruntă România, susținând că deficitul de cont curent, finanțat în mare parte […]
Palatul Principilor Transilvaniei, din Alba Iulia: Cum va fi întreținut și folosit Corpul B al edificiului după finalizarea lucrărilor. Servicii de elaborare de studii în curs de contractare
Palatul Principilor Transilvaniei, din Alba Iulia: Cum va fi întreținut și folosit Corpul B al edificiului după finalizarea lucrărilor. Servicii de elaborare de studii în curs de contractare Primăria Alba Iulia caută un prestator care să stabilească, în detaliu, cum va fi întreținut și folosit Corpul B al Palatului Principilor Transilvaniei după finalizarea lucrărilor. Caietul […]
E jale! Alba, pe primul loc la scăderea înmatriculărilor de firme. Procentul a scăzut cu peste 33%
E jale! Alba, pe primul loc la scăderea înmatriculărilor de firme. Procentul a scăzut cu peste 33% Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice din România a scăzut cu 8,94% în primele nouă luni ale anului 2026, față de aceeași perioadă din 2025, fiind înregistrate 100.975 de înmatriculări, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului […]
