Politică Administrație

Ministerul Finanţelor Publice va controla cum folosesc organizaţiile non-profit banii din sponsorizări – PROIECT

Ioana Oprean

Publicat

în

Finanţele vor controla cum folosesc organizaţiile non-profit banii din sponsorizări. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va înfiinţa o structură de control care va verifica utilizarea sumelor acordate prin acţiuni de sponsorizare şi mecenat şi modul de folosire a fondurilor publice acordate de la bugetul general consolidat pentru finanţarea asociaţiilor şi fundaţiilor non-profit, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă postat de instituţie.

Finanţele vor controla, de asemenea, şi modul în care beneficiarii sumelor redirecţionate din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice respectă utilizarea sumelor primite.

Potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ, la nivelul MFP şi al instituţiilor subordonate acestuia nu se cunosc beneficiarii acţiunilor de mecenat şi/sau sponsorizare şi nici nu există o structură abilitată care să verifice modul în care sunt cheltuite fondurile de către beneficiari.

Documentul citat arată că, în anul 2015, fundaţiile şi asociaţiile non-profit au încasat peste 696 milioane de din impozitul pe profit redirecţionat, însă nu există certitudinea privind legalitatea cheltuirii acesteia conform scopului declarat.

De asemenea, tot în anul 2015, au fost finanţate 27.955 de organizaţii non-profit cu o sumă care a depăşit 138 milioane de lei prin redirecţionarea, de către persoanele fizice, a unui procent de 2% din impozitul pe venit. Numărul entităţilor care au primit sume mai mari de 100.000 de lei este de 89, dintre care 14 au fost finanţate cu sume cuprinse între 500.000 de lei şi 4 milioane de lei.

„În ambele situaţii s-a constatat că la nivelul MFP nu a fost identificată nici o structură abilitată de lege care să efectueze controlul modului în care sunt cheltuite fondurile publice primite de către beneficiari. Acest lucru a fost posibil în condiţiile în care în prezent legislaţia în vigoare nu face trimitere la modul în care poate fi verificat cheltuirea acestor resurse şi nu indică instituţia/instituţiile cu atribuţii în acest sens”, subliniază Ministerul Finanţelor.

În acest context, autorităţile menţionează că desemnarea unei structuri de control din cadrul Ministerului Finanţelor Publice care să verifice destinaţia sumelor acordate prin sponsorizări va reduce riscul fraudării bugetului de stat, şi implicit al scăderii cheltuielilor bugetare.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!” Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!” Marius Hațegan, vicepreședintele […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat – drept la replică | PSD Alba: Marius Hațegan se ocupă de ceea ce știe mai bine: atacuri politice și bârfe. Problemele județului rămân nerezolvate

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD Alba: Marius Hațegan se ocupă de ceea ce știe mai bine: atacuri politice și bârfe. Problemele județului rămân nerezolvate Declarațiile vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, reprezintă un atac politic lipsit de probe și argumente, îndreptat împotriva unor persoane. De fapt, Hațegan face ceea ce știe mai bine: poze cu câte o bucată de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat | Marius Hațegan (PNL Alba): PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan (PNL Alba): PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir.  După ce i-a înscăunat în fotoliul de director pe Sava și Trifan, amândoi cercetați pentru probleme cu legea, „ciuma roșie” își încearcă din nou norocul și împinge la înaintare un nou șef la conducerea Uzinei […]

Citește mai mult