Politică Administrație

Mircea Geoană: „Noi vorbim despre criză, creșterea taxelor și impozitelor, în loc să atragem fonduri cât mai repede”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Mircea Geoană: „Noi vorbim despre criză, creșterea taxelor și impozitelor, în loc să atragem fonduri cât mai repede”

Mircea Geoană, candidat la Președinția României în 2024, atrage atenția asupra dezastrului din absorbția de fonduri europene, deficitul uriaș, inflația și o criză economică iminentă, precum și numărul mic de ținte îndeplinite și perspectiva lui 2025 cu privire la taxele și impozitele suportate de români.

Citește și: Mircea Geoană lansează la Alba Iulia prima dezbatere a Mișcării ”România Renaște”, Susținători și experți discută despre viitorul României

Petrecerea Divorțaților

„A fost nevoie de scandalul din coaliție ca să afle și românii că absorbția fondurilor europene este un dezastru, de parcă nu era suficient că avem un deficit uriaș, inflație și o criză economică iminentă.

Consiliul Fiscal arată că absorbția fondurilor de coeziune oferite României în exercițiul bugetar 2021-2027 era ZERO, până la final de august.
Încă o dată, politizarea, incompetența și nepăsarea aruncă România în haos.

De asemenea, la sfârșitul lunii iulie, doar 70 din 518 ținte din PNRR au fost îndeplinite. România a cheltuit 2,4 mld. euro din cele 29 alocate, adică un grad de absorbție de 8%, iar cererea de plată nr. 3, depusă în decembrie 2023, în valoare de circa 2 mld. euro, se găsește încă în curs de evaluare de către CE.

Este evident că România nu are cum să cheltuie restul de 26,6 mld. de euro în următorii 2 ani, așa cum este asumat.

Mai sunt doar câteva luni până la alegeri și da, în calitate de președinte, nu voi accepta ca astfel de situații să se repete. Vorbim de miliarde de euro care ar fi putut deja să intre în economia românească și să susțină realizarea de proiecte de care ar beneficia românii și România.

În loc să-i vedem pe guvernanți preocupați și determinați să atragă aceste fonduri cât mai repede, noi vorbim despre criza economică și creșterea taxelor și impozitelor din 2025!”, a transmis Mircea Geoană, candidat la alegerile prezidențiale din 2024.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult