Actualitate

Ministrul Sănătății: În maximum două săptămâni, în țară vor intra 10.000 de doze de imunoglobulină

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a spus luni că în maximum două săptămâni vor intra în ţară 10.000 doze de imunoglobulină.

Petrecerea Divorțaților

„Problema imunoglobulinelor parţial s-a rezolvat, pentru că noi am activat Mecanismul de protecţie civilă într-o situaţie de urgenţă, iar ceea ce ne-a fost oferit şi am cerut rezolvă problema pentru două luni de zile, maxim trei luni de zile, pentru copii şi pentru adulţi. Austria, Italia, SUA. În prima fază, prima comandă fermă, prima ofertă fermă pe care am primit-o este cea de la austrieci, ne vor intra în ţară 10.000 de doze de imunoglobulină imediat după ce vom termina formalităţile. Adică maxim două săptămâni. Eu spun maxim pentru a avea o marjă de siguranţă”, a spus Pintea la o conferinţă de presă.

Ea a afirmat că restul de doze, până la 150 de kilograme, vor veni din Italia şi Statele Unite.

„Cele 50 de kg sunt 10.000 de doze care vor ajunge în prima fază. Vom promova în şedinţa de guvern de joi o ordonanţă de urgenţă prin care deblocăm un fond ca să putem plăti înainte, urmând să recuperăm din fondurile Casei şi fondurile ministerului”, a menţionat Pintea.

Ministrul Sănătăţii consideră că dozele de imunoglobulină care vor veni din Austria, Italia şi SUA vor ajunge pentru cel mult trei luni, urmând ca livrările să intre „în normal” (n.r. – de la producători) după această perioadă.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult