Sport

Miercuri, ora 18.00, debut în play-off: CSU Alba Iulia – CSM Satu Mare *Popov împotriva echipei lui Eleş, Tarţa şi Voica

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSU Alba Iulia - CSM Satu Mare17Debut în playoff pentru CSU Alba Iulia. Miercuri seară, 2 aprilie 2014, cu începere de la ora 18:00, CSU Alba Iulia întâlnește în sferturile de finală a playoff-ului Ligii Naționale de baschet feminin, pe propriul teren pe CSM Satu Mare, nimeni alta decât trupa care le-a ”furat” universitarelor medalia de bronz sezonul trecut, respectiv le-a eliminat în sferturi în urmă cu două sezoane. Totuși, formația antrenată de Miroslav Popov pornește favorită în disputa de astăzi, având în vedere că în acest sezon sătmărencele nu au mai emis pretențiile de anii precedenți, formând o echipă care să se lupte doar pentru intrarea în playoff. În plus CSU joacă în fața propriilor suporteri și are avantajul moral dat de faptul că în partidele tur-retur din sezonul regulat s-au impus clar cu 80-58, la Satu Mare, respectiv 99-49, în Sala de Sport a Universității din Alba Iulia.

Prestația din prima parte a sezonului în campionat arată diferența din acest moment între cele două combatante. Astfel, CSU Alba Iulia a terminat pe poziția a doua în clasament, cu 24 de victorii, înregistrând doar două înfrângeri, ambele cu campioana ICIM Arad. De cealaltă parte, sătmărencele s-au clasat pe locul 7, cu 13 succese și 13 partide pierdute.

În întâlnirile directe, scorul este clar favorabil oaspetelor, 13-4, sportivele din Alba Iulia reușind însă să își adjudece ultimele două partide față în față, în turul, respectiv returul actualului campionat.

În ceea ce privește loturile de jucătoare, câștig de cauză are CSU, care beneficiază de șase jucătoare străine, respectiv antrenor principal de peste hotare, dar și câteva jucătoare românce valoroase și experimentate, în timp ce CSM-ul dispune de doar trei baschetbaliste de peste hotare, restul fiind sportive autohtone, unele însă cu mare experiență. Astfel, la CSU evoluează patru americance, două sârboaice, patru jucătoare autohtone cu experiență națională și internațională, dar și 3 junioare. La conducerea echipei se află în continuare sârbul Miroslav Popov, ajutat de secundul George Lăncrănjan și directorul sportiv Nicușor Marcu. De cealaltă parte, trupa din Satu Mare are în echipă trei sportive din Statele Unite ale Americii (Tabytha Wampler – sezonul precedent la Sepsi Sf. Gheorghe, Kortni Jones și Caila Desroches – adusă în pauza de iarnă). Pe lângă acestea, în lotul condus de Petru Eleș (ex-director sportiv la CSU) se mai regăsesc româncele cu ”vechime” în campionatul nostru: Andreea Orosz, Eniko Laza (precedentele două sezoane la CSU), Cristina Cutaș și Monica Ivan, dar și tinerele de perspectivă Anita Nagy și Bianca Voica (care a petrecut 3 sezoane la Alba Iulia).

Declarație Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia: „Acum începe partea importantă a sezonului, noi întâlnim în primul tur pe CSM Satu Mare, echipă căreia îi suntem superiori și va trebui să demonstrăm acest lucru pe teren. Am avut o săptămână trecută dificilă, unele jucătoare au fost cu mici accidentări, altele au participat la All Star Game și astfel nu ne-am antrenat prea mult, însă acum am revenit și sper să atingem cât de curând forma maximă, în special pentru meciurile din semifinală și, de ce nu, finală. Trebuie neaparat să învingem însă miercuri, avem statutul de favorită care ne obligă să facem acest lucru și, de asemenea, vom încerca să terminam confruntarea cu Satu Mare la sfârșitul săptămânii, în deplasare, cu o nouă victorie”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

VIDEO: Nicolae Stanciu, la 33 de ani! Aniversare specială pentru fotbalistul din Alba, căpitanul României!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Nicolae Stanciu, la 33 de ani! Aniversare specială pentru fotbalistul din Alba, căpitanul României! Nicolae Stanciu, fotbalistul din Alba, căpitanul echipei naționale a României, împlinește azi, 7 mai 2026, vârsta de 33 de ani Citește și: Albaiulianul Nicolae Stanciu, în Top 10 celor mai selecționați „tricolori”! Lotul României pentru partidele cu Moldova și Austria Născut […]

Citește mai mult

Sport

Albaiulianul Alexandru Zahan, promițătorul mijlocaș de la FCSB, revenit pe gazon după un an! Crescut în Spania, jucătorul de 17 ani este un mare talent al fotbalului românesc

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulianul Alexandru Zahan, promițătorul mijlocaș de la FCSB, s-a întors pe gazon după un an, pauză cauzată de o accidentare gravă! Crescut în Spania, jucătorul de 17 ani este un mare talent al fotbalului românesc Albaiulianul Alexandru Zahan, promițătorul jucător al FCSB, a revenit pe gazon după un an. Crescut în Spania, Alexandru Zahan (17 […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Corvinul Hunedoara, promovare pe prima scenă după 34 de ani! Printre protagoniști, Fl. Ilie, Bradu, Crăciun și Kilyen, reprezentanții Albei

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corvinul Hunedoara, promovare pe prima scenă după 34 de ani! Sărbătoare lângă furnale! Printre protagoniști, Florin Ilie, Antonio Bradu, Cătălin Crăciun și Szabolcs Kilyen, reprezentanții Albei Corvinul Hunedoara petrece, iar orașul de lângă furnale se bucură iar de aerul elitei. Promovarea în SuperLigă a venit acasă, în fața unui stadion plin, după derby-ul cu FC […]

Citește mai mult