Politică Administrație

Mircea Diaconu mai „jupân” decât PMP-ul lui Traian Băsescu în oraşele din judeţul Alba – europarlamentare 2014

Ioana Oprean

Publicat

în

Traian Basescu03În oraşele din judeţul Alba, candidatul la alegerile europarlamentare Mircea Diaconu a avut mai mulţi susţinători decât oamenii lui Traian Băsescu, deşi preşedintele Clement Negruţ a adus la Alba Iulia toată spuma „verzilor”, Elena Băsescu, Elena Udrea, Teodor Baconschi, Cristian Preda, Siegfried Mureşan şi chiar locomotiva partidului, Traian Băsescu, spre deosebire de Mircea Diaconu care s-a întâlnit o singură dată cu fanii, în faţă la Hotel Cetate.

Petrecerea Divorțaților

Cu toate acestea Mircea Diaconu s-a arătat mai „jupân” în oraşele din Alba, decât greii din politica românească. Acesta a avut mai mulţi susţinători în 7 din cele 11 oraşe din judeţ.

La Alba Iulia Diaconu a obţinut 9,68%, iar PMP 7,41%;

La Aiud Diaconu a luat 6,68% iar PMP 4,76%;

La Baia de Arieş Diaconu – 4,31%, iar PMP 3,25%;

La Câmpeni Diaconu a luat 5,76% iar PMP 3,6%;

La Cugir Diaconu 6,2%, iar PMP 5,19%;

Mircea Diaconu la Alba Iulia30La Abrud Diaconu a obţinut 7,4%, iar PMP 2,63%;

La Blaj PMP a luat doar 3,23% şi Diaconu 6,63%;

Diaconu a pierdut în faţa „băsiştilor” doar la Sebeş: PMP – 9,35%, Diaconu – 6,72%;

Teiuş: PMP – 5,42%, Diaconu – 4,59%;

Zlatna: Diaconu – 3,49%, PMP – 7,59%;

Ocna Mureş: PMP – 5,82%, Diaconu – 4,26%

„Băsiştii” au ieşit în faţa lui Diaconu noroc cu satele şi comunele din Alba, PMP obţinând 5.817 voturi (5,39%), iar actorul 5.236 voturi (4,85%).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult