MIERCURI| GREVĂ de avertisment în școlile din Alba: Profesorii NU vor ține cursuri, într-un interval de doua ore
MIERCURI| GREVĂ de avertisment în școlile din Alba: Profesorii NU vor ține cursuri, într-un interval de doua ore
Profesorii din Alba intră în grevă de avertisment, miercuri, 17 mai, iar în intervalul de timp 11:00 – 13:00 nu se vor desfăşura activităţi specifice actului educaţional, dar copiii vor fi supravegheaţi.
„Mâine, 17.05.2023 la nivelul federației sindicale s-a luat hotărârea de a se desfășura o grevă de avertisment între orele 11-13.
Citește și: GREVĂ GENERALĂ în 22 mai, anunțată de sindicatele din Educație: Peste 70% dintre profesori au optat pentru decizie
În intervalul orar 11-13 elevii vor fi supravegheați în clase, conform orarului, se întra la clasa dar nu se desfășoară activități didactice”, au transmis reprezentanții sindicatului USTFSE „Spiru Haret”Alba” pentru ziarulunirea.ro.
Printre altele profesorii cer majorarea salariilor, acordarea salariului mediu brut pe economie pentru profesorii debutanți sau investiții în infrastructura de învățământ.
Revendicările federaţiilor sindicale din educație:
- „Majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;
Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;
Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic;
Acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ;
Acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
Creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii;
Renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei”.
În cazul în care nu vor exista reacţii din partea autorităţilor, organizaţiile sindicale ameninţă cu greva generală, începând din data de 22 mai 2023, potrivit Agerpres.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Surse: Cine ar putea ajunge director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al instituției, și un fost polițist local, înscriși la concurs
Surse: Cine ar putea ajunge director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al instituției, și un fost polițist local, înscriși la concurs Primăria Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat. Potrivit […]
11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României
11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României Vineri, 30 octombrie 2026, se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv din București. Incendiul, în urma căreia 65 de oameni și-au […]
FOTO | Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers
Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers Un bărbat care a găsit o borsetă cu 26.000 lei a dat dovadă de spirit civic și a predat-o poliției din Zlatna. Proprietarul o uitase pe plafonul […]
