Ministrul Muncii: Vom scoate din rândul pensionarilor pe cei care nu au un stagiu minim de cotizare de 10 ani. Aceștia vor avea un statut de asistați social
Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a declarat, la Antena 3, că noua lege a pensiilor îi va exclude din rândul pensionarilor pe cei care nu au un stagiu minim de cotizare de 10 ani, adică cei cu pensia minimă.
Olguța Vasilescu spune că această categorie va fi încadrată într-o nouă formă de ajutor social, iar pentru asta este nevoie de încă o schimbare a legii. Ministrul a explicat, duminică seara, la Antena 3, că este nevoie de modificare pentru că s-a ajuns în situaţia în care cineva cu mai puţin de 10 ani de muncă primeşte aceeaşi pensie cu o persoană care a achitat contribuţii o perioadă mai mare.
Ministrul Muncii a adăugat că pensionarii care nu au un stagiu minim de cotizare de 10 ani, între care se numără persoanele care încasează pensia minimă, vor avea un statut de asistați social, reglementat printr-o legislație proprie.
„Vom scoate din rândul pensionarilor pe cei care nu au cotizat 10 ani, cei care nu au un stagiu minim de cotizare de 10 ani, adică cei cu pensia minimă. Culmea este că cei cu pensia minimă i-au prins din urmă pe foarte mulți care au cotizat 15-20 de ani și care sunt tot pe la suma de 500-600 de lei. Ei vor avea un fel de statut de asistat social și vor fi într-o legislație proprie. Pentru aceștia, de la 1 iulie, pensia crește la 640 de lei, dar atenție: nicio altă pensie din România, inclusiv pentru cei care au cotizat mai mult de 10 ani, nu va scădea sub 640 de lei”, a mai spus Lia Olguța Vasilescu.
Cei aflaţi în această categorie vor primi lunar 640 de lei de la 1 iulie, iar suma nu va fi majorată odată cu punctul de pensie, ci numai când statul va considera că este cazul.
„Într-o parte vor rămâne pensionarii care vor crește pe punctul de pensie prognozat să fie 1.775 de lei până în anul 2020, iar în partea cealaltă nu se va mai crește pe punctul de pensie, ci atunci când statul va considera că este necesar să mărească aceste indemnizații minime, vor fi făcute creșteri, dar clar nu în același ritm cu cei care au cotizat”, a explicat Lia Olguța Vasilescu.
sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]
Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare
Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]
