Ministrul Apărării, după ședința CSAT: Decizia privind doborârea dronelor şi a aeronavelor militare, la comandantul misiunii, iar în cazul aeronavelor civile, la ministru
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat joi, 25 septembrie 2025, după şedinţa CSAT, că s-a completat cadrul legal cu metodologiile privind obiectivele care au nevoie de apărare împotriva dronelor.
Oficialul a precizat că este vorba de o listă care se actualizează în funcţie de realităţi, care poate să cuprindă obiective temporare, atunci când ai preşedinţi de stat sau premieri într-un spaţiu public, într-un hotel, sau o zonă de conferinţă.
Ministrul Apărării a anunțat că, în cazul aeronavelor cu pilot, care pot fi militare şi în cazul dronelor decizia privind doborârea acestora este la comandantul misiunii, în timp ce în cazul aeronavelor civile, decizia este la ministru.

„Am venit astăzi în faţa dumneavoastră la aceste declaraţii după şedinţa Consiliului Suprem de Apărarea Ţării. Am discutat în această şedinţă două proiecte importante, două proiecte subsecvente aprobării legii 73 din 2025, acea lege privind intervenţia asupra aeronavelor neautorizate din spaţiu aerian al României.
Proiectul de lege, vă reamintesc, a fost discutat, dezbătut, aprobat de Parlament în primăvară, a mers la Monitorul Oficial, a devenit lege în 19 mai. Apoi în iulie, la 10 zile după ce am fost numit ministru, am aprobat ordinul de ministru prin care stabileam procedurile şi linia de comandă pentru intervenţia împotriva dronelor. Astăzi am completat acest cadru legal cu metodologiile privind obiectivele care au nevoie de apărare împotriva dronelor”, a spus ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, după şedinţa CSAT.
Ministrul Apărării a arătat că la toate instituţiile din Sistemul Naţional de Apărare există o listă de obiective care trebuie protejate.
El a explicat că este o listă care se actualizează în funcţie de realităţi, care poate să cuprindă obiective temporare, de exemplu, atunci când se întâmplă un eveniment important, unde ai, de exemplu, preşedinţi de stat sau premieri într-un spaţiu public, într-un hotel, sau o zonă de conferinţă, o sală de conferinţe, astfel că poţi defini acel obiectiv temporar, pe perioada evenimentului, ca fiind un obiectiv care trebuie protejat şi SPP-ul în cazul ăsta ia toate măsurile pentru a-l proteja.
„Legea face o referire şi un cadru general la capabilităţile tehnice pentru a interveni împotriva dronelor, pentru protecţia acestor obiective şi vorbim de trei paşi, unul de identificare, al doilea, general, de bruiere, al treilea de intervenţie şi nu o să intru în mai multe detalii, detaliile fiind clasificate”, a afirmat Ionuț Moşteanu, potrivit News.ro.
Ministrul Apărării a mai declarat că al doilea proiect stabileşte linia, cine ce comandă în cazul necesităţii de a doborî o aeronavă care intră neautorizat în spaţiu aerian.
„Avem cazul dronelor, aeronavele fără pilot, unde am stabilit prin ordinul de ministru, detaliat, linia de comandă, cine ce face şi cum face, de la început, din 4 iulie, avem aeronave cu pilot, care pot fi militare şi în cazul dronelor decizia este la comandantul misiunii, comandantul militar al operaţiunii.
Avem aeronave cu pilot militare şi civile. În cazul celor militare, din nou, decizia şi toată procedura este coordonată şi derulată de comandantul misiunii în conformitate cu toate regulile NATO de interceptare a aeronavelor militare şi am văzut un caz recent chiar în Estonia.
Sunt nişte paşi graduali şi folosirea armamentului şi distrugerea unui avion este ultima măsură, o măsură de ultimă instanţă, dacă toţi ceilalţi paşi sunt ignoraţi şi aeronava nu se identifică şi nu părăseşte spaţiul aerian al României. Şi e vorba de aeronave cu pilot civile, caz în care decizia de doborâre este la ministru, ca şi până acum”, a subliniat ministrul Apărării.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos
Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos Obezitatea este în prezent una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică. În România, aproximativ 7 din 10 persoane sunt supraponderale, iar aproape 4 din 10 adulți suferă de obezitate, […]
Video | Târgul de Crăciun 2026 din Piața Mare a Sibiului și-a deschis porțile: Atracții spectaculoase, 120 de expozanți și o ediție cu ambiții europene
Târgul de Crăciun 2026 din Piața Mare a Sibiului și-a deschis porțile: Atracții spectaculoase, 120 de expozanți și o ediție cu ambiții europene Sibiul a intrat oficial în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun 2026 și-a deschis porțile vineri, 13 noiembrie 2026, în Piața Mare, transformând din nou centrul istoric al orașului într-un decor […]
Circulația pe Valea Oltului se redeschide de luni, 16 noiembrie 2026, mai devreme decât era prevăzut. Anunț pentru șoferi
Circulația pe Valea Oltului se redeschide de luni, 16 noiembrie 2026, mai devreme decât era prevăzut. Anunț pentru șoferi Circulația rutieră pe sectorul DN7 cuprins între Râmnicu Vâlcea și Râu Vadului, pe Valea Oltului, va fi redeschis circulației începând de luni, 16 noiembrie 2026, a anunțat vineri, 13 noiembrie 2026, DRDP Craiova. „Lucrările de montare […]
