Dacă debitorul apelează la câteva instrumente legale pe care le are la dispoziție, executarea silita începută cu privire la contractele de credit încheiate cu furnizorii de...
Metodologia de organizare a examenului de Bacalaureat 2015 prevede că liceenii care au obținut premii la concursurile școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației, își pot echivala...
Prima lună din an este considerată cea mai depresivă, multe persoane resimţindu-se după perioada aglomerată a sărbătorilor de iarnă, relatează dailymail.co.uk, care oferă şi o serie...
Deputații au adoptat, marți, ca for decizional, un proiect de modificare a OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și trecere pe drumurile naționale (rovinietă),...
Cum putem scăpa de datorii. Prescripția datoriilor nefiscale 2018 Prescripţia e un mod de a-l sancţiona pe cel care a fost delăsător cu dreptul său şi...
Potrivit unui proiect de lege înregistrat recent în Parlament, evazioniștii condamnați la închisoare între doi și 15 ani ar urma să scape de executarea pedepsei dacă...
Agenția Națională de Administrare Fiscală va introduce metoda de raportare SAF-T, inițiată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și folosită de mai multe state europene,...
Legea dării în plată, care a nemulţumit nu doar băncile, ci şi instituţiile internaţionale (FMI, CE, BCE), a intrat în vigoare. Citiți mai jos un îndrumar...
Coordonatorii doctoratelor plagiate scapă de răspundere. Din actuala formă a legii au fost eliminate paragrafele care îi sancţionează pe coordonatori cu retragerea acestei calităţi, a titlului...
Unul dintre principiile pe care tot mai multă lume se bazează pentru a-și menține organismul sănătos este acela al unei alimentații corecte, iar acest lucru presupune...
Copyright © 2004 - 2026 Ziarul Unirea