Minima dreptate

PRO ROMÂNIA - Alegeri parlamentare 2020

„E pământul tot mai greu,/ Despărţirea-i tot mai grea…”. Două versuri din poezia „Rugă pentru părinţi”, de Adrian Păunescu, puse pe muzică de Ştefan Hruşcă în Cenaclul „Flacăra” şi care au făcut să lăcrimeze sute de mii de români. „Dar de ce priviţi aşa,/ Fiica mea şi fiul meu?/ Eu sunt cel ce va urma/ Dragii mei, mă duc şi eu…”. Iată doar câteva din zecile de mii de versuri scrise de acest uriaş clocotitor, atât în dimensiunea creaţiei sale cât şi în viaţa de zi cu zi, dar mai ales în patriotismul lui fervent, pe care nici cei mai înverşunaţi critici ai săi nu i-l pot contesta. Ieri dimineaţă, la ora 7.15, într-un salon din spitalul Floreasca, omul Adrian Păunescu şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului. Inima sa mare şi generoasă a încetat să bată, punându-l de-acum la adăpost (sper) de toate răutăţile ce s-au spus pe seama sa, de toată otrava clevetelii mahalageşti şi de toată ura politică pe care a atras-o asupra sa ca un paratrăznet din partea mărunţilor adversari din arena politică. Odată cu moartea lui Adrian Păunescu a încetat să bată însăşi inima Congresului Spiritualităţii Româneşti, pe care-l prezida cu consecvenţă de ani buni, aici, la Alba Iulia, cu o inimaginabilă risipă de energie şi vervă, chiar şi la ultimele ediţii, când, în mod vizibil, starea sănătăţii sale nu ar fi recomandat un astfel de efort titanic. L-am văzut la fiecare ediţie, de foarte aproape, şi dincolo de paloarea sa cadaverică (semn al bolii ce-l măcina) faţa lui radia de fericire, pentru că avea prilejul să se întâlnească aici cu români veniţi din toate colţurile lumii. Dar fericirea aceea ce răzbătea de dincolo de paloare era mereu umbrită de ochii înlăcrimaţi. Aşa cum i-am văzut mai ales la dezvelirea bustului lui Grigore Vieru, fratele său basarabean întru trăire românească, eveniment la care a cuvântat stând pe scaun, căci era atât de slăbit încât picioarele nu-l mai susţineau…
Dar nu doar pentru a-l omagia pe Adrian Păunescu scriu aceste rânduri. Ci pentru a reaminti celor care şi-au vărsat veninul asupra lui, care este dimensiunea lor. Şi pentru a nu fi acuzat că nu am această autoritate, recurg la autoritatea lui Andrei Pleşu, preluând din „Dilema veche” un fragment din articolul domniei sale, intitulat „Cine pe cine beşteleşte?” Iată-l: „Mai grav este cu cei care (…) fac din indispoziţie, ură şi demolare, o profesie. Fie că s-au aliniat, disciplinaţi, unei tabere cu agendă fixă, fie că vor palida glorie de a atârna cu maxilarele încleştate de haina gloriilor reale, fie că au ulcer, fie că n-au nimic de spus dacă n-au ce înjura (…) Trăiesc de la o zi la alta cu ochii pe uliţă. Iar când le trece pe dinainte „duşmanul”, se grupează năvalnic într-o cohortă de lătrători isterici. Asta e „slujba”lor. (…) Vorbesc de cei care îşi întreţin umorile sumbre încercând să producă fisuri în mantaua câtorva personaje notorii (…) care şi-au câştigat, prin prestaţia lor civică şi profesională, dreptul de a fi trataţi cu un minim respect. O regulă de bun-simţ ar fi aceasta: ca să conteşti statutul cuiva, trebuie să ai tu însuţi un statut. Să exişti. (…) Adică, cine se încăpăţânează să beştelească, cade până la urmă exact în păcatul pe care-l reproşează celor beşteliţi: psihologia de haită, solidaritatea impură, iluzia puterii”.
Iar acum comparaţi-i pe cei descrişi mai sus de către domnul Pleşu (în alt context, desigur), cu Adrian Păunescu, omul care de pe patul de spital, cu puţin timp înainte de a muri, scrie un poem rugă şi testament în acelaşi timp, ultimul său gând fiind la ţară: „Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,/ Eu însumi sunt mai bun în toate,/ Dă-mi, Doamne, încă nişte ani,/ ŞI ŢĂRII MELE MINIMA DREPTATE!!!”
Ioan HĂNŢULESCU

USR - Alegeri parlamentare 2020
PMP - Alegeri parlamentare 2020

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

4 Comentarii

max 8 noiembrie 2010 at 7:16

ce moas-sa….zile nu i-a dat Dumnezeu…sa dea Romaniei minima dreptate!!!

albaiulianca 8 noiembrie 2010 at 7:58

a fost totusi un privilegiat al sortii! nu a trait mult dar a trait bine si inainte si dupa revolutie.D-zeu sa-l ierte!

Axy 8 noiembrie 2010 at 12:08

La moartea marelui POET

Cutremurat de-aceasta drama,
Ma simt mai singur si mai sters,
Ca scriitor de epigrama
Parc-am pierdut ultuimul vers.

croco 15 noiembrie 2010 at 15:11

Doua versuri din cantecul lui S.H. (versuri scrise de AP) – asa e corect. Daca nu interpreta Hrusca acest cantec cati stiau versurile? Hrusca si nu Paunescu le-a facut celebre.

Comentariile sunt oprite