Actorul Mircea Diaconu, simbol al teatrului și filmului românesc, a încetat din viață: Avea 74 de ani și suferea de o boală grea Actorul Mircea Diaconu...
Potrivit unui sondaj CSCI, alianţa PSD-UNPR-PC ar câştiga 43% din voturile celor care se vor prezenta la urne. Pe locul al doilea s-ar situa PNL – 14%, urmat de...
Albaiulienii sunt invitaţi din nou la teatru. Dacă pe 25 ianuarie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor au urcat Florin Piersic şi Medeea Marinescu cu...
Liberalul Mircea Diaconu, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, va vizita în această după-amiază Cetatea Alba Carolina, la invitaţia organizaţiei PNL Alba Iulia. Acesta vine în...
Actorul și europarlamentarul Mircea Diaconu a vorbit pentru apusenitransilvania.ro despre potenţialul extraordinar pe care îl au Munţii Apuseni şi despre lucrurile absolut unice care încă se...
Mircea Diaconu a făcut, joi, o declarație în Parlamentul European prin care a atras atenția că votul popular nu este respectat. „După doi ani, procurorul care...
În oraşele din judeţul Alba, candidatul la alegerile europarlamentare Mircea Diaconu a avut mai mulţi susţinători decât oamenii lui Traian Băsescu, deşi preşedintele Clement Negruţ a...
Candidatul independent pentru alegerile europarlamentare din 25 mai, Mircea Diaconu a ajuns astăzi şi la Alba Iulia, cu deja celebrul ARO 10 cu care va face...
Poveşti hazlii ale cetăţenilor şi dezbatere politică stradală cu un om care arată a fi mai de grabă din clasa muncitoare, decât candidat la alegerile europarlamentare...
Candidatul independent la alegerile europarlamentare 2014 Mircea Diaconu face ocolul României în 22 de zile, iar în drumul său se opreşte şi la Alba Iulia, în...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666