Politică Administrație

Ministrul Turismului: Vouchere de vacanţă vor fi acordate în perioada 1 iulie 2017 – 30 noiembrie 2018

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a declarat, vineri, că în perioada 1 iulie 2017 – 30 noiembrie 2018, autorităţile publice locale şi centrale vor avea obligaţia de a acorda bugetarilor vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei.

„După 8 ani, statul acordă aceste drepturi angajaţilor din sistemul public central şi local şi venim cu un proiect de modificare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 8/2009. Mai exact, în perioada 1 iulie 2017 — 30 noiembrie 2018, autorităţile publice locale şi centrale, precum şi companiile de stat la care statul este acţionar majoritar au obligaţia să acorde indemnizaţia sau prima de vacanţă sub formă de vouchere în valoare de 1.450 de lei”, a declarat Mircea Titus Dobre, la Palatul Victoria.

Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a anunțat că tichetele de vacanță se vor acorda, în acest an, pe suport tipărit sau în format electronic, după rectificarea bugetară care va avea loc la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august, iar instituțiile publice centrale, locale și companiile de stat sunt obligate să cuprindă la acel moment în buget aceste cheltuieli.

În același context, ministrul a precizat că, de la 1 decembrie 2018, modalitatea de acordare a voucherelor de vacanță se va schimba.
„Anul acesta, voucherele de vacanță se acordă după momentul rectificării bugetare, care va avea loc la sfârșitul lunii iulie, începutul lunii august. După această rectificare bugetară toate instituțiile publice centrale și companiile de stat vor acorda aceste vouchere de vacanță, în funcție de cum vor cădea de comun acord cu sindicatele, dacă au așa ceva sau reprezentanții salariaților. Ulterior, începând cu data de 1 decembrie 2018, modalitatea de acordare a voucherelor de vacanță va fi stabilită printr-o Hotărâre de Guvern. Toată lumea să stea liniștită că aceste vouchere de vacanță se dau exact cum s-a promis în Programul de guvernare. La momentul actual, nicio instituție nu și-a bugetat aceste vouchere. În momentul în care se va face rectificarea bugetară, toată lumea — instituțiile publice centrale, locale și companiile de stat — va trebui să prevadă în bugetul propriu și abia atunci se pot da aceste vouchere de vacanță”, a afirmat Dobre.

Ministrul Turismului a subliniat, totodată, că în cuantumul voucherului de vacanță va fi de 1.450 și va fi împărțit în valori nominale în multiplu de 10 lei până la 100 lei.

Românii vor primi tichete electronice de vacanță de valoarea unui salariu minim pe economie pe care le pot folosi oriunde în țară și oricând, până la sfârșitul anului.

Ministrul Turismului a amintit că tichetele de vacanță au fost acordate până acum doar în sectorul privat, iar pentru angajații din sistemul public nu au fost prevăzute niciodată în buget.

Spre deosebire de alte tipuri de tichete, cum ar fi cele de masă, care sunt tipărite, cele de vacanță vor fi electronice.

„Trebuie creat un program, pentru că noi vrem să dăm în sistem online aceste tichete de vacanță, să nu le mai facem ca tichetele de masă, unde trebuie licitație pentru firmele care trebuie să le facă, comision etc. Noi, acum, trebuie să facem procedura, pentru că, de fapt, asta este problema. Este vorba de sistemul de decontare, la asta lucrăm, ca acest sistem să fie cât mai corect și cu comisioane cât mai puține. Aceasta e chestiunea mai greoaie”, a mai precizat Mircea Dobre.

Ministrul Turismului este de părere că, pe termen mediu și lung, aceste tichete vor fi un câștig inclusiv pentru bugetul statului, relatează Profit.ro.

Potrivit legislației actuale, salariații din mediul privat și cei din sectorul bugetar pot primi vouchere de vacanță în limita a 6 salarii minim brute, care pot fi folosite doar în turismul românesc. Voucherele sunt suportate integral de angajator, iar sumele sunt deductibile la calculul impozitului pe profit.

Sursa: digi24.ro, subversiv.info

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: PSD se opune tăierii burselor sociale în perioada vacanței școlare și va contesta Hotărârea de Guvern în instanță

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: PSD se opune tăierii burselor sociale în perioada vacanței școlare și va contesta Hotărârea de Guvern în instanță PSD se opune deciziei Guvernului condus de Ilie Bolojan de a elimina acordarea burselor sociale pentru elevi în perioada vacanței, o măsură care afectează copiii proveniți din familiile cu venituri reduse. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Sprijinul mai mare pentru elevii fără transport public, propus de PSD, a fost respins de PNL și AUR în Consiliul Județean Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijinul mai mare pentru elevii fără transport public, propus de PSD, a fost respins de PNL și AUR în Consiliul Județean Alba Recent, pe masa consilierilor județeni din Alba, a ajuns propunerea ca elevii care învață în altă localitate și nu beneficiază de transport public să primească o sumă forfetară de 0,77 lei/kilometru. În multe […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Două blocuri cu 80 de locuințe și sala de evenimente din fosta cantină vor fi reabilitate energetic la Zlatna: Investiție de peste 22 de milioane de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două blocuri cu 80 de locuințe și sala de evenimente din fosta cantină vor fi reabilitate energetic la Zlatna: Investiție de peste 22 de milioane de lei Vești bune – pentru locuitorii a două blocuri din orașul Zlatna și pentru toți cetățenii care utilizează sala de evenimente din fosta cantină – vin odată cu semnarea […]

Citește mai mult