Actualitate

Ministrul de Interne despre diferența salariilor polițiștilor: Unul de la Locală, care păzește un parc are salariul de 8-9.000 de lei, iar unul din MAI, care își riscă viața, câștigă jumătate

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul de Interne despre diferența salariilor polițiștilor: Unul de la Locală, care păzește un parc are salariul de 8-9.000 de lei, iar unul din MAI, care își riscă viața, câștigă jumătate

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a vorbit sâmbătă seara, într-o intervenție la postul de televiziune Digi24, despre reforma poliției, în contextul în care, în perioada stării de urgență au fost înregistrate mai multe abuzuri, atât din partea poliției locale, cât și din partea celei de la nivel național.

Petrecerea Divorțaților

Vela a spus că „este o discuție foarte veche” cu privire la Poliția națională și cea locală: „De la confuzia nominală sau inscripționarea autovehiculelor, ar trebui clar o delimitare”. Ministrul a adăugat că cele două instituții vor fi redenumite în urma unor analize.

„În mod esențial ar trebui făcută o analiză cu privire la competențe, dincolo de uniformă sau inscripționare, competențele sunt uneori destul de complicate sau complexe, fie unele se suprapun, fie unele sunt în contradicție. În altă ordine de idei, Poliția locală are un avantaj care nu este comparativ cu Poliția națională. Polițiștii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării și în mod automat funcționarii de acolo au salarii foarte mari. De exemplu, un polițist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timișoara are 8-9.000 de lei, iar un polițist din MAI care își riscă viața să prindă un criminal are la jumătate din salariul polițistului local”, a spus ministrul, la Digi24.

„Trebuie evaluat în mod corect și cinstit, cu toată lumea la masă”, a subliniat Marcel Vela.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Bărbat din Bacău, reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune: O vârstnică de 68 de ani, convinsă să îi dea bani cu ajutorul unor documente și fotografii create cu AI

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Bacău, reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune: O vârstnică de 68 de ani, convinsă să îi dea bani cu ajutorul unor documente și fotografii create cu AI Un bărbat din Bacău a fost reținut de polițiștii din Blaj pentru complicitate la înșelăciune. A convins o vârstnică de 68 de ani […]

Citește mai mult

Actualitate

România riscă penurii de motorină la iarnă, în timp ce prețurile se apropie de 11 lei pe litru. Experți: „Nu vorbim despre o scumpire de sezon, ci despre o criză structurală de cel puțin un an”

Ioana Oprean

Publicat

în

România riscă penurii de motorină la iarnă, în timp ce prețurile se apropie de 11 lei pe litru. Experți: „Nu vorbim despre o scumpire de sezon, ci despre o criză structurală de cel puțin un an” România intră în iarnă cu prețuri record la carburanți și cu vulnerabilități majore în aprovizionarea cu motorină. Potrivit unei […]

Citește mai mult

Actualitate

Sobele pe lemn, înlocuite treptat în România: Programe de sprijin pentru schimbarea instalațiilor vechi. Care este data-limită şi ce prevede proiectul de lege

Ioana Oprean

Publicat

în

Sobele pe lemn, înlocuite treptat în România: Programe de sprijin pentru schimbarea instalațiilor vechi. Care este data-limită şi ce prevede proiectul de lege Românii ar putea beneficia de programe de sprijin pentru înlocuirea treptată a anumitor sobe și instalații de încălzire care folosesc lemne sau combustibili fosili solizi, potrivit unui proiect de lege adoptat recent […]

Citește mai mult