Curier Județean

Minivacanța de Revelion: Pompierii ISU Alba au intervenit la opt incendii. Principala cauză, coșurile de fum defecte

Ioana Oprean

Publicat

în

În perioada minivacanței de Revelion și în primele zile ale noului an, peste 100 de pompieri militari cu toate mijloacele tehnice din dotare, au fost pregătiți pentru desfășurarea misiunilor specifice orientate pe siguranța cetățenilor, bunurilor și mediului.

pompieriÎn primele zile ale acestui an subunitățile de intervenție ale inspectoratulului au fost prezente la următoarele situații de urgență:

 

1.Detașamentul de Pompieri Alba Iulia a intervenit în data de 03.01.2016, la ora 22.07, pe str. Garoafelor din Oarda de Jos, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la podul unei case de locuit. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de intervenție, pentru stingerea a aproximativ 3 mp din tavanul livingului confecționat din lemn și placat cu polistiren.

 

2.Detașamentul de pompieri Aiud a intervenit în prima zi a anului, de la ora 11.25, pe raza loc. Teiuș, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de intervenție pentru stingerea a aproximativ 6 mp de acoperiș din lemn acoperit cu țiglă.

 

3.În data de 02.01.2016, de la orele 17.50, pompierii militari din Aiud au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit din localitatea Sâncrai. Au ars aproximativ 3 mp din acoperișul de lemn cu învelitoare din țiglă și 100 kg de cereale depozitate în podul casei. Au fost deplasate la locul evenimentului două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

4.A treia zi a acestui an a venit cu o solicitare pentru Detașamentul de Pompieri din Aiud, pentru a facilita pătrunderea în apartamentul unei persoane de sex masculin, de 67 de ani, care nu răspundea apelurilor telefonice ale rudelor și nici ale vecinilor. Pompierii militari s-au deplasat la locuința acestuia din municipiul Aiud cu o autospecială de intervenție și au pătruns pe geamul de la bucătărie al apartamentului. Proprietarul apartamentului a fost găsit decedat în baia locuinței.

 

5.Pompierii militari din cadrul Pichetului de Pompieri Câmpeni au fost primii care au fost solicitați să intervină anul acesta, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Lupșa, începând cu orele 08.30 din prima zi a anului. Incendiul se manifesta la nivelul mansardei și a acoperișului locuinței, iar pentru stingere au intervenit în sprijinul pompierilor militari și reprezentanții SVSU din localitate. Au ars acoperișul din lemn cu învelitoare din tablă pe circa 60 mp, pereții din lemn ai mansardei și camerei de la etajul 1 și planșeul dintre aceste camere, instalația electrică, 4 uși interioare și 4 geamuri. S-a intervenit pentru lichidarea incendiului circa 4 ore, cu 2 autospeciale de lucru cu apă și spumă.

 

6.În data de 03 ianuarie, de la orele 13.45, pompierii militari din Câmpeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit din localitatea Știuleți, comuna Scărișoara. S-a intervenit în cooperare cu SVSU Scărișoara, cu mijloace de primă intervenție, întrucât drumul inpracticabil nu a permis deplasarea autospecialelor până la locul situației de urgență. Au ars aproximativ 90 mp din acoperișul din lemn al locuinței.

 

7.Garda de Intervenție Sebeș a intervenit în data de 03.01.2016, începând cu orele 13.10 pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism staționat pe strada Mărășești din municipiul Sebeș. A fost deplasată la locul evenimentului o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea incendiului, care se manifesta la compartimentul motor. Au ars componentele compartimentului motor, parbrizul, capota și bordul autoturismului.

 

8.Astăzi dimineață, începând cu orele 06.30, pompierii militari din Sebeș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit din municipiul Sebeș. S-a intervenit cu o autospecială de intervenție cu apă și spumă pentru stingerea celor 12 mp de acoperiș afectați de incendiu.

 

Întrucât s-a observant că la acest început de an cauza principală de izbucnire a incendiilor a constituit-o coșurile de fum și burlanele defecte, neprotejate corespunzător sau necurățate, reamintim cetățenilor cîteva măsuri de respectat în acest domeniu, astfel:

  • Verificarea, repararea, izolarea termică și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii:
  • Coșurile de fum trebuie cărățate periodic pentru înlăturarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
  • Coșurile de fum trebuie izolate termic față de elementele combustibile ale planșeului sau acoperișului.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | PREMII obținute de elevi ai Liceului Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia la Olimpiada Națională din aria curriculară „Tehnologii” – Construcții, instalații și lucrări publice 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

PREMII obținute de elevi ai Liceului Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia la Olimpiada Națională din aria curriculară „Tehnologii” – Construcții, instalații și lucrări publice 2026 În perioada 7 – 9 aprilie 2026, s-a desfășurat la Târgoviște etapa națională a Olimpiadei de Tehnologii din aria curriculară „Tehnologii” – Construcții, instalații și lucrări publice 2026. Elevii Liceului […]

Citește mai mult

Curier Județean

21 aprilie 2026 | Acțiune în sistem releu pe DN 1, în Alba: Marțea, ziua cu cele mai multe accidente

Ioana Oprean

Publicat

în

21 aprilie 2026 | Acțiune în sistem releu pe DN 1, în Alba: Marțea, ziua cu cele mai multe accidente Marți, 21 aprilie 2026, în intervalul orar 11.00 – 15.00, polițiștii rutieri acționează pe DN 1, drumul național care tranzitează județul Alba, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră. În cursul anului 2025, au fost […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Ioana Mariș, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, PREMIU SPECIAL la Olimpiada Națională de Pedagogie-Psihologie (colegii și licee pedagogice) 2026: Prestație remarcabilă și pentru Andreea Maria Dicoi

Ioana Oprean

Publicat

în

Ioana Mariș, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, PREMIU SPECIAL la Olimpiada Națională de Pedagogie-Psihologie (colegii și licee pedagogice) 2026: Prestație remarcabilă și pentru Andreea Maria Dicoi În perioada 17–19 aprilie, la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Ploiești, a avut loc proba B a Olimpiadei Naționale de Pedagogie-Psihologie (colegii și licee pedagogice). […]

Citește mai mult