Foto | Avans considerabil pe șantierul autostrăzii A1, sectorul Margina – Holdea: Progresul fizic a ajuns la aproximativ 70%
Avans considerabil pe șantierul autostrăzii A1, sectorul Margina – Holdea: Progresul fizic a ajuns la aproximativ 70%
Lucrările pe sectorul Margina–Holdea al autostrăzii A1 au avansat considerabil în ultima perioadă, progresul fizic al șantierului ajungând la aproximativ 70%, potrivit DRDP Timișoara.
Pe mai multe dintre structurile importante ale tronsonului au fost deja montate integral sau parțial grinzile necesare.
Unul dintre cele mai avansate puncte este pasajul de la kilometrul 48, în zona localității Margina, unde au fost montate toate cele 64 de grinzi, împreună cu predalele aferente tablierului.

Mesajul integral publicat, pe o rețea de socializare, de DRDP Timișoara este următorul:
,,Avans considerabil, în ultima perioadă, la structurile de pe șantierul autostrăzii A1, sectorul Margina – Holdea, fiind înregistrat un progres fizic de aproximativ 70%.
La primul pasaj, de la km 48 (din proiect), din zona localității Margina, au fost montate toate 64 de grinzi, inclusiv predalele aferente tablierului structurii.
La cel de-al doilea pasaj, dar și cel mai lung, de la km 52+150, stadiul fizic a înregistrat un progres de aproximativ 65%, fiind deja montate 82 din cele 208 grinzi necesare.
Toate cele 24 de grinzi, inclusiv predalele viaductului de la km 53+471 dintre cele două tuneluri au fost deja montate, fiind în curs de realizare armătura plăcii de suprabetonare pe ambele căi.
De asemenea, la viaductul de la km 55+775, din zona localității Holdea, mai sunt de montat 40 de grinzi. Totodată, la pasajul de la km 56+051, tot din vecinătatea localității Holdea, au fost puse pe poziție toate grinzile și urmează montarea predalelor.
În perioada următoare, în funcție de stadiul fiecărei structuri, vor urma lucrările de finalizare a tablierului, și anume, armarea/ cofrarea/ betonarea plăcii de suprabetonare, inclusiv a grinzii parapet, montarea hidroizolației, așternerea straturilor rutiere și echiparea tablierului cu elementele de siguranță rutieră.”, se arată în mesajul publicat de DRDP Timișoara.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Nicolaie Moldovan: „Alba Iulia este prima carte de vizită, locul în care acum 104 ani au fost încoronați Regele Ferdinand și Regina Maria ca suverani ai României Mari”
Nicolaie Moldovan: „Alba Iulia este prima carte de vizită, locul în care acum 104 ani au fost încoronați Regele Ferdinand și Regina Maria ca suverani ai României Mari” Nicolaie Moldovan, fost city manager al municipiului Alba Iulia, în prezent expert în fonduri internaționale și finanțări europene, a transmis un mesaj special cu ocazia împlinirii a […]
Un profesor a declarat o sumă uriașă la ANAF provenită din meditații: 575.000 de lei într-un singur an
Un profesor a declarat o sumă uriașă la ANAF provenită din meditații: 575.000 de lei într-un singur an Un profesor din județul Timiș a obținut, în 2025, venituri de 575.000 de lei din meditații, potrivit datelor furnizate de Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara. Suma depășește jumătate de milion de lei și reprezintă cel mai […]
Un condamnat penal definitiv ar urma să ajungă șeful polițiștilor: Marian Neacşu, propunerea PSD pentru Ministerul de Interne, și-a angajat fiica la biroul parlamentar
Un condamnat penal definitiv ar urma să ajungă șeful polițiștilor: Marian Neacşu, propunerea PSD pentru Ministerul de Interne, și-a angajat fiica la biroul parlamentar Fostul secretar general al PSD și vicepremier în mai multe guverne, Marian Neacșu, este propunerea social-democraților pentru funcțiile de vicepremier și ministru de Interne în Guvernul Luca Niculescu. Neacșu a fost […]
