Opinii - Comentarii

Metode recomandate pentru a scăpa de depresia de început de an

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima lună din an este considerată cea mai depresivă, multe persoane resimţindu-se după perioada aglomerată a sărbătorilor de iarnă, relatează dailymail.co.uk, care oferă şi o serie de metode pentru a învinge starea de spirit negativă.

Petrecerea Divorțaților

Una dintre metodele recomandate pentru învingerea stării de spirit negative implică utilizarea la maximum a luminii solare, indiferent cât de puţină este în această perioadă a anului, mai ales în regiunile nordice ale globului.

Plimbările în aer liber, chiar dacă este frig, permiterea luminii naturale să intre în camere cât mai mult posibil prin limitarea utilizării perdelelor, draperiilor şi jaluzelelor şi îmbunătăţirea sistemelor de iluminat casnic vor creşte astfel nivelul de expunere la lumină, lucru ce va ajuta organismul să-şi regleze ceasul intern , potrivit dailymail.co.uk.

O metodă care poate părea contraintuitivă este ascultarea de cântece triste. Piesele muzicale melancolice reglează şi combat starea de spirit negativă şi sentimentul de singurătate, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Tokyo. În plus, cântecele triste fac oamenii să fie mai calmi.

O pauză de ceai este întotdeauna binevenită. Cercetătorii olandezi au descoperit că obiceiul de a bea un ceai din când în când, pe parcursul zilei, creşte creativitatea şi impulsionează procesele cognitive. Cafeina este un stimulant, iar ceaiul conţine un aminoacid, L-teanină, care influenţează relaxarea.

În acest sens, a fost realizat un experiment pe un număr de 150 de persoane. Unii au luat o pauză pentru a bea ceai, în timp ce alţii au băut doar apă.

Voluntarii au fost apoi testaţi pentru a li se evalua starea de spirit. Cei care au băut ceai prezentau o mai mare dorinţă de succes, decât cei care beau doar apă în timpul pauzelor şi aveau şi un timp de răspuns mai mic atunci când se confruntau cu probleme dificile. Potrivit unui studiu al University College din Londra, oamenii care beau ceai de patru ori pe zi prezintă un nivel mai scăzut de cortizol, un hormon legat de stres şi de nivelul scăzut al glicemiei (nivelul de zahăr din sânge).

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

“Trick or treat!”  • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen.  Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză.  De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri

Ioana Oprean

Publicat

în

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]

Citește mai mult