Ministerul Educației: Școala începe pe 12 septembrie cu festivitatea de deschidere. CALENDARUL OFICIAL al anului școlar 2016 – 2017
Potrivit reprezentantului Ministerului Educației, anul școlar 2016 – 2017 începe pe 12 septembrie, cu festivitatea de deschidere, iar programul ”Școala altfel” se întinde pe durata a 5 zile lucrătoare, în perioada cursurilor.
O noutate, o reprezintă Statutul Elevului ce va fi aplicat în corelaţie cu regulamentul intern al fiecărei şcoli.
„Am constatat că, în ultima vreme, circula în online diverse forme de structură a anului școlar 2016 — 2017. Cele mai multe preiau forma inițială a structurii propuse în dezbatere, anunțând-o ca decisă prin ordin de ministru. Ceea ce este neadevărat. Așa încât precizez: cursurile încep pe 12 septembrie, cu festivitatea de deschidere a anului școlar, iar programul ‘Școala altfel’ se întinde pe durata a 5 zile lucrătoare, în perioada cursurilor”, a spus purtătorul de cuvânt, Mirabela Amarandei.
Potrivit ordinului de ministru, anul școlar 2016 — 2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, și se structurează în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 — 3 februarie 2017) și semestrul al II-lea (13 februarie 2017 — 16 iunie 2017).
Vacanțele elevilor sunt programate astfel: vacanța de iarnă (24 decembrie 2016 — 8 ianuarie 2017), vacanța intersemestrială (4 — 12 februarie 2017), vacanța de primăvară (19 — 30 aprilie 2017) și vacanța de vară (17 iunie — 10 septembrie 2017).
De asemenea, în săptămâna 29 octombrie — 6 noiembrie 2016, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar sunt în vacanță. Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a — pe 9 iunie 2017.
Programul național ”Școala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia școlilor.
Astfel, în funcție de ciclurile de învățământ școlarizate, unitățile de învățământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie — 2 decembrie 2016, 27 februarie — 31 martie 2017 și 15 mai — 9 iunie 2017 (învățământul preșcolar și primar), respectiv 17 octombrie — 2 decembrie 2016, 27 februarie — 31 martie 2017 și 15 mai — 9 iunie 2017 (învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal).
„Intervalul aferent programului ‘Școala altfel’ nu coincide cu perioada în care se susțin tezele semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei școlare cu cel puțin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naționale ale olimpiadelor școlare se organizează, de regulă, în perioada vacanței de primăvară, potrivit calendarului olimpiadelor naționale școlare”, se menționează în ordin.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]
Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]