Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

Mircea Trifu – Radiografie a ultimilor doi ani în ceea ce privește acțiunile ca și consilier local: “Împreună cu albaiulienii, împotriva mafiei locale!”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Mircea Trifu – Radiografie a ultimilor doi ani în ceea ce privește acțiunile ca și consilier local: “Împreună cu albaiulienii, împotriva mafiei locale!”

Dacă ar fi să fac un raport al activității mele de consilier local din 2018 și 2019, așa cum prevede legea, ar trebui să scriu un roman compus din 3 volume, pe care l-aș intitula “ÎMPREUNĂ CU ALBAIULIENII, ÎMPOTRIVA MAFIEI LOCALE!”.

O să încerc, în rândurile de mai jos, să fac o schiță inginerească sau chiar o radiografie a ultimilor doi ani în ceea ce privește acțiunile mele. Strategia mea a fost, în primul rând, să determin conducerea primăriei să accepte transmiterea ședințelor de consiliu local, ca să implic, în final, în mod activ, societatea albaiuliană în dezbaterea problemelor orașului, lucru pe care l-am reușit, folosind o tactică înțeleaptă, sugerată de prietenul meu, ANDREI POPA, un student eminent al UNIVERSITĂȚII BUCUREȘTI.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Odată înfăptuită treaba asta am început o muncă complexă, alături de câțiva oameni inimoși, în cadrul asociației “ALBA IULIA INFRASTRUCTURĂ”, având ca prim obiectiv realizarea susținută a ÎNTÂLNIRILOR CETĂȚENEȘTI, întâlniri care au reprezentat, practic, fundația activității mele de consilier local. Am identificat problemele oamenilor, propunerile lor și le-am transpus mereu în amendamente, informări ale consiliului local și de multe ori în proiecte de H.C.L.

Fie că a fost vorba de O.N.G.-uri care protejează animalele și care au reușit cu ajutorul nostru să implementeze programe de sterilizare a câinilor finanțate de primărie sau chiar perspectiva măririi suprafeței destinate adăpostirii câinilor fără stăpân de către primărie, fie că a fost vorba de solicitările crescătorilor de păsări care au reușit, prin intermediul nostru, să oprească propunerea aberantă a conducerii Primăriei ALBA IULIA de a ucide toate păsările de curte din oraș, fie că a fost vorba de sutele de pensionari care își petrec timpul liber în spațiul de vis-a-vis de HOTEL CETATE din parcul orașului, pe care i-am sprijinit să obțină montarea unor copertine și realizarea unui nou spațiu pentru recreere în aceeași zonă, fie că a fost vorba de solicitări diverse, venite de la albaiulieni, fie că a fost vorba de miile de solicitări venite de la cei ce locuiesc în zonele fără utilități și nemodernizate ale orașului, pentru care ne-am zbătut și ne zbatem în fiecare zi ca să oprim bătaia de joc a autorităților ce refuză să dezvolte rețele de canalizare și curent, așteptând în mod șmecheresc să facă oamenii asta, fie că a fost vorba de oprirea amenzii de 1200 de lei sau “taxa de protecție” aplicată de primărie celor ce vor să parcheze în locuri publice, toată lumea a găsit în cadrul asociației “ALBA IULIA INFRASTRUCTURĂ” un ajutor.

Obiectivele noastre principale au rămas determinarea primăriei de a aloca sume către dezvoltarea de rețele, către modernizarea de străzi!! În acest sens am făcut, în primul rând, zeci de consultări publice reale cu albaiulienii, transformând făcăturile de consultări formale, organizate de conducerea primăriei, în consultări interactive, vii și de unde ne-am extras ideile și proiectele. Proiectele depuse de noi au vizat mereu propunerile oamenilor, realizând astfel un prim pas spre bugetarea participativă, unul din obiectivele noastre principale.

Au vizat în principal chestiuni legate de urbanism, cum ar fi REGULAMENTUL DE INTERVENȚII LA INFRASTRUCTURĂ DIN DOMENIUL PUBLIC, REGULAMENTUL NUMĂRULUI DE PARCĂRI, MINIM 1,5, PENTRU LOCUINȚELE NOI CE SE CONSTRUIESC, REGULAMENTUL PARCARILOR PUBLICE SI DE REȘEDINȚĂ, cel în vigoare fiind considerat de noi imposibil de aplicat. Vreau să mulțumesc pe această cale colegilor mei, RELU VINȚAN, SORIN MAIER, DORIN PETRUȚIU, DRAGOȘ TODERICIU, SERGIU CIOCA, ANDREI BARBU, IULIU HADA și mai ales înțelegătoarei mele soții, MARIANA, pentru efortul uriaș, pentru munca depusă alături de mine în cadrul asociației. Am sentimentul că puteam face mai mult, că puteam comunica mai bine ce am făcut și mulțumirea că ceea ce am făcut, în acești 3 ani, a fost o treabă serioasă, așa cum am fost educat de familie, nu superficială. Așa cum am spus, marea provocare pentru mine a fost asumarea de a lupta cu unul din cele mai dure sisteme de tip “mafie economică”, această caracatiță provincială, bazată pe partipriuri politice, rubedenii etc.

Încrengătura formată în 30 de ani a penetrat toate instituțiile statului de la tribunal, poliție și până la mediul universitar, Alba Iulia devenind astfel prada celui mai dur sistem de administrare totalitară din Ardeal. Bietului cetățean a ajuns să-i fie frică să facă o plângere penală sau la poliție, orice i s-ar întâmpla, în condițiile în care soții sau soțiile celor ce-ar trebui să ancheteze nedreptatea sunt, la rândul lor, în subordinea funcționarilor ce comit fapta.

Au fost situații în care albaiulienii care au avut curajul să vină în ședințele de consiliu local și să critice conducerea primăriei, au fost amenințați public și a doua zi amendați cu sume uriașe pentru lucruri ridicole cum ar fi lipsa unei autorizații pentru o filigorie de uscat hainele așezată pe bolțari în curte. FRICA a ajuns să fie principalul instrument pe care un grup de oameni își bazează puterea de peste 30 de ani la ALBA IULIA. Frica că-și pierd funcțiile obținute politic, frica că membri ai familiei pot rămâne fără loc de muncă, frica majorității proprietarilor de companii că-și pierd contractele și relațiile de afaceri a transformat societatea albaiuliană într-una similară anilor 50.

Evident că nu “te ia nimeni de pe stradă” să te ducă la anchete securiste, dar în aceste vremuri e suficient să-ți blocheze veniturile și pedeapsa e mai grea. În fine, în calitate de consilier local, nu puteam să nu spun aceste lucruri tocmai datorită faptului că MINCIUNA se definește prin nespunerea adevărului. În finalul acestui raport, vă mărturisesc sincer că am avut și am momente de cumpănă dacă și cum să continui ce am început acum 3 ani, când am fost onorat de voi să vă reprezint în consiliul local. Am considerat că ar fi bine să construim o ambarcațiune politică, căreia i-am dat numele, în mod sugestiv, ACȚIUNEA NAȚIONALĂ ALBA (A.N.A.), aceasta fiind singura cale prevăzută de lege să putem candida mai mulți pentru consiliul local al municipiului ALBA IULIA

. Eu, împreună cu colegii mei, ne-am fi dorit să putem candida din partea unei asociații civice, dar nu există cale legală. Așa cum am afirmat mereu nu sunt interesat, în nici un fel, de o carieră politică, ci doar de a reprezenta la nivel administrativ albaiulienii. În încheierea acestui scurt rezumat vă asigur că voi lupta în continuare pentru obiectivele dvs., de a avea străzi modernizate cu utilități, de a avea un Teatru și o SALĂ DE SPORT la ALBA IULIA, de a avea un ȘTRAND PUBLIC și o ARENĂ SPORTIVĂ modernă, de a transforma PĂDUREA MAMUT în “Pădure PARC” și în principiu de a da cu adevărat valoarea pe care o merită ALBA IULIA ca principal simbol al românismului și al istoriei românilor. Al dvs., consilier local al ACȚIUNII NAȚIONALE ALBA.

Mircea TRIFU, consilier local


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră

Unirea Ziarul

Publicat

în

13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea