Mişcări electorale
Nu ştiu cu câtă atenţie mai urmăriţi scena politică. Poate sunteţi sastisiţi de jocurile politice doar de dragul politicii şi nu pentru binele comun şi de interesul pe care politicienii îl acordă doar propriei bunăstări. Şi totuşi, merită să vă învingeţi lehamitea pentru a urmări mişcările electorale astfel încât în loc să staţi acasă la alegerile viitoare să mergeţi la urne şi să alegeţi răul cel mai mic în speranţa că acela va fi primul pas pe lungul drum spre însănătoşirea clasei şi vieţii politice româneşti. Două sunt mişcările politice cu iz electoral evident care s-au produs recent: solicitarea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România de eliminare din textul Constituţiei României a caracterului naţional al statului şi acordul dat guvernului Boc de delegaţia în România a Fondului Monetar Internaţional pentru posibila majorare din a doua jumătate a anului viitor a salariilor bugetarilor şi a pensiilor.
Amendamentul depus de UDMR în vederea modificării Constituţiei se „asortează” cu decizia Consiliului Judeţean Covasna, dominat de aleşii UDMR şi PCM (Partidul Civic Maghiar), de a se organiza în data de 11 martie a anului 2012 (interesant moment, când ştim că la 15 martie maghiarii sărbătoresc ziua maghiarilor de pretutindeni, adică Ziua Naţională a Ungariei) un referendum local pentru a consulta populaţia în legatură cu înfiinţarea unei noi structuri administrative denumită „Ţinutul Secuiesc – Szekelyfold” şi modificarea limitelor administrativ teritoriale ale judeţului. Cele două partide maghiare se războiesc mai mereu, doar când vine vorba despre acest subiect drag şi cu mari beneficii electorale în rândul electorilor maghiari cad de acord. Nu atât pentru că îşi imaginează că vor avea un rezultat pozitiv (cel puţin nu într-un orizont de timp apropiat), ci mai ales pentru a nu pierde electoral unul în favoarea celuilalt. Cu alte cuvinte, în acest caz este vorba despre o competiţie „internă” a maghiarilor. Deşi majoritatea politicienilor români, fie ei de la Putere sau din Opoziţie, au criticat ambele iniţiative maghiare s-a găsit şi unul care să fie de acord, de data asta doar cu amendamentul la Constituţie. Este vorba despre deputatul PDL Silviu Prigoană, cunoscut deja ca un personaj cu păreri împotriva curentului. El apreciază că toate statele care au aderat la Uniunea Europeană au eliminat sintagme similare din textele lor constituţionale în perspectiva formalizării naţiunii europene aşa cum există şi naţiunea americană fără delimitări între etniile componente. Dar nu l-am auzit pe domnul Prigoană luând poziţie împotriva celeilalte propuneri maghiare, cea cu Ţinutul Secuiesc. Ce nevoie ar fi de o nouă delimitare etnică dacă ne pregătim pentru naţiunea europeană? De ce nu se exprimă domnul Prigoană în legătură cu întreg ansamblul iniţiativelor maghiare?
Cealaltă mişcare electorală este anunţul privind acordul dat de delegaţia FMI în România pentru majorarea salariilor bugetarilor şi a pensiilor în a doua jumătate a anului viitor, dacă evoluţia economiei o va permite. Avem două probleme aici, de aceea spunem că este vorba despre o mişcare electorală: FMI însuşi a cerut (nu doar pentru România) să nu se facă majorări de salarii şi pensii cu şase luni înainte de alegeri, pe de o parte, şi pe de altă parte evoluţia economică este greu de presupus (când tot FMI ne spune că vine o „furtună” şi nu numai „vreme rea”) că va fi favorabilă. Deducem de aici că la mijlocul anului viitor vom avea parte, cel mai probabil, de un anunţ că nu se vor majora nici pensiile, nici salariile pentru că nu se poate, dar noi am vrut, deci votaţi-ne!
Interesante mişcări şi suntem cu un an înainte de alegeri! Să vedeţi ce mai urmează!
Anca DINICĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Sport5 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate5 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii5 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii23 de ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată