Ştirea zilei

Ministrul Daniel Barbu: ”Proiectul de exploatare de la Roşia Montană poate începe”

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiectul de exploatare de la Roşia Montană ar putea să înceapă, iar Roşia Montană Gold Corporation a reuşit să pună în valoare patrimoniul minier din zonă, acestea au fost concluziile ministrului Culturii, Daniel Barbu, după vizita efectuată în localitate, alături de membrii Comisiei pentru relaţia cu UNESCO a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Cred că în ultimii ani s-au făcut aici, la Roșia Montană, eforturi foarte mari, au fost mobilizate resurse materiale și intelectuale pentru conservarea și punerea în valoare a patrimoniului minier, mă refer la Galeriile Romane, ca și a fondului construit, sunt 20 de case care și-au schimbat complet înfățișarea, din circa 120, care fac parte din ansamblul urban al Roșiei Montane, deci cred că din acest punct de vedere succesul este de netăgăduit”, a declarat ministrul Culturii.

Acesta a mai spus că Roşia Montană nu are nicio şansă să fie înscrisă acum în patrimoniul UNESCO, precizând că şanse mari în acest sens ar fi în şapte-zece ani, dacă galeriile romane şi medievale vor fi conservate, iar clădirile vechi restaurate.

La rândul său, preşedintele Comisiei pentru relaţia cu UNESCO a Camerei Deputaţilor şi Senatului, Traian Igaş, a declarat că proiectul de exploatare de la Roşia Montană ar trebui să fie asumat de Guvern şi în niciun caz de Parlament, aşa cum sugerează premierul Victor Ponta.

Victor Ponta și Guvernul pe care îl conduce trebuie să-și asume acest proiect dacă consideră că este util pentru această zonă. Să-l pasezi spre alte instituții mi se pare un gest de lașitate și sunt în dezacord cu acest lucru”, a spus Igaș

Reamintim că, premierul Victor Ponta a declarat, luni, că exploatarea de la Roşia Montană va începe în măsura în care Parlamentul va adopta legea care prevede condiţiile de mediu şi de participare a statului român şi faptul că toţi banii care rezultă din redevenţe şi beneficii vor intra într-un fond special de dezvoltare durabilă.

*Aproximativ 250 de mineri au solicitat, marţi, Comisiei Parlamentare să dea aviz proiectului de exploatare din zonă

Momentul s-a petrecut la pătrunderea în vechea clădire a Primăriei Roşia Montană, a ministrului Culturii, Daniel Barbu, dar şi a membrilor Comisiei pentru relaţia cu UNESCO a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Minerii au scandat ”Vrem să muncim” iar reprezentanții lor a declarat:

Rugăm comisia Parlamentului, pe primul ministru și pe ministrul Rovana Plumb să pună accentul pe proiect pentru ca acesta să funcționeze. Suntem oameni care muncim, ne trebuie pâine și locuri de muncă”; ”Noi vrem să rămânem aici, noi vrem ca aici să muncim. Nu pot să vină unii din alte părți să ne spună nu vindeți munții. Or fi ei frumoși munții, dar nu ne oferă traiul de zi cu zi. Eu am doi copii, nu am cu ce să-i cresc. Ce vom face? Murim de foame?”.

Parlamentul a trimis o delegaţie la Roşia Montană ca să afle care sunt riscurile pentru patrimoniul cultural, dacă va fi deschisă cariera de aur şi argint.

Ministrul Culturii şi membrii comisiilor pentru relaţia cu UNESCO au discutat, marţi, cu primarii din Apuseni, cu mai mulţi reprezentanţi ai investitorului româno-canadian şi cu cei ai organizaţiilor de protecţie a mediului.

Întâlnirea a avut loc în contextul existenţei unor inițiative pentru includerea sitului Roșia Montană pe Lista tentativă UNESCO, informează într-un comunicat Ordinul Arhitecţilor din România, Asociaţia „Arhitectură. Restaurare. Arheologie”, ICOMOS România și Fundaţia ProPatrimonio.

Din exploatarea minereurilor de la Roşia Montană, statul ar urma să deţină un sfert din acţiuni, iar investitorul i-ar plăti o redevenţă de 6% din valoarea producţiei.

Sursa: Radio Cluj
FOTO: ziarulunirea.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, originar din Alba Iulia, decorat de Forțele Armate Portugheze: „Leadership ferm și determinat”

Ioana Oprean

Publicat

în

Generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, originar din Alba Iulia, decorat de Forțele Armate Portugheze: „Leadership ferm și determinat” În cadrul ceremoniei militare desfășurate joi, 10 septembrie 2026, la Târgu Mureș, generalului de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, locțiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie „GEMINA”, i-a fost conferită Medalia Crucea „Sfântul Gheorghe”, clasa I, una dintre distincțiile militare de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Nereguli financiare și abateri contabile la Primăria Sâncel, identificate de Camera de Conturi Alba: Ce măsuri au fost dispuse

Ioana Oprean

Publicat

în

Nereguli financiare și abateri contabile la Primăria Sâncel, identificate de Camera de Conturi Alba: Ce măsuri au fost dispuse În urma unui audit financiar efectuat la Primăria Comunei Sâncel, Camera de Conturi Alba a emis o „Opinie contrară” asupra situațiilor financiare consolidate la data de 31 decembrie 2025. Potrivit auditorilor, bilanțul contabil nu oferă o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

„Vânătoarea” pierderilor de apă, accelerată în teren de operatorul regional din Alba: Investiție de aproape 1 milion de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

„Vânătoarea” pierderilor de apă, accelerată în teren de operatorul regional din Alba: Investiție de aproape 1 milion de euro Apa CTTA SA Alba Iulia pregătește o achiziție de aproape 1 milion de euro pentru echipamente de ultimă generație destinate reducerii pierderilor din rețelele de apă și intervențiilor la sistemul de canalizare. Operatorul regional a lansat […]

Citește mai mult